brișcă (briște), s. f. – Trăsurică, șaretă. Pol. bryczka, ceh., rus., bg. brička (Cihac, II, 29; Berneker 93). substantiv femininbrișcă
brișcă, briște s. f. (reg.) briceag substantiv femininbrișcă
bríșcă f., pl. ște, ștĭ și șce, șcĭ (rut. rus. bg. brička, pol. bryczka, d. germ. birutsche, care vine d. it. biroccio, baroccio, „cu doŭă roate”). Mold. și (maĭ ales) Munt. Trăsurică (cu 2 saŭ 4 cu roate), nadișancă. V. cabrioletă. substantiv femininbrișcă
bríșcă1, briști, s.f. – Trăsură mică: „Știu că n-ai brișcă cu cai, / Nice locuri cu mălai” (Papahagi 1925: 227). – Din rus. bricika. substantiv femininbrișcă
bríșcă2, briște, s.f. – Briceag. – Din magh. bicska „briceag„, contaminat cu brici. substantiv femininbrișcă
bríșcă s. f., g.-d. art. bríștii; pl. briști substantiv femininbrișcă
brișcă f. Mold. cabrioletă. [Pol. BRYCZKA]. substantiv femininbrișcă
BRÍȘCĂ2, briști și briște, s. f. (Transilv.) Briceag. substantiv femininbrișcă
BRÍȘCĂ2, briști, s. f. Trăsură mică, ușoară, neacoperită; trăsură de țară. – Rus bricka. substantiv femininbrișcă
BRÍȘCĂ1, briște, s. f. (Reg.) Briceag. [Pl. și: briști] – Din magh. bicska (influențat de brici și briceag). substantiv femininbrișcă
BRÍȘCĂ2, briști, s. f. Trăsurică ușoară, neacoperită, cu două roți, trasă de obicei de un singur cal; cabrioletă, șaretă. – Din rus. bricika. substantiv femininbrișcă
BRÍȘCĂ1, briști, s. f. Trăsură mică, ușoară, neacoperită (v. cabrioletă); trăsură de țară. Îi aștepta brișcă galbenă de la Amara cu Ichim pe capră. REBREANU, R. II 7. A alergat cu brișcă la moașa satului. CARAGIALE, M. 13. Brișcă mea-i la portița grădinei... Ne-am sui iute într-însa și nici tătarii nu ne-ar prinde. ALECSANDRI, T. I 214. – Pl. și: briște. – Variantă: (învechit) bricícă (pronunțat brici-că) (ALECSANDRI, T. 529) s. f. substantiv femininbrișcă
brișcă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | brișcă | brișca |
plural | briști | briștile | |
genitiv-dativ | singular | briște | briștei |
plural | briște | briștilor |