brăcuire definitie

credit rapid online ifn

BRĂCUÍRE, brăcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a brăcui. substantiv femininbrăcuire

brăcuíre (reg.) s. f., g.-d. art. brăcuírii; pl. brăcuíri substantiv femininbrăcuire

credit rapid online ifn

BRĂCUÍRE, brăcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a brăcui.V. brăcui. substantiv femininbrăcuire

BRĂCUÍRE, brăcuiri, s. f. Acțiunea de a brăcui. substantiv femininbrăcuire

BRĂCUÍ, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile; a da deoparte ceea ce e de aruncat. ♦ A lăsa numai bracurile, alegând tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a deteriora. – Din brac2. verb tranzitivbrăcui

brăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. brăcuiésc, imperf. 3 sg. brăcuiá; conj. prez. 3 să brăcuiáscă verb tranzitivbrăcui

brăcuì v. 1. a alege bracurile; 2. a lepăda ca netrebnic; 3. a tăia tot lemnul bun dintr’o pădure. verb tranzitivbrăcuì

BRĂCUÍ, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile2; a da deoparte ceea ce este nefolosit. ♦ A lăsa numai bracurile2, alegând tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a deteriora. – Brac2 + suf. -ui. verb tranzitivbrăcui

BRĂCUÍ, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mold.) A alege bracurile, a separa ceea ce e de lepădat de ceea ce este bun. 2. A lăsa numai părțile nefolositoare, alegînd tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a strica, a dete­riora; (Silv.) a tăia o pădure în mod neregulat, scoțînd arborii buni și lâsînd pe cei cu defecte, care rămîn în pîlcuri rare. Toată pădurea este ciuntită și brăcuită. I. IONESCU, M. 643. verb tranzitivbrăcui

brăcuĭésc v. tr. (d. brac). Stric, deteriorez: pădurĭ brăcuite pin pășunat. Tut. Curăț pomiĭ de ramurĭ uscate. verb tranzitivbrăcuĭesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluibrăcuire

brăcuire   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular brăcuire brăcuirea
plural brăcuiri brăcuirile
genitiv-dativ singular brăcuiri brăcuirii
plural brăcuiri brăcuirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z