Gade definitie

gîde (gîzi), s. m.1. Călău. – 2. Tiran. – 3. (Arg.) Judecător. Sl. (bg.) gidija „nebun, extravagant, temerar”, poate de origine orientală. Sec. XVII. Semantismul nu este foarte clar. După Cihac, II, 111, din ceh., pol. kat „călău”, ceea ce nu pare posibil. – Der. ghidan, s. m. (nume propriu de cîine), pentru a cărui variație vocalică cf. gîză-ghiză; ghidănac, s. n. (ciocan; ciomag); ghidălan, s. m. (vlăjgan); ghiduș, s. m. (caraghios, bufon), cu suf. -uș; ghidușesc, adj. (caraghios); ghidușie, s. f. (caraghioslîc). Ghiduș este considerat de Philippide, Principii, 64 și DAR ca der., de la ghidi; de Lacea, Dacor., III, 750 și la Scriban din mag. büdös „puturos”, de unde provine și săs. bidusch; și de Drăganu, Dacor., VI, 276-80, din mag. gidós „păstor de capre”, aluzie la un obicei popular de Crăciun. Nici una din aceste explicații nu ni se pare convingătoare. substantiv masculin gîde

gî́de m., pl. gîzĭ (cp. cu rut. pol. kut, calăŭ [!]). Rar azĭ. Calăŭ. – Se zice gîdele, al gîdeluĭ și gîdea, gen. fam. al luĭ gîdea: e gîdea cu ștrengu´n mînă (rev. I. Crg. 4, 390). substantiv masculin gîde

GẤDE, gâzi, s. m. (Pop.) Călău; gealat. – Et. nec. substantiv masculin gâde

GÎ́DE, gîzi, s. m. (Învechit) Călău. [Duca] păru atunci a vedea pe gîde. SADOVEANU, z. C. 128. El boierii aduna Și de moarte-i giudeca. Gîdele îi apuca, Sus, la scară-i aducea. ALECSANDRI, P. P. 199. – Formă articulată sg. și: gîdea (SADOVEANU, D. P. 28, PANN, P. V. III 116) (gen.-dat. gîdei, BĂLCESCU, O. I 69) s. m. substantiv masculin gîde

gấde (pop.) s. m., art. gấdea/gấdele, g.-d. art. gấdei/gấdelui; pl. gâzi substantiv masculin gâde

gâde m. calău: veni gâdea și o chemă la osândă ISP. [Origină necunoscută]. substantiv masculin gâde

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului Gade

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z