Vechiul definitie

véchi (-che), adj. – Care durează de mult, antic. Mr., megl. vecl’u. Lat. vĕclus, formă populară în loc de vĕtŭlus (Diez, I, 440; Cipariu, Gram., 47; Pușcariu 1868; REW 9291), cf. vegl. vieklo, it. vecchio, prov. vielh, fr. vieil, sp. viejo, port. vehl.Der. învechi (var. înv. vechi), vb. refl. (a deveni vechi; a se uza, a se strica); vechime, s. f. (antichitate, timpuri vechi); vechitură, s. f. (antichitate; lucru vechi); vechie, s. f. (antichitate); străvechi, adj. (antic, durabil), cf. it. travecchiezza. adjectiv vechi

vechi adj. m., f. véche, art. véchea, g.-d. art. véchii; pl. m. și f. vechi; art. m. véchii adjectiv vechi

vechĭ, -che adj., pl. m. și f. vechĭ (lat. pop. vĕclus, din *vetlus, vétulus, dim. d. vĕtus, véteris, vechĭ; it. vecchio, pv. vielh, fr. vieux, cat. vell, sp. viejo, pg. velh. P. tl = cl, cp. cu așchie, aclaz, coclesc. V. vătuĭ, bătrîn). Care e de mult timp (de maĭ multe zile, anĭ, secule [!], evurĭ): jurnal vechĭ, vin vechĭ, casă veche, prieten vechĭ, obiceĭ vechĭ, oraș vechĭ, popor vechĭ. Uzat, stricat de vechime: haĭne vechĭ. V. antic, bătrîn. adjectiv vechĭ

VECHI, VÉCHE, vechi, adj. 1. Care există de mult timp, din alte vremuri; care ține, durează, se face de multă vreme; făcut de mult. ◊ Lumea veche = a) societate dispărută sau pe cale de dispariție; b) Antichitate; țările, locuitorii din Antichitate; c) nume generic care se dă celor trei continente (Europa, Asia și Africa) cunoscute până la descoperirea Americii. Vorbă veche = vorbă moștenită din timpuri îndepărtate; maximă, zicătoare, proverb. ♦ (Despre limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată; care este cunoscut (și studiat) sub aspectul ei din trecut (deosebit de cel actual). ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anilor trecuți. ♦ (Despre alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Obținut, recoltat, preparat de prea multă vreme; care și-a pierdut calitățile inițiale; lipsit de gust; alterat, stricat. 2. Care a fost folosit mult și este stricat, uzat. 3. (Rar) Bătrân. ♦ Fig. îmbătrânit (înainte de vreme). ♦ Care exercită de multă vreme o profesie. 4. (Marcând raportul dintre oameni) Cu care cineva are relații, se cunoaște de multă vreme. 5. Care a îndeplinit în trecut o anumită funcție, a avut o anumită ocupație etc. pe care n-o mai are în prezent; fost. 6. (Despre ființe) Care a trăit într-un trecut îndepărtat; (despre obiecte, fenomene etc.) care a existat într-o epocă anterioară; perimat. ◊ Loc. adj. și adv. (înv.) Din vechi = din vechime, de demult. ♦ Care nu se mai folosește, nu mai prezintă interes, ieșit din uz. ♦ (Despre oameni) Cu concepții învechite. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce nu mai corespunde timpului sau stadiului dintr-un moment dat, ceea ce este depășit, perimat, pe cale de dispariție. – Lat. pop. veclus (= vetulus). adjectiv vechi

vechiu a. 1. care există de mult timp: un vechiu prieten vin vechiu, obiceiu vechiu; 2. uzat: haine vechi. [Lat. VETULUS]. adjectiv vechiu

Târșor (Nou și Vechiu) n. numele a două comune în jud. Prahova cu o mânăstire zidită în 1672 de Antonie Vodă. Penitenciar militar. adjectiv târșor

vechésc, V. învechesc. adjectiv vechesc

Broscăuț (vechiu) m. comună în Bucovina cu 3819 loc. adjectiv broscăuț

învechésc v. tr. (d. vechĭ). Fac vechĭ: timpu învechește toate. V. refl. Devin vechĭ, mă uzez: haĭnele astea s´aŭ învechit. Ĭes din uz, mă demodez: moda asta, cuvîntu acesta s´a învechit. – Vechĭ vechesc: să nu se vechească domnia (Cost. 1, 263). V. îmbătrînesc. adjectiv învechesc

Moldova-Veche (Muldava) f. comună rurală în Banat, județul Caraș-Severin, lângă Dunăre: 1500 loc. (din care o treime Români). adjectiv moldovaveche

crai de curte veche expr. haimana. adjectiv craidecurteveche

Véchiul Testamént (parte a Bibliei) s. propriu n. temporar vechiul

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului Vechiul

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z