BERBECÉL, berbecei, s. m. Berbecuț. (1). – Din berbec + suf. -el. substantiv masculinberbecel
berbecél s. m., pl. berbecéi, art. berbecéii substantiv masculinberbecel
berbecel m. 1. berbece mic; 2. varietate de struguri; 3. Tr. și Buc. pasăre numită și capra dracului (Lanius). substantiv masculinberbecel
BERBECÉL, berbecei, s. m. 1. (Zool.) Berbecuț. 2. (Ornit.) Sfrâncioc mare. – Berbec + suf. -el. substantiv masculinberbecel
BERBECÉL, berbecei, s. m. Berbecuț. Tu-mi aduci berbecelul cel med drag din turma noastră! GALACTION, O. 158. Și-și avea Tudor ș-avea Tot cinzăci de mielușei, Mielușei cam berbecei. ȘEZ. III 212. substantiv masculinberbecel
berbecel substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | berbecel | berbecelul |
plural | berbecei | berbeceii | |
genitiv-dativ | singular | berbecel | berbecelului |
plural | berbecei | berbeceilor |