ascuțit definitie

ASCUȚÍT2, -Ă, ascuțiți, -te, adj. I. (Despre obiecte) Care este prevăzut cu tăiș sau cu vârf; tăios. ◊ Unghi ascuțit = unghi mai mic de 90 de grade. II. Fig. 1. Ager, pătrunzător, perspicace. Minte ascuțită. 2. (Despre senzații, sentimente etc.) Intens, viu. ♦ (Despre conflicte, ciocniri etc.) Violent, înverșunat. 3. (Despre vorbe, privire) Care străpunge; sfredelitor; aspru, tăios. 4. (Despre sunete, glas, râs) Strident. – V. ascuți. adjectiv ascuțit

ASCUȚÍT1 s. n. 1. Faptul de a ascuți. 2. (Înv.) Ascuțiș. adjectiv ascuțit

ASCUȚÍT1 s. n. Faptul de a ascuți.V. ascuți. adjectiv ascuțit

ascuțit, -ă adj. Fig. Supțire [!], pătrunzător: voce supțire. Fig. Deștept: ascuțit la minte. S. n., pl. urĭ și e. Ascuțiș: cuțit cu doŭă ascuțișurĭ. Acțiunea de a ascuți des: am întîrziat cu ascuțitu cuțitelor. adjectiv ascuțit

ascuțít s. n. adjectiv ascuțit

ASCUȚÍT1 s. n. Faptul de a ascuți.V. ascuți. adjectiv ascuțit

ASCUȚÍT2, -Ă, ascuțiți, -te, adj. I. 1. (Despre obiecte) Prevăzut cu un vîrf subțiat, lunguieț, care poate înțepa. Împrejur gard nu era, ci numai niște lungi țărușe ascuțite. EMINESCU, N. 19. De tot carul șase boi, înjugați doi cîte doi, Boi cu coarne ascuțite Și copite potcovite. ALECSANDRI, P. II 105. ◊ Unghi ascuțit = unghi mai mic de 90 de grade. 2. (Mai ales despre unelte de tăiat) Care are o muchie șlefuită pentru a putea tăia; tăios. [Piatra] era așa de ascuțită, de tăia ca briciul. ISPIRESCU, L. 195. II. F i g. 1. (Despre manifestări ale spiritului omenesc, în special despre minte) Ager, pătrunzător; fin, subtil. În mine e... curiozitatea ascuțită a unei experiențe de psihologie. IBRĂILEANU, A. 65. Trebuie... cap bun și minte ascuțită și sănătoasă, ca să poată duce trebile împărăției la bun liman. ȘEZ. I 98. ◊ E x p r. Ascuțit la minte = cu mintea ageră, deștept. 2. (Despre senzații, sentimente etc.) Intens, puternic, viu. O durere ascuțită, crudă, îi pătrunde inima. EMINESCU, N. 76. (Adverbial) Nu-i vorbă, rănile vechi, necătate, care nu se pot închide, nu dor așa de ascuțit ca cele nouă. SP. POPESCU, M. G. 67. 3. (Despre priviri sau vorbe) Care străpunge, sfredelitor; aspru, tăios. Grigoriță are dreptate... a început cuvînt ascuțit gospodina. SADOVEANU, N. F. 39. ♦ (Despre zîmbet) Ironic, răutăcios. Către veselia ucraineanului se răsuci Cocor, cu zîmbetu-i ascuțit. SADOVEANU, M. C. 113. 4. (Despre sunete, adesea despre glas, rîs etc.; în opoziție cu g r o s) Subțire, strident, țipător. Ca să șteargă mai bine urmele mîniei lui Toader, Leonte Orbișor, mic, cu glas ascuțit, cu fața vioaie, găsi cu cale să observe împăciuitor. REBREANU, R. I 127. Iată măre... s-auzea Tropot Mare și pripit, Chiot Lung și ascuțit. TEODORESCU, P. P. 624. ◊ E x p r. A avea limbă ascuțită = a avea obiceiul să critice cu răutate, să vorbească mușcător; a fi rău de gură. ◊ (Adverbial) Mașinuța își întări zborul, despicînd năvala aerului. Sub roți, praful fîșîia tot mai ascuțit, ridicîndu-se în lături. MIHALE, O. 501. Pe finețe, o pasere țipa ascuțit, ca un fierăstrău sub pilă. SADOVEANU, O. VI 11. 5. (Despre acțiuni, conflicte, lupte) Intensificat, întețit, aprig, înverșunat, dîrz, necruțător. Perioada de trecere de la capitalism la socialism este perioada unei ascuțite lupte de clasă. GHEORGHIU-DEJ, Art. Cuv. 690. adjectiv ascuțit

ASCUȚÍT2, -Ă, ascuțiți, -te, adj. I. (Despre obiecte) Prevăzut cu un vârf care poate înțepa; prevăzut cu o muchie tăioasă. ♦ Unghi ascuțit = unghi mai mic de 90 de grade. II. Fig. 1. Ager, pătrunzător; fin, subtil. Minte ascuțită 2. (Despre senzații, sentimente etc.) Intens, viu. 3. (Despre vorbe, privire) Care străpunge; sfredelitor; aspru, tăios. ♦ Expr. A avea limba ascuțită = a avea obiceiul să critice (cu răutate). 4. (Despre sunete, glas, râs) Subțire, strident. 5. (Despre acțiuni, conflicte etc.) Întețit, sporit; aprig, înverșunat, dârz.- V. ascuți. adjectiv ascuțit

ascuțit a. 1. terminat cu un vârf, înțepător: limbă ascuțită; 2. fig. pătrunzător, ager: ascuțit la minte; accent ascuțit, înclinat spre dreapta (´) și indicând intonațiunea. ║ n. ascuțiș: cuțit cu două ascuțișuri. adjectiv ascuțit

ASCUȚÍT2, -Ă, ascuțiți, -te, adj. I. (Despre obiecte) Care este prevăzut cu tăiș sau cu vârf; tăios. ◊ Unghi ascuțit = unghi mai mic de 90 de grade. II. Fig. 1. Ager, pătrunzător, perspicace. Minte ascuțită. 2. (Despre senzații, sentimente etc.) Intens, viu. ♦ (Despre conflicte, ciocniri etc.) Violent, înverșunat. 3. (Despre vorbe, privire) Care străpunge; sfredelitor; aspru, tăios. 4. (Despre sunete, glas, râs) Strident. – V. ascuți. adjectiv ascuțit

ASCUȚÍT1 s. n. 1. Faptul de a ascuți, ascuțire. Ascuțitul coasei. Ascuțitul creionului. 2. (Învechit) Tăișul unei arme sau al unei unelte de tăiat; ascuțiș (1). Pe cîmpul de bătaie se văd oameni cu brațele goale, cu piepturile dezvălite, zvîrlindu-se peste ascuțitul paloșelor. RUSSO, O. 42. Soldatul ce este pentru război pregătit Pîn-a nu pleca și-ncearcă al săbiei ascuțit. ALEXANDRESCU, P. 53. Munți ca ascuțitul cuțitului. ȘEZ. II 146. ◊ E x p r. A trece prin (sau sub) ascuțitul fierului (sau săbiei) = a omorî, a tăia. Cetatea se va cotropi, și garnizoana se va trece subt ascuțitul săbiei. NEGRUZZI, S. I 172. adjectiv ascuțit

ascút (est) și ascúț (vest), a -țí, v. tr. (lat. ex-côtíre, d. cos, côtis, cute, de unde și cuțit.Ascut, ascuțim; ascuțeam; ascuțisem, ascuțind). Fac să taĭe orĭ să împungă: a ascuți o sabie, o suliță. Fig. A-țĭ ascuți vocea, a o face maĭ supțire [!], maĭ pătrunzătoare. verb tranzitiv ascut

ascuțì v. 1. a face să taie sau să înțepe, a da la tocilă; 2. fig. a face să împungă, să pătrunză: strigă și-și ascute glasul. [Lat. *EXCOTIRE, din COTEM, cute (v. cuțit)]. verb tranzitiv ascuțì

ASCUȚÍ, ascút, vb. I. T r a n z. 1. A face unui obiect (prin tăiere, cioplire, pilire etc.) vîrf lunguieț și (de obicei) înțepător. A ascuți un creion, a Au tăiat o creangă... care, ascuțind-o, au făcut-o frigare. DRĂGHICI, R. 69. 2. A subția muchia sau tăișul unei arme sau unelte de tăiat (prin frecare pe piatră sau pe alt material) pentru ca să taie (mai) bine. Băiatul tresări, se ridică și aduse securea. Uracu o luă și petrecu degetul pe buza oțelului: o ascuțise, o curățase cu gresia: tăia bine și era o secure grea. DUMITRIU, N. 94. Stă încuiat în casă și-și ascute cuțitul și-i pipăie buza cu degetul. DUMITRIU, N. 239. Bietul cătană gîndi și-și ascuți sabia și lovi coarnele cerbului. RETEGANUL, P. III 15. 3. Fig. (Cu privire la auz, minte etc.) A face să fie (mai) ager, (mai) pătrunzător. Strădania mea... [ca] să ascut cuvîntul și să stilizez îmi aducea destule neajunsuri școlărești. GALACTION, O. I 20. Atent... își ascuți auzul, aplecînd capul să prindă cu urechea cadența slabă a pașilor din depărtare. BART, E. 185. ◊ Refl. (Subiectul este omul sau manifestările lui) Deodată s-a ascuțit ca un ferăstrău mustrarea țițacăi Leona. SADOVEANU, N. F. 24. Văzu că începe a judeca altfel de cum judeca el pînă acum. Pasămite se ascuțise la minte. ISPIRESCU, L. 241. 4. F i g. (Complementul indică o stare de spirit, o contradicție, un conflict, o luptă etc.) A face să fie (mai) ager, (mai) acut, (mai) dîrz, (mai) neîmpăcat; a înteți, a spori, a întări. Acțiunea legii economice fundamentale a capitalismului contemporan ascute la maximum toate contradicțiile care macină imperialismul. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2617. ◊ Refl. În perioada de trecere de la capitalism la socialism lupta de clasă se ascute.Prez. ind. și conj. pers. 1 și: ascúț; prez. conj. pers. 3 și: ascúță (MACEDONSKI, O. I 250). verb tranzitiv ascuți

ASCUȚÍ, ascút, vb. IV. 1. Tranz. A face mai tăioasă lama unei arme sau a unei unelte de tăiat. ♦ A face unui obiect vârf (înțepător). 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai ager, mai pătrunzător. ♦ A (se) face mai dârz; a (se) înteți, a spori. – Lat. *excotire (< cos, cotis „gresie”). verb tranzitiv ascuți

ascuțí (ascuțít, ascuțít), vb.1. A face mai tăioasă lama unei arme sau unelte; a face unui obiect vîrf. – 2. A (se) face mai ager, mai pătrunzător. – 3. A incita, a însufleți, a stimula. – 4. A face fin, a perfecționa. Lat. *excōtῑre, de la cōs, cotem (Pușcariu 140; REW 2275; cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 274), Cf. cuțit, cute. Este posibil ca în evoluția lui să fi survenit o încrucișare cu lat. acutiāre (› it. aguzzare, v. prov., v. port. agusar, fr. aiguiser, cat. aguar, sp. aguzar, cf. REW 134), cum presupune DAR, cu toate că semantismul se explică suficient prin prima ipoteză; cf. sensurile „a face mai tăios” și „a face vîrf”, reunite și în sp. aguzar, afilar. Candrea-Dens., 99, și Candrea presupun un lat. *exacūtῑre, plecînd de la exacūtus. Der. ascuțime, s. f. (faptul de a fi ascuțit; agerime); ascuțiș, s. n. (tăiș, vîrf ascuțit); ascuțitoare, s. f. (unealtă de ascuțit creioane); ascuțitură, s. f. (vîrf.) verb tranzitiv ascuți

ascuțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ascút, imperf. 3 sg. ascuțeá; conj. prez. 3 să ascútă; imper. 2 sg. ascúte, neg. nu ascuțí verb tranzitiv ascuți

ASCUȚÍ, ascút, vb. IV. 1. Tranz. A face mai tăioasă lama unei arme sau a unei unelte de tăiat. ♦ A face unui obiect vârf (înțepător). 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) face mai ager, mai pătrunzător. ♦ A (se) intensifica, a (se) înteți. – Probabil lat. *excotire (< cos, cotis „gresie”). verb tranzitiv ascuți

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ascuțit

ascuțit   masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ascuțit ascuțitul ascuți ascuțita
plural ascuțiți ascuțiții ascuțite ascuțitele
genitiv-dativ singular ascuțit ascuțitului ascuțite ascuțitei
plural ascuțiți ascuțiților ascuțite ascuțitelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z