atu definitie

ATÚ s.n. 1. Carte de joc de culoare socotită în mod convențional superioară celorlalte cărți. 2. Situație, element, poziție care oferă un avantaj sau superioritate într-o anumită împrejurare. [Pl. -uri. / < fr. atout, cf. à tout]. substantiv neutruatu

ATÚ s. n. 1. carte de joc de culoare socotită în mod convențional superioară celorlalte cărți. 2. situație, element, poziție care oferă un avantaj în plus. (< fr. atout) substantiv neutruatu

ATÚ, atuuri și (1) atale, s. n. 1. Carte de joc de culoarea care, în mod convențional, este socotită a avea o mai mare valoare decât celelalte. 2. Element care, într-o anumită împrejurare, oferă cuiva un avantaj sau o șansă în plus. – Fr. atout. substantiv neutruatu

atú (-uúri), s. n. – 1. (La cărțile de joc) Cartea cu cea mai mare valoare. – 2. (Arg.) Bani, biștari. – Var. ata. Fr. atout, cf. ngr. τò ἀτού. Var. (pl. atale) nu este, cum afirmă DAR, „o formă românizată” din fr., ci der. de la pl. grec. Pentru uzul argotic, cf. Graur, BL, V, 222. substantiv neutruatu

*atú și atúŭ n., pl. atuurĭ (fr. atout d. à tout, p. tot, p. toate). La joc, carte de coloare [!] care le taĭe și le bate pe cele-lalte. V. coz, tronf. substantiv neutruatu

atù n. coloare de cărți ce taie și bate pe toate celelalte (= fr. atout). substantiv neutruatù

atú s. n., art. atúul; pl. atúuri/(la jocul de cărți și) atále, art. atúurile/atálele substantiv neutruatu

ATÚ, atuuri, s. n. 1. Carte (sau culoare) de joc cu valoarea cea mai mare. 2. Ele­ment care, într-o anumită împrejurare, oferă cuiva un avantaj sau o șansă în plus. [Pl. și: (1) atale] – Din fr. atout. substantiv neutruatu

ATU, (1) atale, (2) atuuri, s. n. 1. (La jocul de cărți) Carte de culoarea care, în mod convențional, este socotită a avea o mai mare valoare decît celelalte și dă astfel posesorului avantaj asupra celorlalți jucători. 2. Element care, într-o împrejurare anumită, oferă. cuiva un avantaj (împotriva adversarului) sau o șansă. în plus pentru atingerea scopului. substantiv neutruatu