țaică definitie

țaĭc (Munt. est) n., pl. urĭ, și țáĭcă (Mold. sud) f., pl. e (cp. cu germ. teig, aluat). Ferment, drojdie de bere, substanță care face să dospească aluatu. V. plămădeală. substantiv feminin țaĭc

țáică s. f. – (Mold.) Drojdie. – Var. Munt. țaic. Origine necunoscută. Legătura cu germ. Teig „aluat” (Scriban) pare îndoielnică. substantiv feminin țaică

țáică1 (drojdie) (reg.) s. f., g.-d. art. țáicii substantiv feminin țaică

țáică2 (persoană) (reg.) s. f., g.-d. art. țáicăi/țáicii/țáichii substantiv feminin țaică

ȚÁICĂ s. f. (Reg.) Țață. – Probabil contaminare între țață și [da]ică. substantiv feminin țaică

tátă m., pl. tațĭ, gen. al tatăluĭ, fam. al tatiĭ saŭ al lu tata (lat. fam. tata = pater, tată; it. sp. pg. tata. D. rom. vine vsl. sîrb. ceh. pol. tata, bg. tate [dim. tatko, sîrb. tajko, de unde rom. taĭcă], ngr. tatás). Părinte, acela care dă vĭață unuĭ copil. Tatăl nostru, numele celeĭ maĭ însemnate rugăcĭunĭ creștineștĭ, care începe cu aceste cuvinte. A ști ceva ca pe „Tatăl nostru”, a ști foarte bine (pe de rost). – Forma art. tatăl e arhaică și literară. În vorbă se zice numaĭ tata, în est și tatu (Con. 274). Copiiĭ zic: vine tata, tată ! Ca alintăturĭ: tataĭa (est), tăticu (vest), tătucă, tătucu, tătuța, tătuțu. V. tetea. substantiv masculin tată

taică m. formă mângâietoare pentru tată. [Serb. TAĬKO]. substantiv masculin taică

táică s. m.1. Tată. – 2. (Arg.) Birlic. Bg. tajko, sb. tajko, tajka (Tiktin; Conev 98). substantiv masculin taică

táĭcă m. fără pl., gen. al taĭchiĭ (est taĭcăĭ) saŭ al luĭ taĭca (sîrb. tajko. V. tată). Fam. Tată (maĭ ales ca chemare preuților și călugărilor). substantiv masculin taĭcă

!táică (pop.) s. m., táica, g.-d. art. táichii/lui táica, voc. táică substantiv masculin taică

TÁICĂ s. m. (Pop.) 1. Tată. ♦ (La vocativ) Termen afectiv cu care se adresează cineva unui om mai în vârstă; termen afectiv cu care se adresează un părinte copilului său, un om mai în vârstă unuia mai tânăr etc. 2. (Determinat prin „părinte” sau „popă”) Nume (de adresare) dat preotului. – Din tată (după maică). Cf. sb. tajko. substantiv masculin taică

táică-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr. substantiv masculin taicămeu

*táică-miu (-tu,-su) (fam.) s. m. + adj. pr. substantiv masculin taicămiu

a fugi de dracul și a da de /peste ta-su / taică-su expr. a da dintr-un necaz într-unul și mai mare. substantiv masculin afugidedraculșiadade

a-l învăța pe taică-său să facă copii expr. v. a învăța pasărea să zboare. substantiv masculin alînvățapetaicăsăusăfacăcopii

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului țaică

țaică   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular țaică țaica
plural țaici țaicile
genitiv-dativ singular țaici țaicii
plural țaici țaicilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z