BOÁȚĂ, boațe, s. f. (Reg.) Poznă, năzbâtie. – Din boroboață. substantiv femininboață
boáță (reg.) s. f., g.-d. art. boáței; pl. boáțe substantiv femininboață
boață (boanță) f. Mold., boroboață. [V. boț]. substantiv femininboață
BOÁȚĂ, boațe, s. f. (Reg. și fam.) Poznă, năzbâtie, boroboață. – Din boroboață. substantiv femininboață
BOÁȚĂ, loațe, s. f. (Mold.) Poznă; lucru sau faptă nepotrivită; năzbîtie. V. boroboață. (În forma boanță) Fără îndoială că și ele făceau din cînd în cînd cîte ceva, cîte vro boață... dar o făceau tot pe furiș. CONTEMPOPANUL, IV 502. ◊ Expr. A i se întîmpla (sau a da peste) boață = a da peste o belea, peste un necaz neprevăzut. Și s-apucă.. de tăte poznele, făr-a se gîndi c-ar da peste vro boață. ȘEZ. VI 4. – Variantă: boánță s. f. substantiv femininboață
boroboață f. întâmplare rea sau faptă prostească ce face mare sgomot: mi s’a întâmplat o mare boroboață. [Cf. boloboț; varianta Mold. boață (boanță), din boț cu acelaș sens de «boroboață», confirmă raportul semantic între cocoloș de «mămăligă» și «pățanie», metaforă primitiv ciobănească ce o întâlnim deja la Zilot Românul («Măria sa mai făcu un boț»)]. substantiv femininboroboață
boátă V. botă 1 și 2. temporarboată
BOÁTĂ s. f. v. botă1. temporarboată