www.ReduPedia.ro
Definitie arc - ce inseamna arc - Dex Online

arc definitie

ARC s. n. 1. armă (primitivă) de aruncat săgeți. ◊ tot ceea ce are forma unui arc (1). 2. (mat.) porțiune dintr-o linie curbă, dintr-un cerc. 3. element de arhitectură în formă arcuită, care leagă între ele două ziduri, două coloane etc. ♦ ~ de triumf = monument în formă de portic arcuit ridicat în amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = construcție în formă de semiarc, în exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza împingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate. 4. ~ voltaic = descărcare electrică între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate. 5. organ de mașină, din oțeluri aliate, destinat legăturii elastice între două piese. 6. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigură realizarea reflexelor. (< lat. arcus, fr. arc) substantiv neutru arc

arc1 (porțiune de curbă) s. n., pl. árce substantiv neutru arc

arc2 (resort) s. n., pl. árcuri substantiv neutru arc

arc (-curi), s. n.1. Armă alcătuită dintr-o vergea flexibilă ușor încovoiată și o coardă. – 2. Resort, organ metalic elastic. – Var. pl. (înv.) arce.Mr. arcu, megl. arc(u). Lat. arcus (Pușcariu 113; Candrea-Dens., 76; REW 618; DAR); cf. alb. ark, it., sp., port. arco, prov., fr. arc. Der. arcar, s. m. (negustor de arcuri), după Candrea-Dens., 77, provine direct din lat. arcarius (cf. DAR, care pare a admite explicația), ipoteză plauzibilă, dar care nu este necesară; arcărie, s. f. (înv., atelier unde se făceau arcuri); arcaș, s. m.; arcășie, s. f. (meseria de arcaș; în Bucov., unitate de pompieri); arcește, adv. (în formă de arc); arciș, adj. (încovoiat, curbat); arcos, adj. (înv., arcuit); arcui, vb. (a îndoi în formă de arc); arcuitură, s. f. (curbă); arcuș, s. n. (vergea de lemn care servește la producerea sunetelor unor instrumente cu coarde). – Der. neol. arcadă, s. f.; arcat, adj. (arcuit); arcatură, s. f. – Din rom. provine rut. arkuš „arcuș” (Candrea, Elemente, 406). Cf. arțar. substantiv neutru arc

ARC, arcuri și (2) arce, s. n. 1. Armă primitivă alcătuită dintr-o vargă flexibilă de lemn sau de metal încovoiată și dintr-o coardă prinsă de cele două extremități; era folosită la aruncarea săgeților. Și eu mă uit la vechile-mi poeme Ca un tanchist la suliță și arc. BENIUC, V. 133. O pocitanie de om umbla cu arcul după vînat paseri. CREANGĂ, P. 244. Un arc de aur pe-al ei umăr. Ea [Diana] trece mîndră la vînat Și peste frunze fără număr Abia o urmă a lăsat. EMINESCU, O. I 229. Lănci scînteie lungi în soare, arcuri se întind în vînt, Și ca nouri de aramă... vin săgeți de pretutindeni. EMINESCU, O. I 148. ♦ F i g. Tot ceea ce are formă încovoiată (ca a unui arc). Observă în fugă arcul sprîncenei și mărimea curioasă a pleoapelor. D. ZAMFIRESCU, R. 171. În farmecul dulcelui somn Sub arcuri de ramuri in floare, Lăsat-ai pe-al codrului domn. NECULUȚĂ, Ț. D. 59. ♦ (Poetic) Cișmeaua aceea a Păcurarului era un monument alcătuit dintr-o lespede de piatră... străpunsă de o țeavă de aramă prin care se arunca, într-un arc, izvor limpede. SADOVEANU, Z. C. 94. Cu-ncetu-nserează și stele izvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe EMINESCU, O. IV 96. 2. Porțiune anumită dintr-o circumferință sau dintr-o linie curbă. În același cerc sau în două cercuri egale, la unghiuri la centru egale corespund arce egale și coarde egale. GEOMETRIA PL. 71. 3. Deschizătură în formă arcuită într-o construcție. Și pe-a degetelor vîrfuri în ietacul tăinuit Intră – unde zidul negru într-un arc a-ncremenit. EMINESCU, O. I 76. ◊ Arc de triumf = a) construcție monumentală în forma unui mare portic arcuit, ridicată în amintirea unui fapt însemnat; b) construcție decorativă provizorie, formînd o arcadă, da obicei la intrarea într-o localitate, ridicată cu prilejul sărbătoririi unui eveniment. ♦ (Poetic) Boltă. O dormi, o dormi în pace printre făclii o mie Și în mormînt albastru și-n pînze argintie, în mausoleu-ți mîndru, al cerurilor arc, Tu adorai și dulce al nopților monarc! EMINESCU, O. I 69. 4. Piesă elastică formată din lame de oțel suprapuse (la vagoane, automobile, trăsuri) sau dintr-o sîrmă de oțel îndoită în spirală, care se întrebuințează ca dispozitiv pentru amortizarea șocurilor și realizarea unei bune suspensii. V. drot. Arcurile canapelei.Cupeaua a fost desfăcută din toate încheiturile, cercetată de meșter cum cercetează doctorul pe un bolnav, i s-au dres beteșugurile, i s-au pus alte arcuri. PAS, L. I 84. ◊ Expr. Parc-ar fi pe arcuri, se zice despre o persoană suplă, sprintenă, ageră. ♦ Piesă elastică de oțel special care, prin destindere, pune în mișcare un mecanism; resort. Arc de ceasornic. 5. (În expr.) Arc electric sau arc voltaic = formă a transportului de sarcină electrică în medii fluide, care are înfățișarea de coloană gazoasă incandescentă. substantiv neutru arc

ARC, arcuri, și (2) arce, s. n. 1. Armă primitivă (folosită la aruncarea săgeții) alcătuită dintr-o vargă flexibilă de lemn sau de metal de formă încovoiată și dintr-o coardă prinsă de cele două extremități. ♦ Fig. Tot ceea ce are forma unui arc (1). Arcul sprâncenei (D. ZAMFIRESCU). 2. Porțiune dintr-o circumferință sau dintr-o linie curbă. Arc de cerc. ♦ Element de construcție în formă arcuită; boltă. ◊ Arc de triumf = construcție care formează un portic arcuit sau o arcadă, ridicată în amintirea sau pentru sărbătorirea unui fapt însemnat. 3. Piesă elastică de metal care suportă eforturi de încovoiere, alcătuită din benzi, lame elastice (câte una ori mai multe suprapuse) sau din bare răsucite în spirală, folosită ca legătură elastică între două piese, pentru a amortiza șocurile sau pentru a pune în mișcare un mecanism ori organe de mașini. Arc de automobil.Expr. Parc-ar fi pe arcuri, se zice despre o persoană suplă, sprintenă. 4. (În expr.) Arc electric (sau voltaic) = descărcare electrică luminoasă care străpunge un izolant, de obicei un gaz, între doi electrozi calzi. – Lat. arcus. substantiv neutru arc

arc n. (pl. arce și arcuri) 1. armă cu care în vechime s´arunca săgeți: ei scot din a lor arcuri un vifor de săgeți AL.; 2. ori-ce formă încovoiată: trăsură pe arcuri; 3. Arh. întorsura unei bolți; arc de triumf, monument, în formă de poartă boltită, împodobit cu basso-reliefuri și inscripțiuni; 4. Geom. porțiunea unei circumferințe; 5. în tipografie: acoladă. [Lat. ARCUS]. substantiv neutru arc

arc n., pl. urĭ și e (lat. arcus, it. sp. pg. arco, pv. fr. arc). O armă primitivă cu care se aruncaŭ săgețile. (V. sahaĭdac). Dreavă. Fie-care din resorturile de oțel pe care se sprijină trăsurile (în Munt. est și harc). Acoladă tipografică. Orĭ-ce lucru încovoĭat: arc voltaic. Geom. Porțiune de circumferența [!]. Arh. Ziditură în formă de arc. Arc de triunf [!], monument ca o poartă în formă de arc ornat cu sculpturĭ și înscripțiunĭ în amintirea unor strălucite biruințe. substantiv neutru arc

ARC, arcuri, (2) arce, s. n. 1. Armă (primitivă) de aruncat săgeți, alcătuită dintr-o vargă flexibilă ușor încovoiată și o coardă prinsă de extremitățile vergii. ♦ P. anal. Ceea ce are forma unui arc (1). Arcul sprâncenei. 2. Porțiune dintr-o circumferință sau dintr-o linie curbă. Arc de cerc. ♦ (Element de) construcție în formă arcuită. * Arc de triumf = monument în formă de portic arcuit cu una sau mai multe arcade, ridicat în amintirea sau pentru sărbătorirea unui fapt însemnat. 3. Organ metalic elastic al unei mașini sau al unui mecanism, care are proprietatea de a reveni la forma inițială după ce a fost supus unei solicitări. Arc de automobil.Expr. Parc-ar fi pe arcuri, se zice despre o persoană suplă, sprintenă. 4. (În sintagma) Arc electric (sau voltaic) = descărcare electrică foarte luminoasă care are loc între doi electrozi prin care circulă un curent de mare intensitate. 5. (Fiziol.; în sintagma) Arc reflex = ansamblul elementelor nervoase care asigură realizarea reflexelor. – Lat. arcus. substantiv neutru arc

acoladă f. 1. ceremonie medievală la primirea unui cavaler: îi se da trei lovituri cu latul săbiei, pe umeri sau pe gât, după care era îmbrățișat; 2. un fel de trăsură de unire, numită arc. substantiv neutru acoladă

Ioana f. 1. (d’Albret), regina Navarei, mama Iui Henric IV(1528-1572); 2. (d’Arc), Fecioara din Orleans, eroină franceză, repurtă mai multe victorii asupra Englezilor, de cari fu apoi prinsă și arsă de vie (1412-1431); 3. (Nebuna), regina Castiliei, mama lui Carol Quintu (m. 1555). temporar ioana

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului arc

arc   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular 'arc 'arcul
plural 'arce 'arcurile
genitiv-dativ singular 'arc 'arcului
plural 'arcuri 'arcelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z