ANTIFRÁZĂ s.f. Mod de exprimare prin care o locuțiune, o frază etc. se întrebuințează cu un înțeles contrar celui obișnuit. [< fr. antiphrase]. substantiv femininantifrază
ANTIFRÁZĂ s. f. figură retorică prin care o locuțiune, o frază se întrebuințează cu un înțeles contrar. (< fr. antiphrase) substantiv femininantifrază
ANTIFRÁZĂ, antifraze, s. f. Figură retorică prin care o locuțiune, o frază etc. se întrebuințează prin ironie sau eufemism, cu un înțeles contrar celui obișnuit. – Fr. antiphrase (< gr.). substantiv femininantifrază
*antifráză f., pl. e (vgr. antiphrásis d. anti, contra, și phrasis, locuțiune). Ret. Cuvînt eŭfemistic saŭ ironic care înseamnă tocmaĭ contraru realitățiĭ: Eŭmenide (adică „binevoitoare”) îld. Furiĭ; Filopátor adică „iubitor de tată”) cum i se zicea luĭ Ptolemeŭ care-l ucisese pe tatăl săŭ. V. retorică. substantiv femininantifrază
antifráză (-ti-fra-) s. f., g.-d. art. antifrázei; pl. antifráze substantiv femininantifrază
antifrază f. întrebuințare (prin eufemism sau ironie) a unei vorbe sau a unei propozițiuni într’un sens opus celui adevărat: Eumenidele, adică Binevoitoarele, ca nume al Furiilor sau al zeițelor răsbunătoare; Milostivele, adică Ielele sau zinele rele cari paralizează. substantiv femininantifrază
ANTIFRÁZĂ, antifraze, s. f. Figură retorică prin care o locuțiune, o frază etc. se întrebuințează cu înțeles contrar celui obișnuit. – Din fr. antiphrase. substantiv femininantifrază
antifrază | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | antifrază | antifraza |
plural | antifraze | antifrazele | |
genitiv-dativ | singular | antifraze | antifrazei |
plural | antifraze | antifrazelor |