țambal definitie

țambal, țambale s. n. 1. (friz.) barbă deasă și țepoasă, greu de ras. 2. (deț.) pat de lemn. substantiv neutru țambal

țambál (-le), s. n.1. Instrument muzical cu coarde, clavicord. – 2. (Arg.) Barbă aspră greu de bărbierit. – 3. (Arg.) Telegramă. Lat. cymbalum, prin intermediul germ. Zimbal, mag. cimbalom (› var. țimbal), cf. ngr. ϰύμβαλον, sl. kimvalŭ (› var. înv. chimval, s. n., timpan, tobă), fr. cuymbale (› var. cimbal, s. n., timpan). – Der. țambalagiu, s. m. (cîntăreț la țambal). substantiv neutru țambal

*címbal și cimbál n., pl. e (vgr. kýmbalon, lat. cymbalum. V. chinval). Chinval. Citeră mult maĭ mare care se ține pe genuchĭ [!] și din care se cîntă izbind-o cu doŭă cĭocane de lemn (Pop. țambál). V. clopot și gong. substantiv neutru cimbal

țambál s. n., pl. țambále substantiv neutru țambal

țambál n., pl. e și urĭ (din țimbal, forma maĭ literară, rus. cimbál, germ. zimbel, d. lat. cýmbalum. V. cimbal). Pop. Cimbal, citeră mare. substantiv neutru țambal

ȚAMBÁL, țambale, s. n. Instrument muzical popular de percuție, alcătuit dintr-o cutie de rezonanță de formă trapezoidală, așezată orizontal (pe picioare), prevăzută cu coarde de metal care sunt lovite cu două ciocănele speciale. [Pl. și: țambaluri.Var.: țimbál s. n., țimbálă s. f.] – Din germ. Zimbel, lat. cymbalum. substantiv neutru țambal

a se ține de țambale expr. (intl.) 1. a umbla cu minciuni / cu intrigi. 2. a denunța, a trăda. substantiv neutru aseținedețambale

a pune batista pe țambal expr. (intl.) a ascunde, a tăinui. substantiv neutru apunebatistapețambal

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului țambal

țambal   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular țambal țambalul
plural țambaluri țambalele
genitiv-dativ singular țambal țambalului
plural țambaluri țambalurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z