ABNEGÁ vb. I. tr. A tăgădui, a nega, a se lepăda de ceva sau de cineva. [< lat. abnegare]. adjectivabnega
ABNEGÁ vb. I. tr. A tăgădui, a nega, a se lepăda de ceva sau de cineva. [< lat. abnegare]. verb tranzitivabnega
ABNEGÁ, abnég, vb. I. (Rar) Tranz. A tăgădui, a nega, a renunța la cineva sau ceva. – Din lat. abnegare. verb tranzitivabnega
abnegá vb. I. 1 tr. A tăgădui, a nega; a se lepăda de cineva sau de ceva. 2 refl. A se devota. A se abnega neîntrerupt în interesul întregului (EMIN.). • prez.ind. abnég. /<lat. abnĕgare, it. abnegare. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007) verb tranzitivabnega
abnegá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 abneágă verb tranzitivabnega
abnegat | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | abnegat | abnegatul | abnegată | abnegata |
plural | abnegați | abnegații | abnegate | abnegatele | |
genitiv-dativ | singular | abnegat | abnegatului | abnegate | abnegatei |
plural | abnegați | abnegaților | abnegate | abnegatelor |