blúză (blúze), s. f. – Îmbrăcăminte ca o cămașă bărbătească. Fr. blouse. substantiv femininbluză
BLÚZĂ s.f. 1. Obiect de îmbrăcăminte, lung până la brâu, de obicei cu mâneci, pe care îl poartă mai ales femeile. 2. Haină de pânză pe care o poartă militarii vara în locul vestonului. ♦ Haină de protecție purtată de muncitori în timpul lucrului. [< fr. blouse]. substantiv femininbluză
BLÚZĂ s. f. 1. obiect de îmbrăcăminte, lung până la brâu, cu mâneci, pe care îl poartă femeile. 2. haină de pânză pe care o poartă militarii vara, în locul vestonului. ◊ haină de protecție purtată de muncitori în timpul lucrului. (< fr. blouse) substantiv femininbluză
BLÚZĂ, bluze, s. f. Obiect de îmbrăcăminte care îmbracă partea de sus a corpului, până la talie. ♦ Haină purtată vara de militari. ♦ Îmbrăcăminte de protecție purtată de muncitori în timpul lucrului. – Fr. blouse. substantiv femininbluză
blúză s. f., g.-d. art. blúzei; pl. blúze substantiv femininbluză
*bluză f., pl. e (fr. blouse). Un fel de haĭnă femeĭască orășenească de pînză de purtat vara (V. polcă 1). Tunică militară orĭ școlărească de dril. Tunică de pînză pe care o poartă meseriașiĭ orĭ hamaliĭ ca să cruțe celelalte haine. substantiv femininbluză
bluză f. 1. haină de lucru din pânză groasă; 2. haină de damă, de băiețel sau de soldat; 3. gaură în formă de buzunar pe laturile biliardului. substantiv femininbluză
BLÚZĂ, bluze, s. f. Îmbrăcăminte pentru partea superioară a corpului, asemănătoare cu o cămașă bărbătească. – Din fr. blouse. substantiv femininbluză
BLÚZĂ, bluze, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte femeiască, făcut din pînză, mătase etc., care îmbracă partea de sus a corpului pînă la talie. 2. Haină purtată de militari vara. 3. Îmbrăcăminte de protecție purtată de muncitori în timpul lucrului. Ce-i de făcut ? reluă cel cu bluză roșie. CAMILAR, TEM. 100. Bluza albastră și imineii din picioare îi schimba o dată cu începutul toamnei. DUNĂREANU, N. 16. substantiv femininbluză
BLUZÁ vb. tr. a umfla, a lărgi în talie corsajul unei rochii, ca o bluză. (< fr. blouser) verb tranzitivbluza
BLUZÁ, pers. 3 bluzează, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni bluzat. – Din bluzat (derivat regresiv). verb tranzitivbluza
bluză | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | bluză | bluza |
plural | bluze | bluzele | |
genitiv-dativ | singular | bluze | bluzei |
plural | bluze | bluzelor |