ADJURÁ vb. I tr. (rar) A se ruga fierbinte, a implora. [Cf. lat. adiurare, fr. adjurer]. verb tranzitivadjura
ADJURÁ vb. tr. (rar) a se ruga fierbinte, a implora. (< lat. adiurare, fr. adjurer) verb tranzitivadjura
adjura verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)adjura | adjurare | adjurat | adjurând | singular | plural | ||
adjurând | adjurați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | adjur | (să)adjur | adjuram | adjurai | adjurasem | |
a II-a (tu) | adjuri | (să)adjuri | adjurai | adjurași | adjuraseși | ||
a III-a (el, ea) | adjură | (să)adjurai | adjura | adjură | adjurase | ||
plural | I (noi) | adjurăm | (să)adjurăm | adjuram | adjurarăm | adjuraserăm | |
a II-a (voi) | adjurați | (să)adjurați | adjurați | adjurarăți | adjuraserăți | ||
a III-a (ei, ele) | adjură | (să)adjure | adjurau | adjurară | adjuraseră |