BRĂCUÍRE, brăcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a brăcui. substantiv femininbrăcuire
BRĂCUÍRE, brăcuiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a brăcui. – V. brăcui. substantiv femininbrăcuire
BRĂCUÍRE, brăcuiri, s. f. Acțiunea de a brăcui. substantiv femininbrăcuire
BRĂCUÍ, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile; a da deoparte ceea ce e de aruncat. ♦ A lăsa numai bracurile, alegând tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a deteriora. – Din brac2. verb tranzitivbrăcui
brăcuí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. brăcuiésc, imperf. 3 sg. brăcuiá; conj. prez. 3 să brăcuiáscă verb tranzitivbrăcui
brăcuì v. 1. a alege bracurile; 2. a lepăda ca netrebnic; 3. a tăia tot lemnul bun dintr’o pădure. verb tranzitivbrăcuì
BRĂCUÍ, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A alege bracurile2; a da deoparte ceea ce este nefolosit. ♦ A lăsa numai bracurile2, alegând tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a deteriora. – Brac2 + suf. -ui. verb tranzitivbrăcui
BRĂCUÍ, brăcuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Mold.) A alege bracurile, a separa ceea ce e de lepădat de ceea ce este bun. 2. A lăsa numai părțile nefolositoare, alegînd tot ce a fost mai bun; p. ext. a răvăși, a strica, a deteriora; (Silv.) a tăia o pădure în mod neregulat, scoțînd arborii buni și lâsînd pe cei cu defecte, care rămîn în pîlcuri rare. Toată pădurea este ciuntită și brăcuită. I. IONESCU, M. 643. verb tranzitivbrăcui
brăcuĭésc v. tr. (d. brac). Stric, deteriorez: pădurĭ brăcuite pin pășunat. Tut. Curăț pomiĭ de ramurĭ uscate. verb tranzitivbrăcuĭesc
brăcuire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | brăcuire | brăcuirea |
plural | brăcuiri | brăcuirile | |
genitiv-dativ | singular | brăcuiri | brăcuirii |
plural | brăcuiri | brăcuirilor |