țambal definitie

țambal, țambale s. n. 1. (friz.) barbă deasă și țepoasă, greu de ras. 2. (deț.) pat de lemn. substantiv neutru țambal

țambál (-le), s. n.1. Instrument muzical cu coarde, clavicord. – 2. (Arg.) Barbă aspră greu de bărbierit. – 3. (Arg.) Telegramă. Lat. cymbalum, prin intermediul germ. Zimbal, mag. cimbalom (› var. țimbal), cf. ngr. ϰύμβαλον, sl. kimvalŭ (› var. înv. chimval, s. n., timpan, tobă), fr. cuymbale (› var. cimbal, s. n., timpan). – Der. țambalagiu, s. m. (cîntăreț la țambal). substantiv neutru țambal

țambál s. n., pl. țambále substantiv neutru țambal

țambál n., pl. e și urĭ (din țimbal, forma maĭ literară, rus. cimbál, germ. zimbel, d. lat. cýmbalum. V. cimbal). Pop. Cimbal, citeră mare. substantiv neutru țambal

*címbal și cimbál n., pl. e (vgr. kýmbalon, lat. cymbalum. V. chinval). Chinval. Citeră mult maĭ mare care se ține pe genuchĭ [!] și din care se cîntă izbind-o cu doŭă cĭocane de lemn (Pop. țambál). V. clopot și gong. substantiv neutru cimbal

ȚAMBÁL, țambale, s. n. Instrument muzical popular de percuție, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, așezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [Pl. și: țambaluri.Var.: țimbál s. n., țimbálă s. f.] – Din germ. Zimbel, lat. cymbalum. substantiv neutru țambal

a se ține de țambale expr. (intl.) 1. a umbla cu minciuni / cu intrigi. 2. a denunța, a trăda. substantiv neutru aseținedețambale

a pune batista pe țambal expr. (intl.) a ascunde, a tăinui. substantiv neutru apunebatistapețambal

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului țambal

țambal   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular țambal țambalul
plural țambale țambalurile
genitiv-dativ singular țambal țambalului
plural țambaluri țambalelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z