Fanar definitie

fanár (fanáre), s. n.1. Lanternă; felinar. – 2. Cartier grecesc din Constantinopole. – Var. (Mold.) fînar. Mr. fînare. Ngr. φανάρι (Ronzevalle 125; Gáldi, Dict., 187), din lat. fanarium, cf. tc., alb., bg. faner. Este dublet de la fanal, s. n. (felinar), din it. fanale, fr. fanal.Der. fanaragiu, s. m. (angajat care aprindea felinarele din iluminatul public), din tc. fenarci (Șeineanu, II, 167); fînăraș, s. m. (Mold., licurici); fanariot, s. m. (grec din Constantinopole aparținînd aristocrației din Fanar, care a ocupat funcții pe cît de numeroase pe atît de importante în Munt. și Mold., în sec. XVII și XVIII), din ngr. φαναριώτης; fanariot, adj. (referitor la fanariot sau la epoca de la 1711 la 1821, în istoria română); fanariotic(esc), adj. (înv., referitor la fanarioți); fanariotism, s. n. (politică proprie exploatatorilor venetici); fanariotiza, vb. (a greciza). Cf. felinar. substantiv neutru fanar

Fanár (cartier din Constantinopol) s. propriu n. substantiv neutru fanar

fanár n., pl. e (ngr. fanári, vgr. phanárion, dim. d. phanós, care vine d. phaíno, apar, mă arăt; turc. fenar, pop. fener, rus. fonárĭ, rut. fonar, alb. bg. fener. V. fanal, fenomen, fantazie). Mold. sud. Lanternă, cutie de sticlă în care arde o lampă orĭ o lumînare adăpostită de vînt. – Rar și fenér (d. turc.). În nord fînar, pop. fînarĭ (d. rut.). În Munt. ș. a. felinár. – Vechĭ, rar fan, pl. urĭ (ngr. fanos)- substantiv neutru fanar

fanár (felinar) (înv.) s. n., pl. fanáre substantiv neutru fanar

fanar n. 1. Mold. felinar: fanarele de pe uliți AL.; 2. prisnelul unei mori de vânt (asemuit luminei șovăitoare a fanarului). [Turc. FANAR (v. fener)]. substantiv neutru fanar

FANÁR, fanare, s. n. (Înv.) Felinar. [Var.: fânár s. n.] – Din ngr. fanári. substantiv neutru fanar

FANÁR, fanare, s. n. Felinar. (Și în forma fînar) În întunericul cerdacului fînarul de la poartă arunca o lumină slabă. SADOVEANU, O. IV 36. Printre mii de șatre albe Vezi fanare în amurg Și prin pulberea de aur Oamenii pe uliți curg. IOSIF, PATR. 37. Fanarele trăsurii aruncau înaintea lor, pe șosea, o pată lungă de lumină. ALECSANDRI, C. 141. ◊ Fig. Valea era coperită de umbrele serii; cerul aprindea pe rînd, pe rînd fanarele sale. BOLINTINEANU, O. 359. – Variantă: fînár s. n. substantiv neutru fanar

fanár n., pl. e (ngr. fanári, vgr. phanárion, dim. d. phanós, care vine d. phaíno, apar, mă arăt; turc. fenar, pop. fener, rus. fonárĭ, rut. fonar, alb. bg. fener. V. fanal, fenomen, fantazie). Mold. sud. Lanternă, cutie de sticlă în care arde o lampă orĭ o lumînare adăpostită de vînt. – Rar și fenér (d. turc.). În nord fînar, pop. fînarĭ (d. rut.). În Munt. ș. a. felinár. – Vechĭ, rar fan, pl. urĭ (ngr. fanos)- substantiv neutru fanar

fînár n., V. fanar. substantiv neutru fînar

FANÁR, fanare, s. n. (Înv.) Felinar. [Var.: fânár s. n.] – Din ngr. fanári. substantiv neutru fanar

FÂNÁR s. n. v. fanar. substantiv neutru fânar

FANÁR, fanare, s. n. Felinar. (Și în forma fînar) În întunericul cerdacului fînarul de la poartă arunca o lumină slabă. SADOVEANU, O. IV 36. Printre mii de șatre albe Vezi fanare în amurg Și prin pulberea de aur Oamenii pe uliți curg. IOSIF, PATR. 37. Fanarele trăsurii aruncau înaintea lor, pe șosea, o pată lungă de lumină. ALECSANDRI, C. 141. ◊ Fig. Valea era coperită de umbrele serii; cerul aprindea pe rînd, pe rînd fanarele sale. BOLINTINEANU, O. 359. – Variantă: fînár s. n. substantiv neutru fanar

FÎNÁR s. n. v. fanar. substantiv neutru fînar

Fanar n. 1. cartier în Gonstantinopole, pe Cornul de aur, locuit de cei mai nobili și mai avuți Greci, dintre cari Turcii recrutau în secolul al XVIII-lea pe dragomanii și pe hospodarii Țărilor Române; 2. fanariotism. temporar fanar

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului Fanar

Fanar   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular Fanar
plural
genitiv-dativ singular
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z