țavă definitie

távă (-ắvi), s. f.1. Talger, tipsie, platou. – 2. Vas plat de metal pentru copt la cuptor prăjituri, mîncăruri etc. – Var. Mold. tavá, tăvá. Mr., megl. tavă. Tc. tava (Șeineanu, II, 352; Lokotsch 2751), cf. ngr. νταβᾶς, alb. tavë, bg., sb. tavá. substantiv feminin tavă

távă f., pl. tăvĭ și tave (din tavá). Vest. Tavá (de copt plăcinta). Tablá (de adus cafeaŭa). V. tipsie și sinie. substantiv feminin tavă

távă s. f., g.-d. art. tắvii; pl. tắvi substantiv feminin tavă

tavá adv. – Prin tăvălire, mușcînd pămîntul. Origine îndoielnică, probabil expresivă, ca dura, tumba și legată de rădăcina expresivă tăb- „obiect rotund”, cf. tăbueț, tăbîltoc.Der. tăvăli, vb. (a răsturna, a răsuci, a da de-a dura, a rostogoli în ceva; a scălda, a unge; a murdări, a păta, a mînji; a strica; a uza; a pisa, a mototoli, a-și bate joc), cu suf. expresiv -li, cf. mr. antăvălescu, antăvălire, megl. (an)tăvălés, (an)tăvăliri (după Cihac, II, 243 și Tiktin, din sl. valiti „a învîrti”, cu un pref. tă- greu de explicat, cf. tămînda, tămînji; după Candrea, din sb. tavoljiti „a trăi greu”); tăval (în expresia de-a tăvalul, prin răsturnare, de-a rostogolul); tăvală, s. f. (tăvălug, cilindru care se învîrte); tăvăleală, s. f. (acțiunea de a se tăvăli; trîntă, bătaie; uzură, deteriorare, mai ales a hainelor); tăvălitură, s. f. (loc unde iarba a fost călcată sau tăvălită; urmă, dîră, călcătură); tăvălug (var. tăvăluc, tefelug, mr. tăvăluc), s. n. (sul, rolă, cilindru), cu suf. expresiv -ug(ă), cf. hălăciugă, măciucă, buturugă; tăvălugi (var. tăvăluci), vb. (a mărunți pămîntul cu tăvălugul; a strivi, a netezi); prăstăvăli, vb. (a răsturna); prăstăvala, adv. (Olt., de-a rostogolul). Tiva, adv. (Mold., repede, fuga, în goană), pare să fie var. a lui tava (după Scriban, din bg. otiva „s-a dus”). – Cf. și tărbăci, tearfă, vălătuc, tivi. substantiv feminin tava

táva adv. (d. tăvălesc). Vest. Fam. A da pe cineva tava, a-l tăvăli pe jos, a-l trînti rostogolindu-l și bătîndu-l. V. tumba. substantiv feminin tava

tavá f. (turc. tava, ngr. tavás, bg. sîrb. tava). Est. Vas de aramă rătund [!] saŭ de tinichea în patru colțurĭ de pus la copt plăcinta, pasca ș. a. – În vest tavă. substantiv feminin tava

tavă f. 1. tigaie de fript; 2. tablă de lemn sau de metal pentru servit cafea, dulceață, ceaiu: fam. a da tavă pe cineva, a-l bate rău. [Mold. tavà = turc. TAVÁ, tigaie]. substantiv feminin tavă

TÁVĂ, tăvi, s. f. 1. Obiect plat de metal, de material plastic, de lemn, având forme și dimensiuni diferite și marginile puțin ridicate, pe care se aduc la masă cele necesare pentru servit; tabla, tablă1 (5). ♦ Vas de tablă sau de fier smălțuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri și prăjituri. 2. (Reg.; în expr.) A da pe cineva tavă (sau tava) = a tăbărî asupra cuiva. 3. (Reg.) Șervețel brodat care se așterne pe o tavă (1) sau ca ornament pe o mobilă. [Var.: (reg.) tavá s. f.] – Din tc. tava. Cf. bg. tava. substantiv feminin tavă

TAVÁ s. f. v. tavă. substantiv feminin tava

tavá f. (turc. tava, ngr. tavás, bg. sîrb. tava). Est. Vas de aramă rătund [!] saŭ de tinichea în patru colțurĭ de pus la copt plăcinta, pasca ș. a. – În vest tavă. substantiv feminin tava

1) tablá f. (turc. tabla și tavla, d. it. távola, de unde și ngr. távla, V. tablă). Mold. Suprafață de lemn orĭ de metal pătrată saŭ rotundă pe care alvițariĭ îșĭ duc marfa saŭ pe care se duce cafea, dulceață ș. a. – În Munt. tavă. substantiv feminin tabla

sânge la tavă expr. (vulg.) nimic important, fleacuri. substantiv feminin sângelatavă

țávă, V. țeavă. temporar țavă

țeávă f., pl. țevĭ (vsl. cĭevĭ, țeavă, bg. ceva, pol. cewie). Munt. Tub (de pușcă, de tun, de pompă, de dus apa supt [!] pămînt, de întrebuințat ca mosor la țesut ș. a.). – În Mold. sud țavă, pl. țăvĭ; în nord țévie. temporar țeavă

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului țavă

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z