ávă (-ve), s. f. – Năvod, plasă de prins pește. Tc. av „vînătoare, pescuit” (DAR). – Der. avgiu, s. m. (înv., vînător), din tc. avci. substantiv femininavă
ÁVĂ2, ave, s. f. Mreajă (de prins pește). – Tc. av. substantiv femininavă
ávă f., pl. e. (turc. av, vînătoare, pescuire). Dun. de jos. Un fel de năvod cu treĭ plase care plutesc vertical. substantiv femininavă
avă f. plasă mare cu trei pânze cari se așează vertical și plutesc în apă (de pescuit crapul și plătica). [Turc. AV, vânătoare]. substantiv femininavă
ÁVĂ2, ave, s. f. Unealtă de pescuit formată din trei fâșii de plasă, care se așază vertical în apă cu ajutorul unor bucăți de plută prinse la marginea lor superioară și al unor bucăți de plumb la cea inferioară. – Din tc., bg. av. substantiv femininavă
ÁVĂ2, ave, s. f. Un fel de plasă de prins pești, care se așază vertical în apă. substantiv femininavă
ávă1 (unealtă) s. f., g.-d. art. ávei; pl. áve substantiv masculinavă
ávă2 (părinte) (rar) s. m. substantiv masculinavă
ÁVĂ1 s. m. (Învechit și arhaizant) Abate. Aicea la noi... nu-i ca în țara acestui avă franțuz. SADOVEANU,. Z. C. 40. substantiv masculinavă
ÁVĂ1 s. m. (Neobișnuit) Părinte, tată; (prin restricție) nume dat călugărilor bătrâni. – Slav (v. sl. avva < gr.). substantiv masculinavă
ÁVĂ1 s. m. (Rar) Părinte, tată; p. ext. nume dat călugărilor bătrâni. – Din sl. avva. substantiv masculinavă
avá s. m. – (Înv.) Părinte; titlu onorific al membrilor clerului monastic. Ngr. ἀββᾶς (sec. XVII). Cuvînt cult, nu pare să fi avut circulație populară. substantiv masculinava
avă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | 'avă | 'ava |
plural | 'ave | 'avele | |
genitiv-dativ | singular | 'ave | 'avei |
plural | 'ave | 'avelor |
avă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | 'avă | 'ava |
plural | 'ave | 'avele | |
genitiv-dativ | singular | 'ave | 'avei |
plural | 'ave | 'avelor |