țac definitie

țac interj. care arată zgomotu lucrurilor metalice care se lovesc fără să zîngănească, cum ar fi zgomotu unuĭ ceasornic de buzunar (țac-țac saŭ tic-tac) saŭ clănțănitu altuĭ mecanizm [!]. V. țanc 2. invariabil țac

ȚAC interj. Cuvânt care imită un țăcănit sau zgomotul produs la tăierea unui material (cu foarfecele). ◊ Loc. adv. Țac-pac = repede, cât ai clipi din ochi. – Onomatopee. invariabil țac

țac, interj. – Imită zgomotul produs de pocnet sau de țăcănit. – Var. țaca-(țaca), țanc. Creație expresivă, cf. tac, toc, tic.Der. țăcăni, vb. (a pocni, a păcăni, a răpăi, a ciocăni), cf. tăcăni, clănțăni; țăcăneală, s. f. (lovituri cadențate; Arg., forcfeci); țăcănitură (var. țăcăraie), s. f. (țăcănit); țăcănit, s. n. (zornăit, pocnet). Legătura acestor cuvinte cu sb., cr. ciknuti „a foșni” (Cihac, II, 428; Conev 95) este îndoielnică. Țaclă (var. țaglă, țiglă), s. f. (Trans., vîrf de săgeată; par, băț, ciomag; frigăruie de lemn) aparține aceleiași intenții expresive, cf. cioaclă față de cioc; numele i se datorează zgomotului de lovire produs de vîrf la izbirea de un obstacol. Legătura cu germ. Zacke, mag. csak (Cihac, II, 534; Scriban) nu este probabilă. – Der. înțigla (var. înțegla, înțigli), vb. (a scoate vîrful; a înfige; a înțepa); înțiglat, adj. (ascuțit, înfipt; picant, acerb, înțepător; acut, cu ton înalt); țiglă (var. țîclă(u), țiclău), s. f. și n. (culme, pisc), în Mold. și Trans. (după Philippide, II, 738, în legătură cu alb. tsikëlë, care pare să provină din rom.; după Lacea, Dacor., III, 747, din mag. szikla „turn”); țăcălău, s. n. (turmă mică), a cărui explicație nu este clară; țingălău (var. țîngălău, Olt. țîcărău), s. n. (clopoțel), cu infix nazal (după Candrea, în legătură cu sb. cingara, mag. csengo); țîngăni, vb. (a răsuna), var. a lui zăngăni; țiglean (var. țiglete, țîclete), s. m. (pițigoi, Parus maior), numit așa din cauza timbrului ascuțit al glasului său (după Cihac, II, 525, din mag. cinke); țoangă, s. f. (Trans., clopoțel); țuclău (var. țîclău), s. n. (Mold., vîrf, culme); țuglui (var. țuclui), s. n. (Mold., vîrf, culme) prin contaminare cu țugui; țăcălie, s. f. (cioc, barbișon), cf. cioc (după Lacea, Dacor., III, 748, din mag. szakáll). – Cf. țanc, țigău, țicni, țugui. invariabil țac

țac/țac-țác interj. invariabil țac

țac ! int. imită sgomotul copitelor calului sau loviturile repetate cu uneltele de fier: țac-țac ! [Onomatopee]. invariabil țac

!țac-pác interj. invariabil țacpac

țac-țác v. țac invariabil țacțac

tac (-curi), s. n. – Baston de biliard. Ngr. τάϰος (Candrea), probabil din it. tacca sau creație expresivă, ca sp. taco. substantiv neutru tac

tac1/tac-tác interj. substantiv neutru tac

tac2 s. n., pl. tácuri substantiv neutru tac

tac ! int. indică un sgomot regulat ce se reînnoește la intervale egale: tac-tac-tac ! [Onomatopee]. substantiv neutru tac

tac n. baston de lovit bilele în jocul de biliard. [Vorbă de aceeaș origină cu cea precedență]. substantiv neutru tac

1) tac n., pl. urĭ (sîrb. tak, a. î. Cp. cu toc 2). Baston cu care izbeștĭ bilele la biliard. – Mold. achiŭ. substantiv neutru tac

tac interj. – Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau de o bătaie. – Var. taca, tîc(a). Creație expresivă, cf. țac, pac; se folosește mai ales în comp., tic-tac.Der. tăcăi (var. tîcîi), vb. (a tăcăni, a palpita; a bate; a zvîcni); tăcăială (var. tîcîială), s. f. (faptul de a tăcăi; bătaie); tăcăitoare, s. m. (sfrîncioc mare, Lanius excubitor); tăcăitură, s. f. (ticăit, palpitație); tăcăni, vb. (a tăcăi, a scoate zgomote caracteristice), cu suf. expresiv -ni; tăcănitură, s. f. (bătaie, ticăit). substantiv neutru tac

TAC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs prin lovirea unui obiect (de lemn). – Onomatopee. substantiv neutru tac

TAC2, tacuri, s. n. Baston special de lemn, cu care jucătorii izbesc bilele la biliard; achiu2. – Din ngr. tákos. substantiv neutru tac

achiu n. 1. bățul de biliard; numit și tac. [Rus. KIĬ (din fr. queue)]; 2. prima bilă de încercare. substantiv neutru achiu

tác-tác, interj. care arată zgomotu produs de niște izbiturĭ regulare, cum ar fi la trapu unuĭ cal pe o șosea. V. tic-tac, tic, toc, țac. substantiv neutru tactac

tac-tác v. tac1 substantiv neutru tactac

tic-tác1 interj. substantiv neutru tictac

*tic-tác n., pl. urĭ (fr. tic tac, germ. tick-tack). Zgomotu bătăilor ceasorniculuĭ: se auzea tic-tacu ceasorniculuĭ. V. zig-zag. substantiv neutru tictac

tic-tac n. sgomot regulat și monoton: tic-tacul ceasornicului. [Onomatopee]. substantiv neutru tictac

tic-tác2 s. n., pl. tic-tácuri substantiv neutru tic-tac

tîc, interj. care arată bătăile inimiĭ saŭ péndululuĭ. (Aŭ și Turciĭ această interj.). V. tac, bîc. temporar tîc

țîc n., pl. urĭ. Un joc copilăresc asemenea cu poarca (V. bobă). Epitet de dragoste întrebuințat la vocativ și adresat unuĭ copil: măĭ țîcule ! temporar țîc

2) tac, tăcút, a tăceá v. intr. (lat. tacére, it. tacére, pv. tazer, fr. taire). Nu vorbesc, nu fac nicĭ un zgomot. Tacĭ din gură! expresiune pleonastică p. a impune maĭ multă tăcere. verb tac

TACI! arășel!, ciocu’ mic!, mucles!, schimschi, șadap!, șarap!, tacă-ți cața! / fleanca! / leoarba! / pliscul!, ține-ți clanța!, zât! verb taci

tăceá (-ac, -ăcút), vb. – A nu vorbi. – Mr. tac. tățeare, megl. tac, tățeari, istr. tǫcu. Lat. tăcēre (Pușcariu 1708; REW 8517), cf. vegl. takar, it. tacere, prov. tazer, fr. taire.Der. tăcere, s. f. (liniște); tăcut, adj. (silențios); tacit, adj., din fr. tacite; taciturn, adj., din fr. taciturne; taci-și’nghite, s. m. (varietate de gogoși). verb tăcea

tăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tac, 1 pl. tăcém, 2 pl. tăcéți; conj. prez. 3 să tácă; imper. 2 pl. tăcéți; ger. tăcấnd; part. tăcút verb tăcea

tăceà v. 1. a nu vorbi: tace de frică; fig. a fi ca mut: tace ca peștele, tace chitic, tace molcom; 2. a-și stăpâni gura: taci din gură șl tacăți-gura. [Lat. TACERE]. verb tăceà

TĂCEÁ, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abține să vorbească. * Loc. adv. Pe tăcute = în tăcere, în ascuns. ◊ Expr. A tăcea chitic (sau molcom, mâlc, ca peștele, ca pământul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate) A sta în nemișcare, a nu se face auzit. 2. A înceta să vorbească, să plângă, a se întrerupe din vorbă; a amuți. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva. Tacă-ți gura sau taci din gură! = nu mai vorbi! isprăvește! 3. A nu răspunde, a nu riposta. 4. A tăinui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-și exprima fățiș părerea. – Lat. tacere. verb tăcea

A TĂCEA a blătui, a închide pliscul, a tăcea ca mortul în păpușoi, a trage fermoarul, a-și ține botul / gura. verb atăcea

tacă-ți cața! / fleanca! / gura! / leoarba! / pliscul! expr. (vulg.) taci!, liniște!, încetează! verb tacățicața

taci și sapă! expr. lasă vorba și muncește! verb tacișisapă

a tăcea chitic / mâlc / molcom expr. a nu spune nimic. verb atăceachitic

taci și înghite! expr. taci și vezi-ți de treabă! / și suportă! verb tacișiînghite

a tăcea ca melcul / ca peștele expr. a nu spune nimic. verb atăceacamelcul

a tăcea ca mortul în păpușoi expr. a tăcea prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important pentru a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe. verb atăceacamortulînpăpușoi

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului țac

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z