Marginea definitie

credit rapid online ifn

márgine s. f., g.-d. art. márginii; pl. márgini substantiv femininmargine

márgine (márgini), s. f.1. Mal, țărm. – 2. Limită, extremitate. – 3. Frontieră, hotar. – 4. Chenar, bordură. – Mr. mardzine, megl. mardzini. Lat. margo, margĭnem (Pușcariu 1031; Candrea-Dens., 1053; REW 5355), cf. dalm. mrgan, sp. (margen).Der. mărginaș, adj. (limitrof; de hotar); mărginaș, s. m. (vecin de frontieră; mahalagiu; Arg., gură-cască, chibiț); mărginean, s. m. (locuitor de la frontieră); mărgini, vb. (a limita; a pune semne de hotar; refl., a se învecina); nemărginire, s. f. (infinit); nemărginit, adj. (nelimitat, infinit). Der. neol. marginal, adj., din fr. marginal. – Din. rom. provine sb. mrginj (Candrea, Elemente, 404). substantiv femininmargine

credit rapid online ifn

*márgine f., pl. ma- și mărginĭ (lat. margo, márginis; it. márgine, pv. fr. cat. marge, sp. margen, pg. margem. D. lat. margo vine got. marka, hotar, țară mărginașă, germ. mark, „hotar” și „marcă”, de unde vine și merken, fr. marquer, a marca. V. marchez). Partea cu care se termină o suprafață saŭ locu pînă unde se întinde ceva: marginea farfuriiĭ, haĭneĭ, pălăriiĭ, meseĭ, prăpăstiiĭ, măriĭ (mal), țăriĭ (hotar). La (saŭ pe) marginea prăpăstiiĭ, foarte aproape de peire [!]. În Mold. márgină, pl. ĭ. Fam. A umbla hucĭ-margina (adv.), a umbla craĭna, a umbla haĭmana. substantiv femininmargine

margine f. 1. partea cu care se termină o suprafață: marginea pufului, pădurii; 2. țărm: marginea mării; 3. frontieră: 4. fig. limită. [Lat. MARGINEM]. substantiv femininmargine

MÁRGINE, margini, s. f. 1. Loc unde se termină o suprafață; extremitate, capăt al unei suprafețe. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) margini = nesfârșit, infinit; imens. 2. Spec. Hotar, frontieră. ♦ Periferie. ◊ Loc. adj. De margine = mărginaș, periferic. ♦ Spec. Mal, țărm. 3. Circumferință a gurii unei gropi sau a unui recipient; loc unde se termină o groapă sau un recipient. 4. Fig. Limită până la care se poate admite sau concepe ceva. – Lat. margo, -inis. substantiv femininmargine

a ține lacătul /marginea expr. (intl.) a sta la pândă pentru a preveni apariția inopinată a unei persone nedorite. substantiv femininaținelacătul

a gini marginea expr. (intl.) a observa, a remarca, a băga de seamă. substantiv femininaginimarginea

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă verb tranzitivmărgini

mărginì v. 1. a pune margine, a despărți; 2. fig. a se opri, a se înfrâna: mărginește-te! verb tranzitivmărginì

MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine. verb tranzitivmărgini

mărginésc v. tr. (d. margine). Pun margine, limitez: a mărgini operațiunile. Opresc, pun la locu luĭ, pun cu botu pe labe: l-am mărginit pe acel obraznic. V. refl. Mă limitez, mă mulțămesc [!] cu cît am, mă astîmpăr: mărginește-te, cheltuitorule! verb tranzitivmărginesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiMarginea

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z