bucată definitie

bucátă (-ți), s. f.1. Parte tăiată, desprinsă dintr-un întreg; dărab. – 2. Mîncare, fel de mîncare. – 3. Alimente, hrană. – 4. (Pl.) Cereale, recoltă, grîu. – 5. (Înv., Mold.) Avere, avut, bogăție. – 6. (Arg.) Bilet de o sută de lei. – 7. (Arg.) Hoție, operație organizată de mai mulți din bandă. – 8. (Arg.) Mișcare greșită. – Mr. bucată. Lat. bŭccata (Pușcariu 227; REW 1358; Candrea-Dens., 191; DAR); cf. it. boccata, fr. bouchée, prov., sp., port. bocado, toți cu accepția etimologică de „bucată care se pune dintr-o dată”; cf. și it. boccone, de unde sb. bokun „bucată”. Asupra semantismului, cf. DAR. Lahovary 318 crede că sensul de „cereale” este anterior epocii indo-europene. – Pl. este bucate pentru sensurile 2-5. Cf. și bucă, îmbuca. Der. bucătar, s. m. (bărbat care are meseria de a găti mîncare); bucătăreasă, bucătăriță, s. f. (femeie care are meseria de a găti mîncare); bucătărie, s. f. (cameră în care se gătește mîncarea); bucăți, îmbucăți, vb. (a face bucăți); îmbucături, vb. (a face bucăți de luat în gură pentru a hrăni un copil). Din rom. a trecut în rut. bukata, bokata, pol. bukat, rus. bukatka (Miklosich, Fremdw., 80; Candrea, Elemente, 403; Berneker 90), mag. bukáta. substantiv feminin bucată

bucată, bucate s. f. (deț.) lovitură cu pumnul. substantiv feminin bucată

BUCÁTĂ, (I) bucăți, (II) bucate, s. f. I. 1. Parte tăiată sau ruptă dintr-un corp solid; fragment, frântură. ◊ Expr. A face (sau a rupe, a tăia etc.) bucăți (sau în bucăți sau bucăți-bucăți) = a rupe (sau a tăia etc.) în părticele mici de tot. 2. Parte dintr-un întreg considerată ca o unitate. O bucată de stofă.Expr. Om dintr-o bucată = om cu caracter integru. ♦ Porțiune, de dimensiuni și forme determinate, dintr-un produs fabricat. Bucată de zahăr. ♦ Unitate de numărare; exemplar. ◊ Expr. Cu bucata = cu amănuntul. A plăti cu bucata = a plăti în acord. A face (cuiva) bucata = a crea (cuiva) o încurcătură, a face (cuiva) un rău. ♦ (Determinat prin „de drum”, „de cale” etc.) Distanță. ♦ (Determinat prin „de timp”, „de vreme” etc.) Interval. 3. Operă literară sau muzicală (de proporții mai reduse). II. (La pl.) 1. (Feluri de) mâncare. 2. Cereale, grâne. 3. (Reg.) Vite. – Lat. *buccata. substantiv feminin bucată

bucátă (parte, porțiune, exemplar, operă) s. f., g.-d. art. bucắții; pl. bucắți; abr. buc. substantiv feminin bucată

bucată f. (pl. bucăți); 1. o parte dintr’un tot: bucată de zahăr; 2. obiect complet: bucată de pânză, de argintărie; 3. fig. parte dintr´o operă literară: bucăți alese din autori; 4. operă de artă, obiect de artă: bucată de muzică, bucată de teatru; 5. spațiu, interval: după o bucată de vreme, merse o bucată de loc. [Lat. *BUCCATA, îmbucătură, de unde noțiunea de fărâmă sau fragment, în primul rând de mâncare și apoi generalizat]. V. bucate. substantiv feminin bucată

bucate f. pl. 1. mâncări gătite pentru masă, fierte sau fripte: bucate de dulce, de post; 2. grâne (în special grâu, orz, secară și ovăs): câmpul cu bucate. [V. bucată]. substantiv feminin bucate

BUCÁTĂ, (I) bucăți, (II) bucate, s. f. I 1. Parte tăiată, ruptă, desfăcută dintr-un corp solid, dintr-un întreg; fragment, dărab. ♦ Determinat prin „de drum”, „de cale” sau presupunând această determinare) Distanță, porțiune. ♦ (Determinat prin „de vreme”, „de timp” sau presupunând această determinare) Interval, perioadă. ♦ (În limbajul comercial și în cel industrial) Exemplar, piesă, parte unitară dintr-un ansamblu, dintr-o mulțime de obiecte de același fel. ◊ Expr. A vinde (sau a cumpăra) cu bucata = a vinde (sau a cumpăra) cu amănuntul, în detaliu. A plăti cu bucata (sau, rar bucată) = a plăti munca după numărul de piese executate; a plăti în acord. A face ceva din bucăți = a confecționa, a încropi ceva din părți sau piese care provin din ansambluri diferite. Om dintr-o bucată = om integru. 2. Operă (sau fragment unitar) literară sau muzicală de dimensiuni relativ reduse. II. (La pl.) (Feluri de) mâncare. ◊ Expr. A face (cuiva) bucata = a face (cuiva) cu intenție un lucru neplăcut, un rău, a-i provoca o încurcătură. ♦ (Pop.) (Recoltă de) grâne, cereale. – Lat. buccata. substantiv feminin bucată

BUCÁTĂ, bucăți, s. f. 1. Parte tăiată sau ruptă dintr-un corp solid; fragment, frîntură. Într-un șomoiog era o bucată de sîrmă și cu ea și-a zdrelit toată palma. PAS, L. I 79. O ceapă, un usturoi și-o bucată de mămăligă rece din poliță sînt destul pentru o nevastă tînără ca tine. CREANGĂ, P. 6. [Făt-Frumos] prăvăli o bucată de stîncă. EMINESCU, N. 7. ◊ E x p r. A face (sau a rupe, a sfîșia, a tăia etc.) bucăți (sau în bucăți sau bucăți-bucăți) = a rupe (sau a sfîșia etc.) în părticele mici de tot. Cînd se umfla o dată, rupea lanțul bucăți. PAS, L. I 58. Norii se rupeau bucăți pe cer. EMINESCU, N. 11. Întru o clipală îl făcu bucăți. NEGRUZZI, S. I 156. 2. Parte dintr-un întreg (despărțită sau nu de acesta), considerată ca un întreg sau ca o unitate de sine stătă­toare. O bucată de pămîntO bucată de stofă,Cînd eram la mama fată, Purtam rochii de bucată. ALECSANDRI, P. P. 406. ◊ Expr. Om dintr-o bucată = om cu carac­ter integru. ◊ (Determinat prin « de drum », « de cale » etc.) Distanță. Mai avem o bucată bună de drum. SADO­VEANU, N. F. 60. N-apucase calul să se depărteze o bucată de loc... și iată zmeoaica iară îi ajunse. ISPIRESCU, L. 194. ♦ (Eliptic) Da bună bucată am mers! CREANGĂ, P. 119. ♦ (Determinat prin « de timp », « de vreme » etc.) Interval. Auzi atîtea snoave... încît îți ajunge pe o mare bucată de vreme. SADOVEANU, O. VII 288. M-a lăsat in voia mea, pentru o bucată de vreme. CREANGĂ, A. 16. În eternitatea fără margini nu este orice bucată de timp, aricit de mare sau aricit de mică, numai clipă suspendată? EMINESCU, N. 32. ◊ (Eliptic) Și soarele au stătut o bucată în loc. SBIERA, P. 113. ♦ Porțiune, de dimensiuni și forme determinate, dintr-un produs fabricat. Bucată de zahăr. Bucată de săpun. ♦ Unitate de numărare; exemplar. A cumpărat pahare... 18 bucăți.Expr. (În opoziție cu: cu toptanul, cu ridicata) Cu bucata = cu amănuntul, în detaliu. Se vinde cu kilogramul sau cu bucata. A plăti (o muncă) cu bucata = a plăti în acord, y. acord. 3. Operă literară sau muzicală (de obicei de proporții reduse). [Alecsandri] se pune să scrie o bucată contra reacționarismului. IBRĂILEANU, SP. CR. 127. Caragiale... a scris și bucăți de altă natură, nu numai satire. IBRĂILEANU, SP. CR. 246. substantiv feminin bucată

bucátă f., pl. ățĭ (d. bucă, adică „îmbucată, îmbucătură”). Fragment, parte din ceva: o bucată de pîne. Obĭect întreg, dar considerat ca parte din ceva: o bucată de pînză. Pĭesă, articul: aparatu se desface în maĭ multe bucăți. Fragment dintr’o operă literară: o bucată din satirele luĭ Eminescu. Operă (pĭesă) muzicală orĭ literară: o bucată de muzică, de teatru. Spațĭu, timp: o bucată de loc, de vreme. Pl. ate. Mîncărĭ, alimente preparate p. masă: bune bucate! Cereale, produse ale plugăriiĭ. – În nord și bî-. substantiv feminin bucată

dintr-o bucată expr. 1. (d. oameni) integru. 2. (d. oameni) lipsit de subtilitate. 3. (la fotbald. șuturi) fără preluare; din voleu. substantiv feminin dintrobucată

om dintr-o bucată expr. 1. om integru / onest / consecvent. 2. om lipsit de subtilitate. substantiv feminin omdintrobucată

a odihni bucatele expr. (glum.) a se odihni după prânz, a-și face siesta de după-amiază. substantiv feminin aodihnibucatele

a da bine cu bucata expr. (intl.) a lovi bine cu pumnul. substantiv feminin adabinecubucata

Doamne fereastră și o bucat’ de ușă albastră expr. (adol., glum.) Doamne ferește! substantiv feminin doamnefereastrășiobucat

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului bucată

bucată   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular buca bucata
plural bucate bucățile
genitiv-dativ singular bucăți bucatei
plural bucăți bucatelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z