AVANPÓST s.n. Post, element de siguranță înaintat al unor trupe care staționează pe o poziție. [< fr. avant-poste]. substantiv neutruavanpost
AVANPÓST s. n. element de siguranță înaintat al unei trupe în staționare. (< fr. avant-poste) substantiv neutruavanpost
AVANPÓST, avanposturi, s. n. Poziție constituind cea mai înaintată linie a apărării, în fața liniei inamicului; p. ext. ostașii care se află pe această poziție. – Fr. avant-poste. substantiv neutruavanpost
*avanpóst orĭ (maĭ exact) avampóst n., pl. urĭ (fr. avant-poste). Garda din ainte [!] a uneĭ oștĭ în bivuac. substantiv neutruavanpost
avanpóst s. n., pl. avanpósturi substantiv neutruavanpost
AVANPÓST, avanposturi, s. n. Unitate militară de siguranță, instalată în fața trupelor principale proprii, aflate în staționare sau în apărare; poziție pe care se află o asemenea unitate. – Din fr. avant-poste. substantiv neutruavanpost
AVANPÓST, avanposturi, s. n. (Învechit) Poziție constituind cea mai înaintată linie a apărării, în fața liniei inamicului. Patrulele romînești privegheau acum malul drept al Dunării... fugărind adesea bandele de cerchezi, care tot se mai ispiteau... a înainta pînă în preajma avanposturilor noastre. ODOBESCU, S. III 576. ◊ (Azi f i g.) [Stațiunile de mașini și tractoare și gospodăriile agricole de stat] pot și trebuie să constituie în toate campaniile agricole pilde și imbold de muncă organizată și făcută după metodele agrotehnicii sovietice, cea mai înaintată din lume; ele trebuie să se considere adevărate avanposturi ale socialismului. LUPTA DE CLASĂ, 1951, nr. 3-4, 15. – Scris și: (după franțuzește, nerecomandabil) avantpost. substantiv neutruavanpost
avanpost substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | avanpost | avanpostul |
plural | avanposturi | avanposturile | |
genitiv-dativ | singular | avanpost | avanpostului |
plural | avanposturi | avanposturilor |