țarină definitie

ȚARÍNĂ s. f. 1. soția țarului. 2. titlu dat împărăteselor Rusiei. (< fr. tsarine) substantiv feminin țarină

țárină1 (ogor) s. f., g.-d. art. țárinii; pl. țárini substantiv feminin țarină

țarínă2 (soție de țar) s. f., g.-d. art. țarínei; pl. țaríne substantiv feminin țarină

*țarínă f., pl. e (fr. tsarine, d. tsar, țar, pin [!] anal. cu lat. regina de la rex, regis. Rușiĭ zic carica [țarița]). Soția țaruluĭ. substantiv feminin țarină

țarină f. soția Țarului, împărăteasa Rusiei. substantiv feminin țarină

ȚARÍNĂ2, țarine, s. f. 1. Soția țarului. 2. Titlu dat împărăteselor Rusiei; persoană care purta acest titlu. – Din fr. tsarine. substantiv feminin țarină

țárină (-ni), s. f. – Cîmp, ogor, arătură. Sb. carina „vamă” și „cîmp”. Sensul inițial este cel de „dare”, de la car „împărat”. Trecerea semantică se bazează pe ideea de „ceea ce este dincolo de impozite”, cf. în rom. poarta țarinii, poarta sau intrarea prin care comunica satul cu cîmpul său, și care era păzită de obicei de un slujbaș numit jitar. Cf. Tiktin și Densusianu, GS, I, 352; legătura cu bg. celina (cf. țelină), propusă de Conev 68, nu este posibilă. Rut. caryna, rus. carina, par să fie sl., în contradicție cu Miklosich, Wander., 13; Candrea, Elemente, 403; și Vasmer, III, 282. substantiv feminin țarină

țárină, -e, (țarnă, țarincă), s.f. – În Maramureș: „locul oprit de la pășunat; fânaț, semănături” (Budești); „loc oprit pentru umblatul vitelor” (Giulești); „unde cosâm și săpăm și nu umblă marhă” (Berbești); „teren arabil” (Vadu Izei); „țarină se numește o grădină de pascalău; țarină se numește restul hotarului” (Strâmtura); „țarinca e aproape de sat; țarina mare e mai departe” (Rozavlea); „hotarul cu recoltă cu tot” (Vișeu de Jos); „tot ce nu este pe imaș” (Petrova), (ALR 1973: 793). Țarină „țârnă” (Papahagi 1925): „Tata-i sub țârna uscată” (idem, 169, t. XXX), cu sensul de țărână, pământ; „acea parte a ogoarelor care înconjoară vatra satului” (J. Cuisener, 2000); „câmp semănat, ogor; holdele și fânețele cuprinse la un loc” (Russu 1981); În exp. țarina de fân = cosalău (ALR 1971: 422): „...Tăt o albină galbină / Ș-oi zbura peste țarină” (Țiplea 1906: 438). – Termenul autohton (Russu 1981: 405-406). substantiv feminin țarină

țárină f., pl. ĭ, vechĭ e (vsl. carina, bir; sîrb. cárina, vamă; rut. cárina, ogor. Bern. 1, 127). Cîmp lucrat, arătură, ogor. – În est țarnă (ca pernă d. perină). substantiv feminin țarină

țàrină f. câmp lucrat: arătură, holdă, ogor. [Derivat din țară (cu înțelesul primitiv de «pământ»)]. substantiv feminin țàrină

ȚÁRINĂ1, țarini, s. f. 1. Câmp cultivat; ogor, arătură. 2. (Pop.) Teritoriul unei comune (cu pământ arabil, pășuni, păduri etc.). ◊ Poarta țarinii = poartă făcută la începutul drumurilor prin care se intră într-un sat. Gardul țarinii = gard care împrejmuiește un sat. 3. (Mai ales art.) Dans popular în perechi, răspândit în zona Munților Apuseni, cu mișcări moderate, care se dansează însoțit de strigături cântate sau recitate; melodie după care se execută acest dans. [Var.: (reg.) țárnă, (înv.) țeárină s. f.] – Cf. sb. carina. substantiv feminin țarină

!țárina (dans) s. f. art., neart. țárină, g.-d. art. țárinei temporar țarina

țărî́nă și (vechĭ) țerínă f., pl. inuz. ar fi ĭ (d. țară). Pămînt fărămat așa cum se face cînd sapĭ: țărîna acoperi mortu. Să-ĭ fie țărîna ușoară, vorbe de dragoste adresate ca salutare unuĭ mort la înmormîntare. – În est țărnă, pl. e. temporar țărînă

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului țarină

țarină   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular țarină țarina
plural țarine țarinele
genitiv-dativ singular țarine țarinii
plural țarini țarinelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z