AUTODEFINÍ vb. IV. refl. A se defini, a se caracteriza singur. [Et. incertă]. verbautodefini
AUTODEFINÍ, autodefinesc, vb. IV. Refl. A se caracteriza singur. [Pr.: a-u-] – Auto1- + defini. verbautodefini
autodefini verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)autodefini | autodefinire | autodefinit | autodefinind | singular | plural | ||
autodefinind | autodefiniți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | autodefinesc | (să)autodefinesc | autodefineam | autodefinii | autodefinisem | |
a II-a (tu) | autodefinești | (să)autodefinești | autodefineai | autodefiniși | autodefiniseși | ||
a III-a (el, ea) | autodefinește | (să)autodefineai | autodefinea | autodefini | autodefinise | ||
plural | I (noi) | autodefinim | (să)autodefinim | autodefineam | autodefinirăm | autodefiniserăm | |
a II-a (voi) | autodefiniți | (să)autodefiniți | autodefineați | autodefinirăți | autodefiniserăți | ||
a III-a (ei, ele) | autodefinesc | (să)autodefinească | autodefineau | autodefiniră | autodefiniseră |