ALĂMÍRE s. f. Acțiunea de a alămi. substantiv femininalămire
ALĂMÍRE s. f. Acțiunea de a alămi. – V. alămi. substantiv femininalămire
ALĂMÍRE s. f. Acțiunea de a a l ă m i. substantiv femininalămire
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu alamă. – Din alamă. verb tranzitivalămi
alămí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alămésc, imperf. 3 sg. alămeá; conj. prez. 3 să alămeáscă verb tranzitivalămi
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. Tranz. A acoperi sau a sufla un obiect cu un strat de alamă (1). – Din alamă. verb tranzitivalămi
ALĂMÍ, alămesc, vb. IV. T r a n z. A acoperi sau a sufla (un obiect) cu un strat subțire de alamă. verb tranzitivalămi
alămire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | alămire | alămirea |
plural | alămiri | alămirile | |
genitiv-dativ | singular | alămiri | alămirii |
plural | alămiri | alămirilor |