AȚINTÍT, -Ă, ațintiți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Fixat, pironit, concentrat asupra cuiva sau a ceva. [Var.: ațintat, -ă adj.] – V. aținti. adjectivațintit
ațintít, -ă adj. Fix, atent (vorbind de ochĭ): privirile tuturor erau ațintite asupra lor. V. țaclă. adjectivațintit
AȚINTÍT, -Ă, ațintiți, -te, adj. (Despre ochi, privire) Fixat, concentrat asupra cuiva sau a ceva; pironit. – V. aținti. adjectivațintit
AȚINTÍT, -Ă, ațintiți, -te, adj. (Despre ochi, sau privire) îndreptat, fixat, pironit asupra cuiva sau a ceva. Priveam cu ochii ațintiți o floare de ametist care tremura într-un strop de apă pe o creangă. SADOVEANU, O.VIII 14. ◊ (Adverbial) Dimonul stă ghemuit într-un colț, lîngă gherghef, și se uită ațintit la dumneaei. SADOVEANU, N. F. 32. Ea rămase singură.., gîndindu-se ațintit ce are de făcut a doua zi. SADOVEANU, B. 73. – Variantă: (învechit) ațintát, -ă (NEGRUZZI, S. III 366) adj. adjectivațintit
ațintì v. a ținti la: 1. a îndrepta vederea spre un punct: ochii tăi ’n zare cu dor îi ațintești AL.; 2. a îndrepta arma la o țintă. verb tranzitivațintì
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. – A3 + ținti. verb tranzitivaținti
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. 1. Tranz. A-și îndrepta (ochii, privirea etc.) țintă spre cineva sau ceva; a pironi. 2. Tranz. A îndrepta o armă de foc spre o țintă; a ochi. 3. Intranz. (Înv.) A aspira, a năzui, a tinde către... [Var.: ațintá vb. I] – Din a3 + ținti. verb tranzitivaținti
ațintí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ațintésc, imperf. 3 sg. aținteá; conj. prez. 3 să aținteáscă verb tranzitivaținti
AȚINTÍ, ațintesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la ochi, p. ext. la privire, la căutătură) A îndrepta ochii țintă spre cineva sau ceva, a concentra privirea asupra unei ființe sau a unui lucru, a pironi. Căutau cu ochii... ațintiți dușmănos spre cer. PAS, L. I 12. Visam o pescuire minunată, stînd cu ochii ațintiți asupra plutei. SADOVEANU, N. F. 53. Spînul repede își ațintește privirile asupra lui Harap-Alb. CREANGĂ, P. 233. Ochii mei ce-n veci la tine Ațintesc a lor lumine. ALECSANDRI, P. I 144. ◊ (Cu intervertirea complementelor) Omul nalt și slab îl ațintește [pe străin] cu singurul ochi pe care-l avea. SADOVEANU, D. P. 155. ◊ Refl. Ochii tutulor se ațintiră la măiastra și mărturisiră că așa frumusețe... nici c-au mai văzut. ISPIRESCU, L. 283. ◊ (Rar, despre alte organe, p. ext. despre om și manifestări ale lui) Și eu am văzut cîrdurile de dropii, cutrierînd cu pas măsurat și cu capul ațintit la pază acele șesuri fără margine [ale Bărăganului]. ODOBESCU, S. III 14. Urechile erau ațintite spre astă cîntare nepovestită. POPESCU, I 129. Junele, a cărui atențiune era ațintită la cea mai mică mișcare... auzi și el acest zgomot. FILIMON, C. 44. 2. Tranz. (Cu privire la arme de foc) A îndrepta spre o țintă, a ochi. Ațintește pușca asupra fiarei. 3. I n t r a n z. (învechit, impropriu) A aspira, a năzui. a tinde, a ținti. Libertatea-n fața lumii a aprins un mîndru soare, Ș-acum neamurile toate cătră dînsul ațintesc. ALECSANDRI, P.A. 81. – Variantă: (învechit) ațintá (ALEXANDRESCU, M. 26) vb. I. verb tranzitivaținti
ațintésc v. tr. (d. țintă. V. țintesc). Îndrept, pironesc, fixez: șĭ-a ațintit ochiĭ spre el, asupra luĭ. verb tranzitivațintesc
ațintit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | ațintit | ațintitul | ațintită | ațintita |
plural | ațintiți | ațintiții | ațintite | ațintitele | |
genitiv-dativ | singular | ațintit | ațintitului | ațintite | ațintitei |
plural | ațintiți | ațintiților | ațintite | ațintitelor |