arăta definitie

arát (aráte), s. n. – Plug. Mr. aratru. Lat. ărātrum (Pușcariu, Dacor., VIII, 324; Lacea, Dacor., VI, 339). Cuvîntul este foarte rar, are circulație mică în regiunea Muscel. A fost înlocuit de plug, poate datorită confuziei cu part. de la a ara; este posibil să se păstreze, confundat cu totul cu acesta, în expresii ca a ieși la arat. Cf. ara. adjectiv arat

arat, -ă, arați, -te, adj. (intl.) 1. spintecat. 2. tatonat, sondat în vederea unui furt. adjectiv arat

ARÁT1 s. n. Acțiunea de a ara. adjectiv arat

ARÁT2, -Ă, arați, -te, adj. (Despre pământ) Lucrat, pregătit pentru cultivare. – V. ara. adjectiv arat

arát n., pl. urĭ. Acțiunea de a ara. adjectiv arat

arát s. n. adjectiv arat

arat a. brăzdat cu plugul. ║ n. lucrarea de a ara câmpul: plugarul cu hărnicie s’apucase de arat NEGR. adjectiv arat

ARÁT1 s. n. Acțiunea de a ara; arătură (1). – V. ara. adjectiv arat

ARÁT2, -Ă, arați, -te, adj. (Despre pământ) Care a fost pregătit cu plugul pentru cultivare. – V. ara. adjectiv arat

ARÁT s. n. Acțiunea de a ara. Mama are, totuși, o bucată de pămînt, pe deal... Mă ia tata cîteodată acolo, la arat, la semănat, la secerat. STANCU, D. 52. Dar lumina amurgește și plugarii cătră sat, Hăulind pe lingă juguri, se întorc de la arat. ALECSANDRI, P. A. 121. adjectiv arat

arắt, a arătá v. tr. (din maĭ vechĭu arét, areată, să arete, uzitat și azĭ în Trans., d. lat. ad-rectare d. árrĭgo, -ígere, -éctum, a ridica. V. direct.Arăt, arățĭ, arată, – să arate și să arăte). Îndrept ochiĭ cuĭva spre ceva, indic: a arăta drumu, ceasornicu arată ceasu. Demonstrez: a arăta periculu. Scot, daŭ la iveală: a arăta pașaportu. Fac să vadă că am putere (de ex., răzbunîndu-mă, pedepsind) lasă, că-ĭ arăt eŭ! Vechĭ. Mustru. V. intr. Am înfățișare, par: arățĭ foarte bine (la față), arățĭ rău (eștĭ bolnav). V. refl. Apar, mă ivesc: luna se arată. Mă revelez: după zăzboĭ mulțĭ vitejĭ s' arată (Prov.). verb tranzitiv arăt

arătá (-t, -át), vb.1. A indica, a semnala. – 2. A prezenta, a înfățișa. – 3. A părea, a avea aspectul. – 4. A da de înțeles. – 5. (Refl.) A avea viziuni, a crede cineva că vede ceva (se construiește cu dat.). – 6. A expune, a explica. – 7. A explica, a face lecții, a ajuta la pregătirea temelor școlare. – 8. A corecta, a îndrepta; a învăța minte. – Var. (Trans. de S.) areta. Mr. arăt, istr. arǪtu. Lat. rătāre „a fixa, a determina”. Semantismul se explică în lumina unor expresii ca fr. je suis bien fixé sur son compte, care înseamnă je suis bien renseigné. Și a- poate fi lat. sau rom. Etimonul rătus, în forma *arrătāre, fusese indicat de Candrea, Rom., XXXI, 301, și Éléments, 72 și 91, respins de Pușcariu 108, și abandonat de Candrea, în GS, III, 423, care a sugerat lat. *ad reiterāre, redus la *arretrāre și disimilat; dar problema semantică pare insolubilă. Celelalte explicații sînt insuficiente: lat. *arrectāre, de la rectus (Cihac, I, 82; Weigand, Jb, II, 221-3; DAR); se lovește de dificultăți fonetice; lat. *elatāre (Meyer-Lübke, ZRPh., XIX, 574; REW 2837; Pușcariu, Lat. ti, 10), după Pușcariu 108, „wohl am besten passt, obwohl die Sinnesübergang nich ganz klar ist”. Hasdeu 1557 indica lat. *ad reputare, care nu pare posibil. Pascu, Beiträge, 9, presupune un *erettare, de la erectus, care este fără sens; iar Giuglea, Dacor., IV, 379, pleacă de la gr. ρέυος „membru, aspect”, într-o explicație prea forțată. Der. arătanie, s. f. (monstru, stafie); arătare, s. f. (demonstrație; dovadă, probă; stafie); arătător, adj. (indicator); arătător, s. n. (deget cu care se arată; ac de ceas); arătătură, s. f. (indicație; semnal, semn; monstru, stafie); arătos, adj.; arătoșenie, s. f. (frumusețe). verb tranzitiv arăta

ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se lăsa examinat de medic. 2. Intranz. și tranz. A indica printr-un gest persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. (Tranz.) A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară; a goni. A arăta (pe cineva) cu degetul = a semnala (pe cineva) batjocurii publice. ♦ Tranz. A indica o măsură, o direcție etc. Steaua cea polară i-arată a lui cale (EMINESCU). ♦ Tranz. A marca ora. Ceasornicul arată ora șase. 3. Tranz. A da o explicație, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu! = te învăț eu minte!. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. În împrejurarea asta au arătat înțelepciune (SADOVEANU). ♦ Intranz. A părea (după înfățișare). Straiele astea pocite fac să arăți așa de sfrijit (CREANGĂ). ◊ Expr. A arăta bine (sau rău) = a avea o înfățișare sănătoasă (sau bolnăvicioasă). ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună.Expr. Pe (sau după) cât se arată = după cum pare, pe cât se poate vedea. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). O dungă de soare s-arată (COȘBUC). – Lat. *arrectare. verb tranzitiv arăta

arătá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arắt, 2 sg. arắți; conj. prez. 3 să aráte verb tranzitiv arăta

arătà v. 1. a face să se vază: mi-a arătat casele; 2. a se ivi, a apare: ca să nu s’arate mai țanțoși PANN; 3. a avea aerul sau înfățișarea: arată rău. [Origină necunoscută]. verb tranzitiv arătà

ARĂTÁ, arắt, vb. I. 1. Tranz. A expune ceva intenționat privirilor cuiva; a da la iveală, a lăsa să se vadă. ◊ Expr. (Refl.) A se arăta doctorului = a se duce să fie exa­minat de un medic. 2. Tranz. A indica (printr-un gest) persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. ◊ Expr. A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară dintr-un loc. A arăta (pe cineva) cu degetul: a acuza, a supune oprobriului public. ♦ A indi­ca o măsură, o direcție etc. ♦ A indica ora, minutele și secundele. 3. Tranz. A da o explicație, a explica, a face o expunere (pentru a lămuri, a dovedi, a convinge). ◊ Expr. (Fam.) Îți arăt eu ție ! se spune pentru a amenința pe cineva. 4. Tranz. și refl. A (se) manifesta, a (se) exterioriza (prin vorbe, gesturi, atitudini). ♦ Tranz. A da dovadă de...; a dovedi. ♦ Intranz. A părea (după înfățișare); a avea o anumită înfățișare. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. 5. Refl. A apărea, a se ivi (pe neașteptate). – Lat. *arrectare. verb tranzitiv arăta

ARĂTÁ, arăt, vb. I. 1. Tranz. A expune intenționat privirilor. Mi-a arătat ieri un răvaș de la dînsa. NEGRUZZI, S. I 65. Pe Bujor mi-l duc prin țară, De-l arată ca pe-o fiară. ALECSANDRI, P. P. 157. ◊ (Refl., în e x p r.) A se arăta doctorului (sau la doctor) = a se lăsa examinat de medic. ♦ A prezenta o caracteristică. [Ulițele Iașilor] înfățișînd la toți zece pași un nou punct de privire, arată o varietate drăgălașă. NEGRUZZI, S. I 70. ♦ A da la iveală, a lăsa să se vadă. Asculta lămuririle oamenilor și rîdea arătîndu-și dinții. DUMITRIU, B. F. 8. ◊ F i g. Cerul stelele-și arată. Solii dulci ai lungii liniști. EMINESCU, O. I 103. ◊ E x p r. A-și arăta arama v. aramă. A-și arăta colții v. colț (II 1). 2. Intranz. A indica printr-un gest persoana sau lucrul asupra căruia se atrage atenția. Eliza arată spre curtea din dreapta. DAVIDOGLU, M. 10. Își mișcă puțin mîna și arătă la nora cea mare și la păretele despre răsărit. CREANGĂ. P. 15. ◊ Tranz. (în e x p r.) A arăta (cuiva) ușa = a da (pe cineva) afară, a goni. ◊ (Cu indicarea instrumentului acțiunii) Îmi arată din ochi pe frate-meu. SADOVEANU, O. I 434. Întrebă: Unde? Sublocotenentul nu răspunse. Îi arătă din cap înainte. SAHIA, N. 88. ◊ E x p r. A arăta (pe cineva) cu degetul = a semnala (pe cineva) batjocurii publice. ◊ Tranz. A indica o măsură, o direcție etc. Steaua cea polară i-arată a lui cale. EMINESCU, O. I 92. ◊ (Subiectul este ceasornicul sau arătătoarele lui) A marca ora. Am privit ceasornicul: lăbuțele de gînganie arătau ora două jumătate. SADOVEANU, N. F. 57. Ceasornicul arăta patru. NEGRUZZI, S. I 53. 3. T r a n z. A da o explicație, a face o demonstrație, o expunere, pentru a lămuri, pentru a dovedi sau pentru a convinge. Trebuie arătat, reluă Frunză, că prin gospodăria colectivă ne întărim patria... o facem bogată... puternică! CAMILAR, TEM. 18. Mă trudeam cu el arătîndu-i cum să rostească vorbele cele sucite străine. SADOVEANU, N. F. 36. Misia istoriei este a ne arăta... această transformație continuă, această mișcare progresistă a omenirii. BĂLCESCU, O. II 10. ◊ E x p r. (Familiar) Îți (îi, vă etc.) arăt eu = te (îl, vă etc.) învăț eu minte. Lasă că-i arăt eu lui! striga Bucșan, bătîndu-se cu pumnul în piept. SADOVEANU, N. F. 150. 4. Tranz. (În opoziție cu ascunde, tăinui) A da pe față, a mărturisi, a destăinui. Partidul nu se teme să arate deschis maselor greutățile inerente unei asemenea prefaceri adînci cum este trecerea de la capitalism la socialism, greutăți trecătoare ce pot fi învinse prin lupta unită a poporului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2690. ◊ A manifesta, a exterioriza prin vorbe, gesturi sau atitudini. Arăta totdeauna că disprețuiește mîncarea. SADOVEANU, N. F. 23. A ta iubire c-un suspin arat-o. EMINESCU, O. I 120. ◊ Refl. Moș Spînu, ca întotdeauna, se arăta nepăsător către toți. SADOVEANU, N. F. 101. Gheorghe s-a arătat a fi un om prea brutal și prea ursuz... suduia mereu și mormăia singur prin ogradă. CARAGIALE, O. 1 284. Sfînta Miercuri, auzind aceasta, s-a arătat cu mare părere de râu. CREANGĂ, P. 91. ♦ (Urmat de o propoziție completivă directă) A servi ca indiciu, ca dovadă; a trăda. Fața lui roșie ca morcovul... arăta că pentru el viața n-avusese zile negre. NEGRUZZI, S. I 58. ◊ (Propoziția secundară este omisă; subiectul ei devine complement direct în propoziția principală) Trupul ei lungăreț o arăta [pe iapă] că e fugariță. NEGRUZZI, S. I 42. ♦ A da dovadă de..., a dovedi. În împrejurarea asta au arătat înțelepciune. SADOVEANU, P. M. 10. 5. I n t r a n z. A părea (după chip sau înfățișare). Pădurile își pierdeau deosebirea și arătau deopotrivă. GALACTION, O. 1 208. Aproape spîn, bălan, arăta mult mai tînăr. BASSARABESCU, V. 8. Pesemne că și straiele acestea pocite fac să arăți așa de sfrijit și închircit!. CREANGĂ, P. 148. ◊ E x p r. A arăta bine (sau rău) = a avea o înfățișare sănătoasă (sau bolnăvicioasă). Mult se mai mira baba, nu numai de hărnicia fetei, dar mai cu samă cum de arată ea așa de bine. SBIERA, P. 213. ◊ Refl. unipers. Se arată a fi vreme bună. ◊ E x p r. Pe (sau după) cît se arată = după cum pare, pe cît se poate vedea. 6. R e f l. A apărea, a-și face apariția, a se ivi pe neașteptate. Lui Crișan, în vis, O strungă de lumină s-a deschis. Prin ea... Se arătase călare... Chivără-Roșie. BENIUC, V. 158. O dungă de soare s-arată. COȘBUC, P. II 9. Nănașul nostru și prietenul dumitale, cumătrul lup, se și arătă în prag. CREANGĂ, P. 27. Priveliștea se stinge, în negrul zid s-arată, Venind ca-n somn lunatec, în păsuri line ea. EMINESCU, O. I 95. În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată, La răsărit, sub soare, un negru punct s-arată. ALECSANDRI, P. A. 118. ◊ F i g. (Subiectul este un abstract) Acum întîiași dată vedem ideea de unitate a se arăta. BĂLCESCU, O. II 13. verb tranzitiv arăta

a arăta (cuiva) cotul expr. 1. a refuza (pe cineva) în mod batjocoritor. 2. a nu lua în seamă (pe cineva), a trata cu indiferență (pe cineva) verb tranzitiv aarăta

a arăta pumnul (cuiva) expr. a amenința (pe cineva) verb tranzitiv aarătapumnul

a-și arăta colții expr. 1. a-și dezvălui adevăratul caracter. 2. a avea o atitudine amenințătoare. verb tranzitiv așiarătacolții

a-și arăta ghearele expr. 1. a-și dezvălui adevăratul caracter. 2. a avea o atitudine amenințătoare verb tranzitiv așiarătaghearele

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului arăta

arăta   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) arăta arătare arătat arătând singular plural
arătând arătați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) arăt (să) arăt arătam arătai arătasem
a II-a (tu) arăți (să) arăți arătai arătași arătaseși
a III-a (el, ea) ara (să) arătai arăta arătă arătase
plural I (noi) arătăm (să) arătăm arătam arătarăm arătaserăm
a II-a (voi) arătați (să) arătați arătați arătarăți arătaserăți
a III-a (ei, ele) ara (să) arate arătau arăta arătaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z