Bob definitie

BOB², (1, 3) boabe, s. n., (2) bobi, s. m. 1. Sămânță unor plante (scoasă din păstaie, din cocean, din spic etc.); grăunte. ◊ Loc. adv. Bob cu (sau de) bob = pe încetul, cu răbdare. Din bob în bob = amănunțit. 2. (La pl.) Boabe (1) din a căror așezare cei superstițioși cred că se poate ghici viitorul. ◊ Loc. adv. Bob numărat = întocmai, exact. ◊ Expr. A da în bobi = a face prevestiri cu ajutorul bobilor. 3. Obiect mic (rotund) izolat dintr-o masă de obiecte asemănătoare; cantitate mică dintr-un lichid; strop. Bob de nisip. Boabe de mărgăritar. – Din bob¹. substantiv neutrubob

BOB¹ s. m. 1. Plantă erbacee din familia legu­minoaselor, cu fructele păstăi mari, umflate și cu semin­țele ovale, turtite (Vicia faba). Frunzulița bobului, Sus pe malul Oltului... TEODORESCU, P. P. 635. 2. Fructul acestei plante și (mai ales) sămînța ei comestibilă (scoasă din păstaie).^; Baba au vărsat... în tindă un sac cu bob și i-au poroncit ca să-l strîngă de-acolo curat. SBIERA, p. 212. Gătitu-le-ați ceva bob fiert, găluște, turte cu julfă și vărzare? CREANGĂ, A. 10. ◊ (În compa­rații, cu aluzie la dimensiunile mari ale seminței) Curgeau sudorile de pe ei ca bobul. RETEGANUL, P. III 60. substantiv neutrubob

bob (-oábe), s. n. – 1. Boabă, boabă făinoasă. – 2. Numele celor 41 de boabe (alteori de porumb) cu care ghicitoarele obișnuiesc să prezică viitorul. – 3. Grăunte în general. – 4. (Înv.) Sămînță. – 5. Strop, pic, cantitate minimă. Mr., megl. bob „fasole”. Sl. bobŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34); cf. bg., rus. bob. În prima sa accepție, nu are pl.; în a doua, se folosește numai la pl., bobi. Pe baza pl. n. boabe, care se folosește în celelalte cazuri, s-a format din nou un f. boabă, care coincide cu sb. boba. Der. boabă, s. f. (grăunte; bob; strop, pic, cantitate minimă); boambă, s. f. (grăunte; bob); bobăreasă și (prin contaminare cu babă) băbăreasă, s. f. (ghicitoare, prezicătoare); bobi, vb. (a ghici); bobic, s. n. (bulgăre); bobică, s. f. (oală, vas rotund); bobiște, s. f. (teren cultivat cu bob); bobiță, s. f. (boabă; grăunte; vuietoare, Empetrum nigrum; plantă, Paris quadrifolia), cf. sb. bobica „boabă”; bobițar, s. m. (Trans., coacăz); bobitoare, s. f. (prezicătoare); bobos, adj. (cu mult bob); popic, s. n. (bilă folosită la jocul de popice; joc de popice); popicar, s. m. (proprietar de popicărie; jucător de popice); popicărie, s. f. (sală de popice). Popic, de la bobic, trebuie să se fi spus la început pentru bila cu care se joacă; astăzi se spune curent despre jocul în sine, și de fiecare din cele nouă bucăți de lemn cilindrice ale acestuia, poate datorită unei confuzii, glumețe sau inconștiente, cu popă, nume care se dă de obicei piesei centrale. Trebuie să semnalăm că ar fi posibilă o explicație diferită, dat fiind existența lui bobic, s. m., care se folosește în Munt. cu sensul de „prăjină, băț”. – Din rom. trebuie să provină țig. sp. bobi „bob” (Besses 37). substantiv neutrubob

BOB¹ s. n. 1. sanie de metal foarte joasă și îngustă, pentru două sau patru persoane, prevăzută în față cu două patine mobile, condusă cu ajutorul unui volan sau al unor „fise”, la concursuri pe pante special amenajate. 2. sport practicat cu această sanie; bobslei. (< engl., fr. bob/sleigh/) substantiv neutrubob

BOB² s. n. elevator cu turn pentru ridicarea unor materiale de construcție la înălțimea schelelor. (< engl. bob) substantiv neutrubob

BOB⁴, boburi, s. n. Instalație pentru ridicarea materialelor de construcție. substantiv neutrubob

bob m. ca plantă și n., pl. urĭ (ca și orzurĭ) ca marfă, mîncare saŭ felurĭ de bob (vsl. bg. rus. bobŭ, bob. Ung. bab. V. boabă, bobiță, bobornic). O plantă leguminoasă papilionacee cu cotoru drept în sus, cu florĭ albe, că păstărĭ ca și fasolea, dar mult maĭ groase (vicia faba saŭ faba vulgaris). Frunctu eĭ: azĭ am mîncat bob. S.m. Grăunte de legumă saŭ orĭce bobiță întrebuințată la ghicit viitoru, cum fac oameniĭ din popor. A da în bobĭ saŭ cu bobiĭ, a ghici după cum cad bobiĭ, cum fac babele. Par’c’am dat în bobĭ, am nemerit parc’a’aș fi știut dinainte. Bob numărat, exact, tocmaĭ. A nu zice bob (adv.), a nu zice nimic. S.n., pl. boabe. Grăunte, boabă glóbul: bob de mazăre, de mărgăritar. Orzu a legat bob mult, a produs spicu viguros. substantiv neutrubob

BOB¹ Sanie de mai multe persoane, care se poate conduce cu un volan sau cu două cabluri, fiind folosită mai ales la concursuri. ♦ Sport practicat cu această sanie; bobslei. [Pl. -buri. / cf. engl., fr. bobsleigh]. substantiv neutrubob

bob n. și m. 1. (pl. boabe), globuleț mai mic decât o boabă: bob de grâu, de mărgăritar; 2. nume colectiv pentru toate grăunțele: orzul a legat bob mult; 3. plantă alimentară ale cării flori albe și roșiatice sunt pătate cu negru (Vicia faba); bob-de-țarină, plantă leguminoasă cu fructe oblonge, cu semințe cenușii (Latirus platyphyllos); 4. (pl. bobi), boabe de porumb sau de fasole; a da cu bobii, a prevesti viitorul după pozițiunea și combinarea a 41 de bobi; fig. a nemeri; bob numărat, tocmai pe tocmai. ║ adv. nimic: nu zice bob [Slav. BOBŬ]. substantiv neutrubob

BOB² s.n. Elevator cu turn pentru ridicarea betonului și a altor materiale la înălțimea schelelor. [Pl. -buri. / < engl. bob]. substantiv neutrubob

BOB³, boburi, s. n. Sanie joasă dirijată cu ajutorul unui volan sau a două cabluri, folosită la deplasări pe drumuri în pantă; sportul practicat cu acest fel de sanie. – Fr. bob[sleigh] (<engl.). substantiv neutrubob

BOB¹, (1) boabe, s. n., (2) bobi, s. m. 1. S. n. Sămânță de cereale sau de legume care fac fructe păstăi; grăunte, boabă (2). ◊ Loc. adv. Bob cu bob = cu grijă și răbdare; amănunțit. Din bob în bob = amănunțit. Bob numărat = întocmai, exact. ◊ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a căuta tainele viitorului după cum se așază bobii aruncați de ghicitor. ♦ Orice părticică de materie friabilă care seamănă cu un grăunte. Bob de nisip. 2. S. m. Plantă leguminoasă cu flori albe sau trandafirii, cu păstăi mari și cu semințe ovale, turtite (Vicia faba); măzăriche (I). ♦ P. restr. Sămânța acestei plante. [Pl. și: (1, m.) bobi] – Din sl. bobŭ. substantiv neutrubob

BOB³, (1, 3) boabe, s. n. și (2) bobi, s. m. 1. Sămînță de mazăre, de fasole, de porumb, de mac etc. (scoasă din păstaie, din spic, din capsulă etc.); grăunte, boabă. Împarte o grămadă de boabe de fasole. CĂLUGĂRU, O. P. 441. Părinții mei dau țării bob din spic! BENIUC, V. 91. Într-o dimineață cum mătura prin casă... iată vede un bob de piper jos și se pleacă de-l ridică și-l pune pe masă. RETEGANUL, P. V 26. Pe la noi pe la Heleu... Patru boabe pe-un ștuleu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 471. ◊ (Cu sens colectiv) Spicele răscoapte... încărcate cu bob mare și greu. DELAVRANCEA, S. 195. ◊ Loc. adv. Bob cu (sau de) bob = pe încetul, cu grijă, cu răbdare, unul cîte unul. În această culă neagră, bob cu bob am adunat Rodul bun. DAVILA, V. V. 135. Din bob în bob = amănunțit. Dacă nu știi, ți-aș arăta Din bob în bob amorul. EMINESCU, O.I 174. ◊ Expr. A nu zice bob = a nu zice nimic. Nu zise nici măcar bob. ISPIRESCU, la TDRG. A nu pricepe bob = a nu pricepe nimic, a nu înțelege de loc; a nu pricepe boabă. 2. (La pl.) Semințe de porumb, fasole, mazăre etc. din a căror așezare (pe fundul unei site) cred cei super­stițioși că se poate ghici viitorul. Nici baba cu bobii, nici oștenii cu roibii Nu știu care-i peșterea Unde-i Cloșca și Horea. BENIUC, V. 162. Și într-adevăr mai potrivit sat nici cu bobii nu s-ar fi putut găsi. SLAVICI, O. I 56. ◊ Loc. adv. Bob numărat = Întocmai, clar, limpede, lămurit, deslușit, amănunțit, exact. Catargiu șezu, bob numărat, treizeci de minute, după care ieși. PAS, L. I 281. Nenea Hristodor... dovedește, bob numărat, că arenzile au scăzut. DELAVRANCEA, S. 144. Le-au povestit toate, bob numărat, după cum s-au fost înthnplat. SBIERA, P. 277. ◊ E x p r. A trage (sau a întinde, a pune) bobii sau a da (în) bobi = a face pretinse prevestiri cu ajutorul bobilor. Dar poate da ea lobi cu sîta! O fierbe ciuda pe urîta Că-s mai frumoasă decît ea, Și-atîta! COȘBUC, P. I 129. Babele care trag pe fundul sitei în 41 de bobi, toți zodierii și cărturăresele pe la care căutase pentru mine... îi băgase mamei o mulțime de bazaconii în cap. CREANGĂ, A. 12. 3. (Adesea în metafore și comparații) Obiect mic (de obicei rotund) izolat dintr-o mulțime de obiecte ase­mănătoare (v. fir, grăunte); cantitate mică dintr-un lichid, strop. Și bobul de nisip sub furia uraganelor Nu e întreg deșertul? BARANGA, V. A. 9. Noaptea era fără lună și stelele erau așa de multe, ca boabe nenu­mărate de aur. SADOVEANU, C. II 437. Lacrămile alunecau în boabe mari de pe obraz pe piept. BASSARABESCU, V. 13. Lin desface umbra și de crengi anină Scînteieri albastre, boabe de lumină. TOPÎRCEANU, B. 78. Frunzele verzi, fragede, pline de boabe de apă, sub razele soarelui, aveau sclipiri de diamante. DUNĂREANU, N. 134. Printre crengi pierdute-n ceață Luna-ncet la geam apare, Aruncînd pe flori de gheață Boabe de mărgăritare. IOSIF, PATR. 45. S-adun flori în șezătoare De painjen tort să rumpă, Și anină-n haina nopții Boabe mari de piatră scumpă. EMINESCU, O. I 72. substantiv neutrubob

BOB², boburi, s. n. Sanie sportivă de metal, cu un rând suplimentar de tălpici în față, care, dirijate (cu ajutorul unui volan sau în alt mod), servesc la cotit. ♦ Sport practicat cu acest fel de sanie; bobsleigh. – Din engl., fr. bob[sleigh]. substantiv neutrubob

BOB³, boburi, s. n. Instalație pentru ridicarea materialelor de construcție. – Et. nec. substantiv neutrubob

BOB², boburi, s. n. Sanie de 3 sau 4 persoane, dirijată cu ajutorul unui volan sau a două cabluri și folosită la concursuri; sportul practicat cu acest fel de sanie; bobslei. La pîrtia de bob se fac ultimele pregătiri în vedere» coborîrilor de antrenament. substantiv neutrubob

a o lua bob cu bob expr. 1. a cerceta în detaliu 2. (intl.) a observa fiecare mișcare / întâmplare etc. substantiv neutruaoluabobcubob