accentuare definitie
- Vezi aici mai multe sinonimeaccentuare
- Vezi aici mai multe rimeaccentuare
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuac
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuacc
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuare
ACCENTUÁRE s.f. Acțiunea de a (se) accentua; accentuație. [Pron. -tu-a-. / < accentua]. substantiv femininaccentuare
ACCENTUÁRE, accentuări, s. f. Acțiunea de a (se) accentua. [Pr.: -tu-a-] substantiv femininaccentuare
accentuáre (-tu-a-) s. f., g.-d. art. accentuắrii (-tu-ă-); pl. accentuắri substantiv femininaccentuare
ACCENTUÁRE, accentuări, s. f. Acțiunea de a (se) accentua. [Pr.: -tu-a-] – V. accentua. substantiv femininaccentuare
ACCENTUÁRE, accentuări s. f. Acțiunea de a accentua. 1. Marcarea prin accent (sau prin alt semn grafic) a unei silabe sau a unui cuvînt; scoaterea în relief a unei propoziții sau a unei fraze prin intonație sau prin mărirea intensității vocii. Accentuarea silabei penultime. 2. F i g. Sporire, creștere. Dezmățul militarismului duce la intensificarea procesului de descompunere a sistemului de credit capitalist, la accentuarea inflației, la zdruncinarea întregului sistem de credit monetar și financiar al capitalismului, la creșterea costului vieții și la agravarea mizeriei maselor populare. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 345, 6/4. – Pronunțat: -tu-a-. substantiv femininaccentuare
*accentuațiúne f. (d. accentuéz). Acțiunea de a accentua, de a intona. – Și -áție, dar maĭ des -áre. substantiv femininaccentuațiune
accentuați(un)e f. lucrarea și modul de a accentua, intonațiune. substantiv femininaccentuațiune
ACCENTUÁ vb. I. 1. tr. A scoate în evidență prin accent (ori printr-un semn grafic) o silabă (sau un cuvânt într-o frază). ♦ (Fig.) A reliefa, a sublinia. 2. refl. (Fig.) A se mări, a spori, a crește. [Pron. ac-cen-tu-a. / < fr. accentuer]. verb tranzitivaccentua
ACCENTUÁ vb. I. tr. 1. a scoate în evidență prin accent. 2. (fig.) a reliefa, a sublinia. II. refl. (fig.) a se mări, a crește treptat. (< fr. accentuer) verb tranzitivaccentua
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent sau prin alt semn o silabă sau un cuvânt; a reliefa o propoziție sau o frază, prin intonație. ♦ Fig. A sublinia, a întări. 2. Refl. Fig. A crește, a spori. [Pr.: -tu-a] – După fr. accentuer. verb tranzitivaccentua
accentuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 accentueáză, 1 pl. accentuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să accentuéze (-tu-e-); ger. accentuấnd (-tu-ând) verb tranzitivaccentua
accentuà v. 1. a rosti cuvintele după regulele accentului tonic; 2. a pune accentele în scris; 3. fig. a face să reiasă, a exprima cu energie și claritate. verb tranzitivaccentuà
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întări, a pune în evidență, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer. verb tranzitivaccentua
ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. T r a n z. A marca prin accent (ori printr-un semn grafic) o silabă sau un cuvînt; a scoate în relief o propoziție sau o frază, prin intonație ori prin mărirea intensității vocii. Accentuăm silaba penultimă. ◊ F i g. A scoate în relief, a sublinia, a întări, a apăsa. V-am vorbit rîndul trecut de faptul acesta. Și am accentuat că el are o mare însemnătate. 2. R e f l. F i g. A spori, a crește. Contradicțiile din lagărul imperialist se accentuează tot mai mult. ◊ Tălăzuirea cîmpiilor se accentuează, iar valurile lor domoale se umflă și se urcă spre cer. BOGZA, C. O. 153. - Pronunțat: -tu-a. verb tranzitivaccentua
*accentuéz v. tr. (mlat. accentuare, fr. accentuer). Pun accentu [!]. Variez vocea. Fig. Scot în relief. verb tranzitivaccentuez
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiaccentuare
| accentuare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | accentuare | accentuarea |
| plural | accentuări | accentuările | |
| genitiv-dativ | singular | accentuări | accentuării |
| plural | accentuări | accentuărilor | |