ASCÉZĂ s.f. Stare de spirit a asceților ; aspirație către cele mai înalte virtuți ; viață austeră impusă benevol. [< fr. ascèse]. substantiv femininasceză
ASCÉZĂ s. f. 1. aplicare în practică a virtuților prin exercițiu de voință, privațiuni etc.; viață austeră și retrasă. 2. ascetism (1). (< fr. ascèse) substantiv femininasceză
ascéză s. f., g.-d. art. ascézei substantiv femininasceză
ASCÉZĂ s. f. 1. Efortul unor călugări creștini, musulmani, budiști etc. de a atinge adevărata desăvârșire (morală), având ca mijloc ajutător pocăința și mortificarea. 2. P. ext. Mod de viață care exclude excesul sau compromisul. – Din fr. ascèse. substantiv femininasceză
asceză | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | asceză | asceza |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | asceze | ascezei |
plural | — | — |