Ulm definitie

ulm (-mi), s. m. – Arbore cu scoarța netedă și cu lemn tare (Olmus campestris). – Megl. ulm, uólm. Lat. ŭlmus (Pușcariu 1792; REW 9036; cf. Philippide, Principii, 67), cf. it., sp., port. olmo, prov. olme, fr. orme, cat. olm.Der. ulmet, s. n. (pădure de ulmi). substantiv masculin ulm

ulm s. m., pl. ulmi substantiv masculin ulm

1) ulm m. (lat. ŭlmus, it, sp. pg. olmo, sard. ulmu, pv. oume, fr. orme). Un frumos copac de pădure (ulmus campestris). Scoarța luĭ e astringentă, ĭar lemnu bun de făcut căruțe. substantiv masculin ulm

ulm m. frumos arbore al cărui lemn, dur și solid, se întrebuințează la facerea căruțelor. (Ulmus campestris). [Lat. ULMUS]. substantiv masculin ulm

ULM, ulmi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori și de arbuști cu scoarța în general netedă, cu coroana stufoasă, cu frunze alterne și asimetrice zimțate pe margini, albicioase și cu peri moi pe dos, al căror lemn tare este folosit în rotărie (Ulmus). ◊ Ulm de câmp = arbore înalt, cu scoarță groasă, negricioasă, cu lemn rezistent, greu și elastic, folosit în industria casnică (Ulmus carpinifolia). Ulm de munte = arbore înalt, cu scoarță subțire, cultivat ca arbore ornamental (Ulmus scabra). – Lat. ulmus. substantiv masculin ulm

Ulm n. oraș în Würtemberg, pe malul stâng al Dunării: 56.000 loc. Măreață catedrală gotică. Capitulațiunea armatei austriace în 1805. temporar ulm

2) ulm v. tr. V. adulmec. verb tranzitiv ulm

ULMÁ, ulm, vb. I. Tranz. (Pop.) A adulmeca; p. ext. a urmări. – Din urma2. verb tranzitiv ulma

ulmà (și ulmì) v. 1. a adulmeca: îl ulmară copoii OD.; 2. fig. a simți observând: îl și ulmi că are ochi de femeie POP. [Vechiu-rom, olmu, miros de fiară = lat. *OLMEN (din OLERE, a mirosi)]. verb tranzitiv ulmà

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului Ulm

Ulm   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular 'ulm 'ulmul
plural 'ulmi 'ulmii
genitiv-dativ singular 'ulm 'ulmului
plural 'ulmi 'ulmilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z