AUTOCUNOÁȘTE vb. III. refl. A-și cunoaște propria persoană. [< auto1- + cunoaște]. verbautocunoaște
AUTOCUNOÁȘTE vb. refl. a-și cunoaște propriul eu, propriile aspirații. (< auto1- + cunoaște) verbautocunoaște
AUTOCUNOÁȘTE, autocunósc, vb. III. Refl. A-și cunoaște propria persoană. [Pr.: a-u-] – Auto1- + cunoaște. verbautocunoaște
autocunoaște | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)autocunoaște | autocunoaștere | autocunoscut | autocunoscând | singular | plural | ||
autocunoscând | autocunoașteți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | autocunosc | (să)autocunosc | autocunoșteam | autocunoscui | autocunoscusem | |
a II-a (tu) | autocunoști | (să)autocunoști | autocunoșteai | autocunoscuși | autocunoscuseși | ||
a III-a (el, ea) | autocunoaște | (să)autocunoșteai | autocunoștea | autocunoscu | autocunoscuse | ||
plural | I (noi) | autocunoaștem | (să)autocunoaștem | autocunoșteam | autocunoscurăm | autocunoscuserăm | |
a II-a (voi) | autocunoașteți | (să)autocunoașteți | autocunoșteați | autocunoscurăți | autocunoscuserăți | ||
a III-a (ei, ele) | autocunosc | (să)autocunoască | autocunoșteau | autocunoscură | autocunoscuseră |