țanc definitie

țânc (fam.) s. m., pl. țânci substantiv masculin țânc

țînc și (lit.) ținc m. (ung. cenk, cățel, băĭetan, recrut). Est. Iron. Copil mic, prunc: ce cauțĭ cu țincu pin [!] mulțimea asta ? Țîncu (saŭ cățelu) pămîntuluĭ, V. cățel. – Și fem. țîncă, pl. e, cățeluță. V. ghitan și copleș. substantiv masculin țînc

ȚÂNC, țânci, s. m. (Fam.; uneori depr.) Copilaș, băiețaș. [Var.: (reg.) ținc s. m.] – Din magh. cenk. substantiv masculin țânc

!țấncul-pămấntului (orbete) s. m. art. substantiv masculin țâncul-pământului

țanc (-curi), s. n.1. Pisc, culme. – 2. Punct, moment exact. – 3. Țintă, obiectiv. – 4. Miră, cătare. – 5. Gradație pentru a măsura butoaie. – 6. Măsurare, cotit, cotărit. – Var. înv. țenchi. De la țanc, var. lui țac, cf. celelalte der. de la această rădăcină expresivă. Pentru prezența infixului nazal, cf. bo(n)t, cio(n)c, ciu(n)t. Legătura cu sl. znakŭ „semn” (Cihac, II, 429) este improbabilă; nici cea presupusă cu germ. Zinke, Zacke (Tiktin; Candrea) sau mag. czenk (Lacea, Dacor., III, 744) nu este mai puțin improbabilă. Der. țencușe (var. țăncușe, țincușe), s. f. (vîrf, ascuțiș, colț; bucată de răboj pentru control; un anumit joc de copii cu pietricele sau cu boabe de porumb), cu suf. dim.; țanțoș, adj. (mîndru, fălos, încrezut), probabil în loc de *țancoș, cf. sp. encumbrarse (după Cihac, II, 534, din mag. dacos; după Scriban, din mag. cincos „perfid”); țănțoșa, vb. refl. (a se mîndri, a se făli). substantiv neutru țanc

țanc1/țanc-țánc interj. substantiv neutru țanc

țanc2 (reg.) s. n., pl. țáncuri substantiv neutru țanc

1) țanc n., pl. urĭ (mgerm. zanke, ngerm. zinke, colț, pisc). Stîncă ascuțită (pe care cresc brazĭ piticĭ): țancurĭ ascuțite ĭes (pop. ĭese] din adîncurile pădurilor (Vlah. Rom. Pit. 150), se arătaŭ pe țancurĭ goale făpturĭ de pe tarîmurile de dedesupt [!] (Sadov. Univ. 24 Apr. 1913, 1, 7). Băț crestat de măsurat lichidele´ntr´un vas (maĭ ales laptele). Semn la care trebuĭe să ajungă orĭ să se oprească ceĭ ce se întrec la un joc: a ajunge, a lovi la țanc. La țanc, exact, potrivit, la timp. Mold. Vechĭ (țenchĭ, pl. urĭ). Hotar, limită: țenchĭu vĭețiĭ. Din țenchĭ în țenchĭ, din loc în loc. V. cheanț. substantiv neutru țanc

2) țanc interj. Țac. V. zang. substantiv neutru țanc

țanc n. 1. băț crestat de măsurat țuica în bute: a lua țanc la o bute; 2. fig. moment deciziv, pont: a veni la țanc. ║ adv. întocmai. [Vechiu-rom. țanchiu, țintă, țel («a ajunge la țanchiu», Cantemir): V. țăncușă]. substantiv neutru țanc

țanc n. Mold. stâncă: țancurile Toancelor. [Origină necunoscută]. substantiv neutru țanc

ȚANC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care redă un zgomot ascuțit, metalic. – Onomatopee. substantiv neutru țanc

ȚANC2, (2) țancuri, s. n. 1. (în loc. adv.) La țanc = la timp, la momentul potrivit. 2. (Reg.) Bețișor cu mai multe crestături, cu care se măsoară laptele la stână sau țuica în cazan. – Et. nec. substantiv neutru țanc

ȚANC3, țancuri, s. n. (Reg.) Vârf ascuțit și înalt de stâncă. – Din germ. Zinken (dial. Zanken). substantiv neutru țanc

TANC s.n. 1. Car de luptă blindat și înarmat puternic (cu mitraliere, tunuri etc.), având roțile montate pe șenile. 2. Rezervor din tablă de oțel pentru diferite lichide. ♦ Vagonet metalic de o tonă. ♦ Tanc petrolier = navă comercială destinată transportului produselor petroliere. [< engl., fr. tank, germ. Tank]. substantiv neutru tanc

TANC s. n. 1. autovehicul de luptă blindat și înarmat puternic, cu roțile pe șenile. 2. rezervor, din tablă de oțel, etanș, pentru diferite lichide. 3. vagonet metalic de o tonă. 4. cutie de plastic specială în care se developează filme fotografice; doză2 (3). (< fr., engl. tank, germ. Tank) substantiv neutru tanc

tanc (táncuri), s. n.1. Rezervor. – 2. Car de luptă. Fr. (engl.) tank.Der. tanchist, s. m. (militar într-o unitate de tancuri). substantiv neutru tanc

*tanc n., pl. urĭ (după numele ingineruluĭ Englez Tom Tanc Burral, care a inventat un mecanizm [!] pin [!] care mașinile agricole înving accidentele terenuluĭ arat. Gîndindu-se la aceste mașinĭ, lucrătoriĭ din Tethford, în comitatu Norfolk [Anglia1, aŭ dat numele de tanc automobiluluĭ chĭurasat pe care l-a inventat căpitanu de artilerie Bentley, tot Englez [† 1939] pe cînd călătorea pin [!] regiunile sălbatice ale Africiĭ). Mare și greoaĭe saca de dus petrol saŭ și apă. Mar. Rezervoriŭ de apă într´o corabie. Șlep de dus petrol. Arm. Automobil chĭurasat care trece ușor peste hopurĭ, numit și car de luptă (saŭ de asalt). substantiv neutru tanc

tanc s. n., pl. táncuri substantiv neutru tanc

tank n. camion-automobil garnisit cu mitralieze, întrebuințat pentru întâia oară în cursul războiului mondial (1916-1919). substantiv neutru tank

TANC, tancuri, s. n. 1. Mașină de luptă blindată, înzestrată cu tunuri, mitraliere etc. instalate în turelă și în partea din față a vehiculului, cu roțile montate pe șenile, care poate străbate terenuri accidentate. ◊ Tanc amfibiu = tanc care se poate deplasa și pe apă. 2. Rezervor din tablă sau din oțel folosit pentru depozitarea sau transportarea lichidelor; vehicul înzestrat cu un astfel de rezervor. ◊ Tanc petrolier = navă folosită la transportul petrolului sau al derivatelor lui. ♦ Vagonet metalic folosit în mine, cu capacitatea de o tonă. 3. (Fot.) Cutie de plastic de construcție specială, în care se developează filme fotografice. – Din fr. tank, germ. Tank. substantiv neutru tanc

la țanc expr. la timp, la momentul potrivit / oportun. substantiv neutru lațanc

a sosi la țanc expr. a veni la momentul potrivit. substantiv neutru asosilațanc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului țanc

țanc   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular țanc țancul
plural țancuri țancurile
genitiv-dativ singular țanc țancului
plural țancuri țancurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z