APOFÍZĂ s.f. 1. (Anat.) Parte proeminentă a unui os. ♦ (Bot.) Partea terminală, vizibilă, a solzului seminal la corpurile mature. 2. Ramură secundară a unei roci eruptive. 3. Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. [< fr. apophyse, cf. gr. apophysis – excrescență]. substantiv femininapofiză
APOFÍZĂ s. f. 1. proeminență a unui os. 2. umflătură la baza unei capsule. 3. ramură secundară a unei roci eruptive. 4. mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. (< fr. apophyse, gr. apophysis, excrescență) substantiv femininapofiză
APOFÍZĂ, apofize, s. f. 1. Proeminență pe suprafața unui os. Apofiza vertebrelor. 2. (Arhit.) Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. – Fr. apophyse (lat. lit. apophysis). substantiv femininapofiză
apofíză s. f., g.-d. art. apofízei; pl. apofíze substantiv femininapofiză
apofiză f. Med. partea răsărită a unui os. substantiv femininapofiză
APOFÍZĂ, apofize, s. f. Proeminență pe suprafața unui os; prelungire a unui os. Apofiza omoplatului. Apofisele vertebrelor. substantiv femininapofiză
*apofíză f., pl. e (vgr. apóphysis, excrescență, d. apó, de la, și phýo, cresc. V. sinfiză). Anat. Excrescență naturală a unuĭ os: apofiza zigomatică. substantiv femininapofiză
APOFÍZĂ, apofize, s. f. 1. Proeminență pe suprafața unui os. Apofiza vertebrelor. 2. Ramificație de formă tubulară sau cilindrică a filoanelor, zăcămintelor, corpurilor eruptive etc., care pătrunde în rocile înconjurătoare. 3. (Arhit.) Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane și baza ei. – Din fr. apophyse, lat. apophysis. substantiv femininapofiză
apofiză | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | apofiză | apofiza |
plural | apofize | apofizele | |
genitiv-dativ | singular | apofize | apofizei |
plural | apofize | apofizelor |