balamá (balamále), s. f. – 1. Țîțînă, șarnieră. – 2. Balama. Tc. balama (Șeineanu, II, 30; Lokotsch 173), de unde provin și alb. bagljamë, bg., sb. baglama. substantiv femininbalama
BALAMÁ, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic, compus din două piese articulate între ele pe un ax, una putând fi prinsă de un cadran fix, iar cealaltă de o piesă mobilă, căreia îi permite o mișcare de închidere și de deschidere; țâțână. ♦ Fig. (Fam., la pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia cuiva sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) pe cineva balamalele = a pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). A scoate (pe cineva) din balamale = a enerva. A (sau a-și) ieși (sau a-și sări) din balamale = a-și ieși din fire. A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Tc. baglama. substantiv femininbalama
balamá f. (turc. baghlama). Mecanizmu în prejuru căruĭa se învîrtește ușa, țîțînă. Fig. Articulațiunile corpuluĭ: ĭ-aŭ slăbit balamalele. – În Gorj blagama. V. pafta. substantiv femininbalama
balamá s. f., art. balamáua, g.-d. art. balamálei; pl. balamále, art. balamálele substantiv femininbalama
balamà f. 1. țâțână la ușă sau la obloane; 2. pl. fig. încheieturile corpului, articulațiunile: mi-o slăbit balamalele AL. [Turc. BALAMA, bantă]. substantiv femininbalamà
BALAMÁ, balamale, s. f. Mic dispozitiv metalic format din două piese articulate, utilizat pentru a lega un panou care se rotește în jurul unei muchii de un cadru, de o ușă, de o fereastră etc.; șarnieră, țâțână. ♦ Fig. (Fam.; la pl.) Încheieturi, articulații ale corpului. ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi ori a i se muia (cuiva) sau a nu-l (mai) ajuta (ori ține) pe cineva balamalele = a(-și) pierde vigoarea (din cauza bătrâneții, a oboselii, a fricii). A-i tremura (cuiva) balamalele = a se teme. – Din tc. bağlama. substantiv femininbalama
BALAMÁ, balamale, s. f. (Mai ales la pl.) Mic dispozitiv metalic compus din două piese articulate între ele pe un ax, una putînd fi prinsă pe un cadran fix, iar cealaltă pe o piesă mobilă, cu scopul de a permite acesteia o mișcare de închidere și deschidere; țîțînă. O fereastră deschisă scîrțîia în balamale. SADOVEANU, O. 428. [Ivan] cumpără unelte de teslărie: două lăturoaie groase, patru balamale, cîteva piroane, două belciuge și un lăcătoi zdravăn, și se aruncă de-și face el singur o drăguță de raclă. CREANGĂ, P. 321. ♦ (Familiar, la pl.) Încheieturi, articulații (ale corpului). ◊ Expr. A-i (sau a i se) slăbi sau a i se muia sau a nu-l (mai) ajuta (sau ține) balamalele = a-și pierde vigoarea, a fi fără putere; a îmbătrîni. Grecul, îngrozit, dă să se repează pe scenă, dar nu-l ajută balamalele. CARAGIALE, N. S. 92. Lasă, bine ai făcut de nu te-ai potrivit lui, e om bătrîn, ș-apoi i s-au cam slăbit balamalele capului. GHICA, S. 219. A-i tremura (cuiva) balamalele = a-i fi frică, a se teme. De bine ce se poartă cu noi, [arnăuților] le cam tremură balamalele. PAS, L. I 101. A scoate (pe cineva) din balamale = a enerva, a scoate (pe cineva) din sărite. A-și ieși (sau a sări) din balamale = a-și pierde firea, a o lua razna. A strînge (pe cineva) în balamale = a sili (pe cineva) să facă ceva, a-l constrînge. substantiv femininbalama
a strânge (pe cineva) în clește / în balamale expr. v. a strânge cu ușa. substantiv femininastrânge
a nu-l mai ține balamalele (pe cineva) expr. a-și pierde vigoarea. substantiv femininanulmaiținebalamalele
a tremura din toate balamalele expr. a dârdâi de frică. substantiv femininatremuradintoatebalamalele
balama substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | balama | balamaua |
plural | balamale | balamalele | |
genitiv-dativ | singular | balamale | balamalei |
plural | balamale | balamalelor |