DACTÍL s.m. Picior de vers format dintr-o silabă accentuată, urmată de două silabe neaccentuate; picior de vers greco-latin format dintr-o silabă lungă, urmată de două silabe scurte. // (Și în forma dactilo-) Element prim și secund de compunere savantă, cu semnificația „în legătură cu degetele”, „deget”; „în legătură cu mașina de scris”. [Pl. -li, (s.n.) -le. / < lat. dactylus, gr. daktylos, cf. fr. dactyle]. substantiv masculindactil
DACTIL2(O)-, -dactíl, -dactilíe, elem. „deget”, „mașină de scris”. (cf. fr. dactyl/o/-, -dactyle, -dactylie, cf. lat. dactylus, gr. daktylos) substantiv masculindactil
DACTÍL, dactili, s. m. (În metrică modernă) Picior de vers format dintr-o silabă accentuată urmată de două silabe neaccentuate; (în metrica greco-latină) picior compus din trei silabe, prima lungă și celelalte două scurte. [Pl. și: (n.) dactile] – Din fr. dactyle, lat. dactylus. substantiv masculindactil
DACTÍL, dactili, s. m. 1. (În metrica modernă) Picior de trei silabe, dintre care întîia este accentuată, iar celelalte două neaccentuate, ceea ce dă versului un ritm descendent. Versuri scrise în dactili. ▭ (În forma de pl. dactile) De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? EMINESCU, O. I 137. 2. (În metrica greco-latină) Picior compus din trei silabe, dintre care prima este lungă, iar celelalte două scurte. – Pl. și: (s. n.) dactile. substantiv masculindactil
DACTIL2(O)-, -dactíl, -dactilíe, elem. „deget”, „mașină de scris”. (cf. fr. dactyl/o/-, -dactyle, -dactylie, cf. lat. dactylus, gr. daktylos) substantiv neutrudactil
DACTÍL s.m. Picior de vers format dintr-o silabă accentuată, urmată de două silabe neaccentuate; picior de vers greco-latin format dintr-o silabă lungă, urmată de două silabe scurte. // (Și în forma dactilo-) Element prim și secund de compunere savantă, cu semnificația „în legătură cu degetele”, „deget”; „în legătură cu mașina de scris”. [Pl. -li, (s.n.) -le. / < lat. dactylus, gr. daktylos, cf. fr. dactyle]. substantiv neutrudactil
*dáctil n., pl. e (vgr. dáktylos, deget). Proz. Picĭor din versurile Grecilor și Romanilor, compus dintr’o silabă lungă și doŭă scurte (ca în dûcĕrĕ), și numit așa pin comparațiune cu degetu, care are o falangă mare și doŭă micĭ. – Și dactíl (după fr. dactyle) și rar masc. substantiv neutrudactil
dactil n. picior de vers greco-latin, format dintr’o silabă lungă urmată de două scurte: iambii suitori, troheii, săltărețele dactile EM. substantiv neutrudactil
DACTÍL, dactili, s. m. 1. (În metrica modernă) Picior de trei silabe, dintre care întîia este accentuată, iar celelalte două neaccentuate, ceea ce dă versului un ritm descendent. Versuri scrise în dactili. ▭ (În forma de pl. dactile) De ce dorm, îngrămădite între galbenele file, Iambii suitori, troheii, săltărețele dactile? EMINESCU, O. I 137. 2. (În metrica greco-latină) Picior compus din trei silabe, dintre care prima este lungă, iar celelalte două scurte. – Pl. și: (s. n.) dactile. substantiv neutrudactil
dactíl s. m., pl. dactíli temporardactil
DACTIL | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | dactil | dactilul |
plural | dactile | dactilele | |
genitiv-dativ | singular | dactil | dactilului |
plural | dactile | dactilelor |
DACTIL | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | dactil | dactilul |
plural | dactile | dactilele | |
genitiv-dativ | singular | dactil | dactilului |
plural | dactile | dactilelor |