blegire definitie

BLEGÍ, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre oameni) A deveni bleg (1). 2. (Despre urechi) A se face bleg (2). – Din bleg. verbblegi

blegi, blegesc v. r. 1. a se muia 2. a se pleoști verbblegi

blegí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. blegésc, imperf. 3 sg. blegeá; conj. prez. 3 să blegeáscă verbblegi

BLEGÍ, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre urechi) A se face bleg (1). 2. (Despre oameni) A deveni bleg (2); a se bleojdi². – Din bleg. verbblegi

BLEGÍ, blegesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre oameni) A deveni bleg, a se moleși, a se prosti. V. ramoli. 2. (Despre urechile animalelor) A se face bleg, a se lăsa în jos, a se pleoști. verbblegi

blegésc v. tr. Prefac în bleg. V. refl. Mă moleșesc. Fig. Mă prostesc. verbblegesc