ANTROPOPITÉC s.m. (Pal.) Animal asemănător unei maimuțe considerat ca precursor al omului. [Pl. -ci. / < fr. anthropopithèque, cf. gr. anthropos – om, pithekos – maimuță]. substantiv masculinantropopitec
ANTROPOPITÉC s. m. maimuță considerată strămoș al omului. (< fr. anthropopithèque) substantiv masculinantropopitec
antropopitéc s. m., pl. antropopitéci substantiv masculinantropopitec
ANTROPOPITÉC, antropopiteci, s. m. Maimuță considerată precursorul omului. – Din fr. anthropopithèque. substantiv masculinantropopitec
antropopitec substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | antropopitec | antropopitecul |
plural | antropopiteci | antropopitecii | |
genitiv-dativ | singular | antropopitec | antropopitecului |
plural | antropopiteci | antropopitecilor |