acúș, acúșa și acușica, V. acum. invariabilacuș
acúm (vest) și acúma (est) adv. (lat. eccú-modo, ca cum d. quo-modo. Eccu saŭ eccum e îld. ecce eum, ĭacătă-l). În acest timp, în acest moment: acuma e fericit, dar altă dată a suferit multe. Îndată, imediat: acuma plec, plec acuma. Loc. adj. De acuma, actual: cel de acuma. De acum, de acum înainte saŭ de acum în colo, de azĭ înainte, pe timpu rămas, începînd din acest moment: de acuma m' am liniștit. – Fam. și acú: acú-ĭ acú, acu e momentu hotărîtor saŭ critic; acuș și acușa, în nord amú și amuș, ĭar în vechime acmú și ĭacmú. În sud acușica (după vsl. -ka, ca' n bg. túka, aci; rus. zdĭeka, aci; ș. a. invariabilacum
ACÚȘA adv. v. acuși. invariabilacușa
acúși/acúșa (pop.) adv. invariabilacuși
ACÚȘA adv. v. acuși. invariabilacușa
ACÚȘI adv. (Pop.) Îndată, imediat. ◊ Expr. Acuși... acuși... = când... când... ♦ (Rar) Înainte cu... [Var: acúșa adv.] – Acu + și. invariabilacuși
ACÚȘA adv. v. acuși. invariabilacușa
ACUȘÁ vb. I. tr. (franțuzism) A naște [p.i. 3, 6 -șează, 4 -șăm. / < fr. accoucher]. verb tranzitivacușa
ACUȘÁ vb. tr. a naște. (< fr. accoucher) verb tranzitivacușa
acușa | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)acușa | acușare | acușat | acușând | singular | plural | ||
acușând | acușați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | acușez | (să)acușez | acușam | acușai | acușasem | |
a II-a (tu) | acușezi | (să)acușezi | acușai | acușași | acușaseși | ||
a III-a (el, ea) | acușează | (să)acușai | acușa | acușă | acușase | ||
plural | I (noi) | acușăm | (să)acușăm | acușam | acușarăm | acușaserăm | |
a II-a (voi) | acușați | (să)acușați | acușați | acușarăți | acușaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | acușează | (să)acușeze | acușau | acușară | acușaseră |