BITUMÁ vb. I. tr. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele; a umple cu o masă bituminoasă rosturile dintre pavele. [< fr. bitumer]. adjectivbituma
BITUMÁ vb. I. tr. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele; a umple cu o masă bituminoasă rosturile dintre pavele. [< fr. bitumer]. verb tranzitivbituma
BITUMÁ vb. tr. 1. a amesteca cu bitum un material granulat. 2. a face bitumajul unei șosele; a umple cu o masă bituminoasă rosturile dintre pavele. (< fr. bitumer) verb tranzitivbituma
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. 3. A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Fr. bitumer. verb tranzitivbituma
bitumá (a ~) vb., ind. prez. 3 bitumeáză verb tranzitivbituma
BITUMÁ, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer. verb tranzitivbituma
bitumat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | bitumat | bitumatul | bitumată | bitumata |
plural | bitumați | bitumații | bitumate | bitumatele | |
genitiv-dativ | singular | bitumat | bitumatului | bitumate | bitumatei |
plural | bitumați | bitumaților | bitumate | bitumatelor |