șaică definitie

șaică, șaici s. f. amantă. substantiv feminin șaică

șáică1, șeici, s.f. – 1. Plută făcută din rude; luntre. 2. Barcă: „Ziné pă apă ca o șaică...” (Lenghel 1979: 131). – Din tc. șaika, cf. rus. šajka (DER). substantiv feminin șaică

șáică2, șeici, s.f. – Gamelă: „Musai șaica de spălat” (Bârlea 1924: 6). – Din magh. csajka „gamelă„. substantiv feminin șaică

șáĭcă f., pl. e și (ob.) șăĭcĭ și șeĭcĭ (turc. șáĭka, id.; ngr. saika, vsl. bg. šaĭka; rus. šáĭka, cĭutură, găleată). Vechĭ. Un fel de corăbioară pe Dunăre și marea Neagră. Ponton întrebuințat ca bac saŭ la făcut podurĭ pe apă: un pod de șăĭcĭ. substantiv feminin șaĭcă

șáică (înv., pop.) s. f., g.-d. art. șéicii; pl. șeici substantiv feminin șaică

șáică (șéici), s. f. – Barcă, barjă. – Var. Mold. șeică. Tc. șaika (Miklosich, Fremdw., 128; Lokotsch 1780), cf. bg., sb., rus. šajka.Der. șaicar (var. șeicar), s. m. (luntraș). substantiv feminin șaică

ȘÁICĂ, șeici, s. f. (înv. și pop.) Ambarcațiune fluvială mică, cu pânze, cu fundul plat, servind la transportul mărfurilor și al persoanelor, ♦ Luntre făcută dintr-un trunchi de copac scobit, cu o singură vâslă, servind la pescuit. – Din bg., sb. šajka, tc. sayka. substantiv feminin șaică

șaică f. șalupă turcească pe Dunăre și Marea-Neagră (azi ieșită din uz): înaltele catarturi ale șaicelor OD. [Turc. ȘAYKA]. substantiv feminin șaică

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului șaică

șaică   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular șaică șaica
plural șeici șeicile
genitiv-dativ singular șeici șăicii
plural șăici șaicelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z