șaică definitie

șaică, șaici s. f. amantă. substantiv feminin șaică

șáică1, șeici, s.f. – 1. Plută făcută din rude; luntre. 2. Barcă: „Ziné pă apă ca o șaică...” (Lenghel 1979: 131). – Din tc. șaika, cf. rus. šajka (DER). substantiv feminin șaică

șáică2, șeici, s.f. – Gamelă: „Musai șaica de spălat” (Bârlea 1924: 6). – Din magh. csajka „gamelă„. substantiv feminin șaică

șáĭcă f., pl. e și (ob.) șăĭcĭ și șeĭcĭ (turc. șáĭka, id.; ngr. saika, vsl. bg. šaĭka; rus. šáĭka, cĭutură, găleată). Vechĭ. Un fel de corăbioară pe Dunăre și marea Neagră. Ponton întrebuințat ca bac saŭ la făcut podurĭ pe apă: un pod de șăĭcĭ. substantiv feminin șaĭcă

șáică (înv., pop.) s. f., g.-d. art. șéicii; pl. șeici substantiv feminin șaică

șáică (șéici), s. f. – Barcă, barjă. – Var. Mold. șeică. Tc. șaika (Miklosich, Fremdw., 128; Lokotsch 1780), cf. bg., sb., rus. šajka.Der. șaicar (var. șeicar), s. m. (luntraș). substantiv feminin șaică

șaică f. șalupă turcească pe Dunăre și Marea-Neagră (azi ieșită din uz): înaltele catarturi ale șaicelor OD. [Turc. ȘAYKA]. substantiv feminin șaică

ȘÁICĂ, șeici, s. f. (înv. și pop.) Ambarcațiune fluvială mică, cu pânze, cu fundul plat, servind la transportul mărfurilor și al persoanelor, ♦ Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit, cu o singură vâslă, servind la pescuit. – Din bg., sb. šajka, tc. sayka. substantiv feminin șaică

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului șaică

șaică   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular șaică șaica
plural șăici șeicile
genitiv-dativ singular șeici șăicii
plural șăici șăicilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z