becer definitie

BECÉR, beceri, s. m. (Înv.) Boier de rang inferior, însărcinat cu supravegherea bucătăriei domnești; p. ext. bucătar domnesc. – Din beci + suf. -ar. substantiv masculinbecer

becér m. (d. becĭ. Cp. cu sîrb. pecár, sobar, peć, sobă, cuptor, pećati, a coace pîine. V. și pecie, coc). În timpu domnilor fanarioțĭ, pivniceru saŭ îngrijitoru beciuluĭ și bucătăriiĭ domneștĭ, care l-a înlocuit în funcțiune pe marele stolnic din vechime (Șăin., Infl. Or.). substantiv masculinbecer

becér s. m., pl. becéri substantiv masculinbecer

becer m. odinioară cel ce purta grijă de beciul domnesc, bucătarul Curții, locțiitorul stolnicului: a trimite la ocnă pe șase beceri NEGR. substantiv masculinbecer

BECÉR, beceri, s. m. Vechi dregător domnesc însărcinat cu supravegherea bucătăriei domnești; p. ext. bucătar domnesc. – Beci + suf. -ar. substantiv masculinbecer

BECÉR, beceri, s. m. (Învechit) 1. Boier de rang infe­rior, însărcinat cu supravegherea bucătăriei domnești; p. e x t. bucătar domnesc. Becerul, adică bucătarul domnesc, care urzi această cumplită uneltire... primi o răsplată providențială. ODOBESCU, S. I 261. [Domnul] în toată dimineața-pînă a nu face divan – trata cu becerii săi despre felul plăcintelor ce trebuia să aibă la masă. NEGRUZZI, S.I 286. 2. Plăcintar, cofetar. După cununie, masă mare cu zaharicale de la becerul Manolachi și cofeturi de la vestitul Pascu. GHICA, S. 36. substantiv masculinbecer