Zor definitie

zor interj. – Imită zăngănitul obiectelor metalice. – Var. zur, țur. Creație expresivă, cf. zang.Der. zornăi (var. zurăi, zurui, zorzoi, zorzoni), vb. (a zăngăni), a cărui legătură cu mag. zörrenni (Cihac, II, 540) nu este probabilă; zornăit (var. zornet, zurăit, zuruit), s. n. (zăngănit); zornăială (var. zornăitură, zorzoială), s. f. (zăngănit); zornăitor (var. zuruitor), adj. (zgomotos); zorzoană, s. f. (podoabe, ornamente fără gust), s-ar fi zis la început de cele care se foloseau pentru a face zgomot, cf. țarțam; (în)zorzona, vb. (a se împodobi cu zorzoane, a se împopoțona); zurzur, s. m. (podoabă, zorzoană). substantiv neutru zor

zor s. n. substantiv neutru zor

ZOR1 interj. v. zur. substantiv neutru zor

ZOR2 interj. v. zur. substantiv neutru zor

zor (-ruri), s. n.1. Urgență, nevoie. – 2. Violență, forță. – 3. Grabă, activitate febrilă. – Mr. zore, megl. zor. Tc. (per.) zor (Șeineanu, II, 390; Lokotsch 2223; Ronzevalle 97), cf. ngr. ζόρι, alb., bg., sb. zor.Der. zori, vb. (a sili, a constrînge, a grăbi; a accelera); zoriu, adj. (rapid, expeditiv); zoralie, s. f. (dans popular cu mișcări rapide), pe care Șeineanu îl derivă din tc. zorli, der. care pare der. interior, cu suf. expresiv -lie. Cf. zurliu. substantiv neutru zor

zor n. fără pl. (turc. pers. zor, putere, violență, constrîngere; alb. bg. sîrb. zor, ngr. zo'ri. V. zurba și zurliŭ). Silnicie, violență (Vechî́). Grabă, urgență, nevoĭ: am mare zor să plec azĭ. A da zor, a grăbi, a zori: dădea zor să ajungă acasă. Cu zoru, cu grabă: nu-l lua cu zoru, că atuncĭ va lucra prost. De zor, cu hărnicie, cu grabă: a lucra de zor. Loc. adv. Zor-nevoĭe, numaĭ de cît [!], cu orĭ-ce preț, aman-zaman: ĭ-am spus să rămîĭe, dar el, zor-nevoĭe, să plece ! substantiv neutru zor

ZOR2 s. n. 1. Activitate însuflețită, grabă mare, urgență, febrilitate; sârguință, însuflețire. ◊ Loc. adv. Cu zor sau cu tot zorul = în grabă, repede. De zor = din plin, din toate puterile; cu înfrigurare, cu elan. Cu zorul = cu forța. ◊ Expr. Zor-zor = în mare grabă. A da zor = a lucra, a acționa cu mare grabă. A avea zor = a se grăbi. A da cuiva zor = a grăbi, a îndemna pe cineva să facă ceva. A-i da zor cu (sau că...) = a nu mai conteni cu ceva, a insista. A lua (pe cineva) la zor = a cere (cuiva) socoteală, a dojeni, a mustra. A lua (pe cineva) cu zorul = a constrânge, a forța (pe cineva). (Rar) A-și face zor mâniei = a se ațâța singur, a se necăji. 2. Necesitate, nevoie; strâmtorare, necaz. ◊ Expr. A nu avea zor de ceva (sau de cineva) = a) a nu-i trebui, a nu-i fi necesar numaidecât; b) a nu-i păsa, a nu avea habar de ceva (sau de cineva). Ce zor ai? = ce-ți pasă? ce te interesează? A nu avea zor să... (sau de a...) = a nu avea interes să... – Tc. zor „silă, forță; sudoare”. substantiv neutru zor

zor n. 1. asalt (sens ieșit din uz): să dăm zorul din urmă, cumplitul nostru zor AL.; 2 urgență, grabă mare: a avea zor, a fi tare grăbit; a da zor, a împinge, a face să grăbească; de zor, de nevoie; zor nevoie, cu orice preț; 3. treabă grabnică: să fii iute de picior, să-mi ajuți la câte un zor POP. [Turc. ZOR, violență, silnicie]. substantiv neutru zor

ZOR1 s. n. 1. Activitate însuflețită, febrilă; grabă mare, urgență, sârguință, febrilitate, însuflețire. ◊ Loc. adv. Cu zor sau cu tot zorul = în grabă, repede. De zor = din plin, din toate puterile; cu înfrigurare, cu însuflețire, cu elan. Cu zorul = cu forța, forțat. ◊ Loc. vb. A avea zor = a se zori. ◊ Expr. Zor-zor = în mare grabă. A da zor = a lucra, a acționa cu mare grabă. A-i da zor cu (sau că...) = a nu mai conteni cu ceva, a insista. A da cuiva zor = a grăbi, a îmboldi pe cineva să facă ceva. A lua (pe cineva) la zor = a cere (cuiva) socoteală, a mustra. A lua (pe cineva) cu zorul = a constrânge, a forța (pe cineva). 2. Necesitate, nevoie; strâmtorare, necaz. Expr. A nu avea zor de ceva (sau de cineva) = a) a nu-i trebui, a nu-i fi necesar numaidecât; b) a nu-i păsa, a nu avea habar de ceva (sau de cineva). Ce zor ai? = ce-ți pasă? ce te interesează? ce-ți trebuie? A nu avea zor să... (sau de a...) = a nu avea interes să... – Din tc. zor „silă, forță”. substantiv neutru zor

zoru’ s. invar., interj. v. zoreală. substantiv neutru zoru

zoru' s. invar., interj. v. zoreală substantiv neutru zoru

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului Zor

Zor   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular Zor
plural
genitiv-dativ singular
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z