anticipație definitie

ANTICIPÁȚIE s.f. Anticipare. ♦ (Muz.) Sunet al unui acord care apare înaintea acordului întreg. [Gen. -iei, var. anticipațiune s.f. / cf. fr. anticipation, lat. anticipatio]. substantiv femininanticipație

ANTICIPÁȚIE s. f. 1. anticipare. ♦ cu ~ = înainte de termenul stabilit; literatură de ~ = literatură a cărei acțiune se petrece în lumea viitorului. 2. (muz.) sunet care apare înaintea acordului căruia îi aparține. (< fr. anticipation, lat. anticipatio) substantiv femininanticipație

ANTICIPÁȚIE, anticipații, s. f. Anticipare. ◊ Loc. adv. Cu anticipație = înainte de termenul cuvenit. [Var.: (înv.) anticipațiúne s. f.] – Fr. anticipation (lat. lit. anticipatio, -onis). substantiv femininanticipație

anticipáție (-ți-e) s. f., art. anticipáția (-ți-a), g.-d. art. anticipáției; pl. anticipáții, art. anticipáțiile (-ți-i-) substantiv femininanticipație

ANTICIPÁȚIE, anticipații, s. f. Anticipare. ◊ Literatură de anticipație = litera­tură având ca temă imaginarea științifico-fantastică a viitorului. ◊ Loc. adv. Cu anticipație = înainte de termenul fixat. [Var.: (înv.) anticipațiune s.f] – Din fr. anticipation, lat. anticipatio, -onis. substantiv femininanticipație

ANTICIPÁȚIE, anticipații, s. f. Anticipare. ◊ (Mai ales în loc. a d v.) Cu anticipație = înainte de momentul cuvenit. În cursul acestui studiu se vor lămuri mai bine cele spuse aici cu anticipație. IBRĂILEANU, SP. CR. 116. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: (învechit) anticipațiúne (ODOBESCU, S. III 640) s. f. substantiv femininanticipație

*anticipațiúne f. (lat. anticipátio, -ónis). Acțiunea de a anticipa. Muz. Producerea prematură a unuĭ sunet care ține de acordu următor. Ret. Figura pin [!] care apucĭ în ainte [!] o obĭecțiune a adversaruluĭ ca s' o distrugĭ îndată (se numește și anteocupațiune și prolepsă). Pin anticipațiune, anticipînd. – Și -áție și -áre. substantiv femininanticipațiune

anticipați(un)e f. 1. preîntâmpinare; 2. cunoștință anticipată. substantiv femininanticipațiune