apált (-turi), s. n. – Arendare; arendă. It. appalto (Cihac, II, 715; DAR), probabil prin filieră ngr., cf. alb. apalto. Sec. XVIII. substantiv neutruapalt
*apált n., pl. urĭ (it. appalto. Cp. cu drit și sudit). Sec. 18-19. Antrepriză publică de a vinde unele articule [!] (sare, carne, lumînărĭ, cărțĭ de joc): a da, a vinde cu apalt (Flm.) V. monopol. substantiv neutruapalt
apalt n. luare în arendă: apaltul cărților de joc AL. Până la Regulament (1828 — 1834), carnea, pâinea și lumânările se vindeau la contraccii cu apalt. [It. APPALTO, termen juridic din epoca fanariotă, contemporan cu drit, sudit]. substantiv neutruapalt
apalt substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | apalt | apaltul |
plural | apalturi | apalturile | |
genitiv-dativ | singular | apalt | apaltului |
plural | apalturi | apalturilor |