ZGÂNDĂRIRE definitie

zgândăríre s. f., g.-d. art. zgăndărvrii; pl. zgândăríri substantiv feminin zgândărire

ZGÂNDĂRÍRE, zgândăriri, s. f. Acțiunea de a zgândări; scormonire; fig. ațâțare, întărâtare, sâcâire. substantiv feminin zgândărire

ZGÂNDĂRÍRE, zgândăriri, s. f. Acțiunea de a (se) zgândări și rezultatul ei. – V. zgândări. temporar zgândărire

zgândărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zgândărésc / zgấndăr, imperf. 3 sg. zgăndăreá conj. prez. 3 să zgândăreáscă / să zgấndăre verb tranzitiv zgândări

sgândărì v. 1. a ațâța: nu sgândări focul; 2. a irita: a sgândări o rană; 3. fig. a atinge în treacăt: a sgândări o chestiune. [Origină necunoscută]. verb tranzitiv sgândărì

zgândări, zgândăresc (er.) I. v. t. a excita, a ațâța. II. v. r. a se excita, a se ațâța (reciproc). verb tranzitiv zgândări

ZGÂNDĂRÍ, zgândăresc, vb. IV. Tranz. 1. A răscoli, a scormoni, a râcâi. ♦ Fig. A ațâța, a întărâta, a sâcâi. 2. A irita o rană, o bubă etc. 3. A atinge ușor coardele unui instrument muzical; a zdrăngăni. verb tranzitiv zgândări

ZGÂNDĂRÍ, zgăndăresc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) irita o rană, o bubă etc. rupând-o, scărpinând-o, râcâind-o. ♦ Tranz. Fig. A ațâța, a întărâta, a sâcâi; a răscoli, a readuce în memorie lucruri triste. – Et. nec. verb tranzitiv zgândări

zgîndărésc v. tr. (cp. cu zgăncĭulesc). Scurm (zgîĭm) o bubă, tot umblu la ĭa [!], o ațîț. Fig. Ațîț, irit, provoc: a zgîndări lucrurĭ uĭtate, a zgîndări un dușman. V. zgîriĭ. verb tranzitiv zgîndăresc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ZGÂNDĂRIRE

ZGÂNDĂRIRE   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ZGÂNDĂRIRE zgândărire
plural
genitiv-dativ singular zgândăririlor
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z