ALEGÁȚIE s.f. (Jur.) Invocare a unei păreri, a unei idei etc. pentru a justifica ceva sau pentru a întări o afirmație. [Gen. -iei, var. alegațiune s.f. / cf. fr. allégation, lat. allegatio]. substantiv femininalegație
ALEGÁȚIE s. f. invocare a unei păreri, idei etc., pentru a justifica ceva, a întări o afirmație. (< fr. allégation, lat. allegatio) substantiv femininalegație
ALEGÁȚIE, alegații, s. f. (Jur.) Faptul de a alega2; invocare a unei teorii sau păreri ca dovadă sau scuză spre întărirea unei afirmații făcute. [Var.: (înv.) alegațiúne s. f.] – Fr. allégation (lat. lit. allegatio, -onis). substantiv femininalegație
alegáție (-ți-e) s. f., art. alegáția (-ți-a), g.-d. art. alegáției; pl. alegáții, art. alegáțiile (-ți-i-) substantiv femininalegație
ALEGÁȚIE, alegații, s. f. (Jur.) Faptul de a alega2; invocare a unei teorii, a unei păreri în sprijinul unei afirmații făcute sau pentru a justifica ceva. [Var.: (înv.) alegațiúne s. f.] – Din fr. allégation, lat. allegatio, -onis. substantiv femininalegație
ALEGÁȚIE, alegații, s. f. Invocare a unei teorii sau păreri ca dovadă sau scuză, spre a întări afirmațiile făcute. – Pronunțat: -ți-e. – Variantă: (învechit) alegațiúne (ODOBESCU, S. II 279) s. f. substantiv femininalegație
*alegațiúne f. (lat. al-legátio, -ónis. V. legațiune). Acțiunea de a alega, aserțiune, pretext. – Și -áție. substantiv femininalegațiune
alegați(un)e f. 1. citarea unei autorități, a unui fapt; 2. spusa cuiva, aserțiune. substantiv femininalegațiune
alegație | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | alegație | alegația |
plural | alegații | alegațiile | |
genitiv-dativ | singular | alegații | alegației |
plural | alegații | alegațiilor |