ț definitie

ț1 (literă) [cit. țe / țî] s. m. / s. n., pl. ț / ț-uri substantiv neutru ț

ț2 (sunet) [cit. țî] s. m., pl. ț substantiv neutru ț

Ț s. m. invar. A douăzeci și treia[1] literă a alfabetului, numită „țe”, și sunetul corespunzător. substantiv neutru ț

ț m. A doŭă-zecĭ și doŭa literă a alfabetuluĭ românesc. Sunetu eĭ e ca al unuĭ t amestecat cu s, după cum dz e un d amestecat cu z. Italieniĭ și Germaniĭ îl reprezentă [!] pin [!] z. Slaviĭ catolicĭ și Unguriĭ pin c, ĭar Greciĭ noĭ pin ts. substantiv neutru ț

Ț, ț, s. m. 1. A douăzeci și cincea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană semiocluzivă dentală sonoră. [Pr.: țe, țî.Pl. și: (1, n.) ț-uri]. substantiv neutru ț

t1 (literă) [cit. te / tî] s. m. / s. n., pl. t / t-uri substantiv neutru t

t2 (sunet) [cit. ] s. m., pl. t substantiv neutru t

T s. m. invar. A douăzeci și doua[1] literă a alfabetului, numită „te”, și sunetul corespunzător. substantiv neutru t

t m. A doŭă-zecĭ și una literă a alfabetuluĭ latin. Reprezentă [!] un sunet dental mut, după cum d reprezentă tot acel sunet, dar sonor. V. și ț. substantiv neutru t

T m. a douăzecea literă a alfabetului; cu sedila, capătă un sunet ușor sibilant, analog lui ts: țăran, țărână. substantiv neutru t

T, t, s. m. 1. A douăzeci și patra literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană ocluzivă dentală surdă). [Pr.: te, tî.Pl. și (1, n.) t-uri]. substantiv neutru t

t-shirt, t-shirturi s. n. (adol.) tricou. substantiv neutru tshirt

vitamina Ț expr. (glum.) țuică. substantiv neutru vitaminaț

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ț

ț   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ț ț-ul
plural ț-uri ț-urile
genitiv-dativ singular ț ț-ului
plural ț-uri ț-urilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z