șai definitie

SĂU, SA, săi, sale, pron. pos., adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când este pronume, când stă, ca adjectiv, pe lângă un substantiv nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Pron. pos. (Înlocuiește numele unui obiect posedat de cel despre care se vorbește, precum și numele acestuia) Costumul meu se aseamănă cu al său. 2. Adj. pos. Care aparține persoanei despre care se vorbește sau de care această persoană este legată printr-o relație de proprietate. Cartea sa. 3. Pron. pos. (La m. pl.) Familia, rudele, prietenii etc. persoanei despre care se vorbește; (la m. sg.) soțul persoanei despre care se vorbește. Au venit ai săi la mine. 4. Adj. pos. Care arată o dependență, o filiație, o înrudire etc. cu persoana despre care se vorbește. Sora sa. 5. Pron. pos. (La f. pl.) Treburile, preocupările, obiceiurile, spusele persoanei despre care se vorbește. Dintr-ale sale nu-l poate scoate nimeni.Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe-a sa = a rămâne (sau a fi) așa cum vrea el. 6. Adj. pos. Care este spus, făcut, suportat etc. de cel despre care se vorbește. Durerea sa. [Reg. și fam., enclitic: -so, -su, -si] – Lat. *seus. *sa (= suus, sua). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume său

său2 (al ~) pr. m., pl. ai săi, g.-d. álor săi; f. sg. a sa, pl. ále sále, g.-d. álor sále articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume său

său, s.n. – 1. Ceară. 2. Grăsime animală, seu: „Său și rășină-o-nfocat” (Papahagi 1925: 253). – Lat. sebum. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume său

său1 / al său adj. pr. m. (prietenul său / un prieten al său, al său prieten; prietenului său / unui prieten al său), pl. săi / ai săi (prietenii săi / niște prieteni ai săi, ai săi prieteni; prietenilor săi / unor prieteni ai săi); f. sa / a sa (prietena sa / o prietenă a sa, a sa prietenă), g.-d. sále / a sále (prietenei sale / unei prietene a sale), pl. sále / ále sále (prietenele sale / niște prietene ale sale, ale sale prietene; prietenelor sale / unor prietene ale sale) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume său

-său/-su (fam., pop., numai după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-său/frate-su; lui frate-său/lui frate-su); f. -sa (soră-sa), g.-d. -sii (soră-sii) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume său

2) săŭ, sa pron. posesiv de pers. III, pl. săi, sale, și (Munt. vest, Olt) sele (lat. sŭus, sŭa, trecut pin forma pop. *sous; it. suo, sua, pv. sieu, son, soa, sa, fr. son, sa, sp. suvo, su, sa, pg. seu, sua). – Acest pronume a dispărut din limba vorbită, care l-a înlocuit cu al luĭ, al ĭeĭ, al lor: țara luĭ, a ĭeĭ, a lor. Numaĭ cu numele de rudenie se întrebuințează la singular ca enclitic: tată-su, frate-su, mamă-sa saŭ (ob.) mă-sa, soră-sa, nevastă-sa, gen. dat. lu tată-su, mă-siĭ, soră-siĭ, neveste-siĭ. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume săŭ

1) săŭ V. seŭ. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume săŭ

său pr. posesiv: fratele său. [Lat. SUUS]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume său

seŭ (vest) și săŭ (est) n., pl. urĭ (lat. sêbum și sêvum, seŭ; it. sevo, pv. cat. seu, fr. suif, sp. pg. sebo. V. sebaceŭ). Grăsime de vacă saŭ de altă vită: lumînare de seu. Fig. Avere, putere: a avea seŭ (În est și a avea săŭ la rărunchĭ). V. bleaz, cirviș, osînză, slănină, untură. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume seŭ

său n. 1. grăsimea rumegătoarelor, în special a vacii: lumânare de său; 2. fig. avere: sameni a avea său la rărunchi CR. [Lat. SEBUM]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume său

SĂU, SA, săi, sale, pron. pos., adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când este pronume, când stă, ca adjectiv, pe lângă un substantiv nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Pron. pos. (înlocuiește numele unui obiect posedat de cel despre care se vorbește, precum și numele acestuia) Costumul meu se aseamănă cu al său. 2. Adj. pos. Care aparține persoanei despre care se vorbește sau de care această persoană este legată printr-o relație de proprietate. Cartea sa. 3. Pron. pos. (La m. pl.) Familia, rudele, prietenii etc. persoanei despre care se vorbește; (la m. sg.) soțul persoanei despre care se vorbește. Au venit ai săi la mine. 4. Adj. pos. Care arată o dependență, o filiație, o înrudire etc. cu persoana despre care se vorbește. Sora sa. 5. Pron. pos. (La f. pl.) Treburile, preocupările, obiceiurile, spusele persoanei despre care se vorbește. Dintr-ale sale nu-l poate scoate nimeni.Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe-a sa = a rămâne (sau a fi) așa cum vrea el. 6. Adj. pos. Care este spus, făcut, suportat etc. de cel despre care se vorbește. Durerea sa. [Reg. și fam., enclitic: -so, -su, -si] – Lat. *seus, *sa (= suus, sua). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume său

Altéța Sa loc. pr., g.-d. Altéței Sale (abr. A.S.); pl. Altéțele Lor articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume altețasa

șaĭ, V. șaliŭ. substantiv neutru șaĭ

șai (reg.) s. n. substantiv neutru șai

ȘAI s. n. (înv. și reg.) Postav alb, fin, din care se făceau veșminte boierești și din care se mai fac pantaloni în unele regiuni ale țării. – Din tc. șayi. substantiv neutru șai

șaiu n. od. stofă vărgată de lână: șaiu de Angora. [Formă românizată din turc. ȘALI]. substantiv neutru șaiu

șalíŭ n., pl. urĭ (turc. șali. V. șal. Cp. cu șalon). Vechĭ. Camelot care se fabrica maĭ ales la Angora. – În Munt. Olt. șaĭ, pl. urĭ (var. rom.). substantiv neutru șaliŭ

săi1/ ai săi adj. pr. v. său1/ al său temporar săi

săi2 (ai ~) pr. v. său2 (al ~) temporar săi

săì v. Mold. a se speria (de cai). [V. sfiì]. temporar săì

săí (-ăésc, ít), vb. – (Trans. de V.) A fi, a sta, a rămîne. Origine necunoscută. Cuvînt rar, pe care Densusianu, GS, IV, 153, îl leagă, cu pușină probabilitate de avest. sav- „a se afla”. temporar săi

saĭ V. sar 1. temporar saĭ

SÂÍ vb. IV. v. sfii. temporar sâi

2) sar a sărí v. intr. (lat. salire, a sări; it. salire, pv. sp. salir, fr. saillir, pg. sahir. Sar, săr [vest] și saĭ, sarĭ și saĭ, sare; să sar, săr [vest] și să saĭ, să sarĭ și să saĭ, să sară și să saĭe, să sărim, și să saĭ, să sărițĭ, să sară și să saĭe. Cp. cu cer, ceĭ și scap, scăp. V. salt 2). Fac o mișcare puternică ca să ajung pin aer dintr’un loc într’altu: a sări peste un șanț, a sări jos de pe scaun, broasca a sărit de pe mal în apă. Salt, țopăĭ: valsu nu se dansează sărind. Mă răped: aŭ sărit toțĭ la arme, la zidurĭ, pe zidurĭ, în ajutor. Apar pe neașteptate, mă tot mut: sărind din oraș în oraș, nu facĭ parale. Fig. Trec brusc: a sărĭ de la o ideĭe la alta. Ajung dintr’o situațiune inferioară într’una maĭ înaltă fără să trec pin gradele intermediare: a sărĭ din clasa întîĭa într’a treĭa. V. tr. Trec pe de-asupra avîntîndu-mă pin aer: a sărĭ un șanț. Fig. Omit, trec cu vederea, scap din vedere: a sărĭ un cuvînt din carte. Trec pe deasupra, las în urmă: ministru a sărit niște ofițerĭ la înaintare. A sărĭ in aer, a fi distrus de exploziune. A sări în capu cuĭva, a te răpezĭ la el furios (ca cloșca). A sări în gîtu cuĭva, a nu-l maĭ slabĭ cu dragostea. A sări gardurile, a te ține de amorurĭ. A sări în ochĭ: 1) a bate prea tare la ochĭ, a atrage prea tare atențiunea, a jigni ochiĭ, 2) a fi foarte evident. A-țĭ sări inima de bucurie saŭ de frică, a tresări de bucurie saŭ de frică. Prov. Nu se știe de unde sare ĭepurele, nu se știe de unde vine surpriza (Expresiune de vînătoare). Sărițĭ ! strigăt desperat de ajutor (= răpeziți-vă, venițĭ grabnic !): sărițĭ, că mă omoară ! Sărițĭ, oamenĭ bunĭ ! verb tranzitiv sar

săr V. sar 2. verb tranzitiv săr

sărí (sár, sărít), vb.1. A ieși, a se prezenta, a apărea; se zice mai ales despre animalele care apar în fațe vînăturului. – 2. A țîșni, a erupe, a se naște. – 3. A sălta, a se înălța, a se ridica. – 4. A țopăi, a face salturi. – 5. A trece peste, a depăși un obstacol. – 6. A omite un pasaj în lectură. – 7. A alerga, a veni în goană. – 8. A veni în ajutor. – 9. A interveni, a se interpune. – 10. A fecunda, a goni. – Mr. sar, sărire, megl. sar, săriri. Lat. salῑre (Pușcariu 1516; REW 7540), cf. it. salire, prov., cat. sallir, fr. saillir, sp. salir, port. sahir. Evoluția semantică este normală, cf. lat. saltāresalĭre; ultimul sens, care nu pare popular, trebuie să fie o traducere din fr. saillir. Der. sare-garduri, s. m. (donjuan; crai); sărită, s. f. (salt; țîțînă); săritor, adj. (care sare; serviabil); săritoare, s. f. (cascadă); săritură, s. f. (salt); saitoc, s. n. (Munt., salt), probabil de la forma locală saisari. Cf. răsări, tresări. verb tranzitiv sări

sărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sar, 2 sg. sari, imperf. 3 sg. săreá; conj. prez. 3 sáră; imper. 2 sg. sari; ger. sărínd verb tranzitiv sări

sărì v. 1. a face o mișcare impetuoasă obișnuită în sus: broaștele sar, nu umblă; 2. a se repezi dintr´un loc într´altul: a sări din munte în munte; 3. a face exploziune: prăfăria a sărit în aer; 4. a se repezi și apuca cu vioiciune: a sări de gâtul cuiva; 5. fig. a trece brusc: a sări dela o idee la alta; a sări în ochi, a fi evident; 6. a trece dincolo sărind: a sări un șanț; 7. a trece cu vederea, a omite: a sări un rând, o foaie; 8. a tresări: îi sări inima de frică; 9. a răsări: nu se știe pe unde sare iepurele; 10. a alerga într´ajutor: săriți, că ne omoară ! [Lat. SALIRE]. verb tranzitiv sărì

SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal ◊ a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. ◊ (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”) A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. verb tranzitiv sări

a sări (pe cineva) din portofel expr. (intl.) a fura banii cuiva. verb tranzitiv asări

a sări (peste) garduri expr. a umbla după aventuri amoroase. verb tranzitiv asări

a-i sări (cuiva) capacele expr. 1. a se înfuria. 2. a depune un efort deosebit. 3. a primi o lovitură puternică. verb tranzitiv aisări

a-i sări (cuiva) de gât expr. a se repezi să îmbrățișeze (pe cineva); a arăta (cuiva) dragoste (exagerată). verb tranzitiv aisări

a-i sări (cuiva) inima din loc expr. 1. a se speria foarte tare. 2. a se emoționa puternic. verb tranzitiv aisări

a-i sări (cuiva) în cap expr. a certa (pe cineva). verb tranzitiv aisări

a-i sări (cuiva) muștarul / țandăra expr. a se enerva. verb tranzitiv aisări

a-i sări (cuiva) ochii din cap expr. a suferi îngrozitor. verb tranzitiv aisări

a sări coarda expr. (er., eufem.) a avea contact sexual, a face dragoste. verb tranzitiv asăricoarda

a sări în ochi expr. 1. a fi evident. 2. a fi strident, a ieși în evidență în mod exagerat. verb tranzitiv asăriînochi

sare-garduri m. seducător de inimi: nu ți-e rușine să te porți ca un sare-garduri ? AL. verb tranzitiv saregarduri

!sáre-gárduri s. m. și f., g.-d. lui sáre-gárduri; pl. sáre-gárduri verb tranzitiv sare-garduri

a sări peste cal expr. a depăși limita admisă, a exagera. verb tranzitiv asăripestecal

a sări cu dreptul expr. (deț.) a încerca obținerea unui favor în schimbul unui bun material. verb tranzitiv asăricudreptul

a sări din lovele expr. (adol.) a rămâne fără bani. verb tranzitiv asăridinlovele

a-i sări bâzdâcul expr. a se înfuria. verb tranzitiv aisăribâzdâcul

a sări din porție expr. (intl.) a-și pierde un drept sau un privilegiu. verb tranzitiv asăridinporție

a sări la castane expr. a răspunde cu promtitudine ordinelor unui superior. verb tranzitiv asărilacastane

a sări pârleazul expr. (pop. – d. fete) a-și pierde virginitatea. verb tranzitiv asăripârleazul

a sări din textile expr. (adol.) a se dezbrăca. verb tranzitiv asăridintextile

a-i sări icra din biboanță expr. (er.d. femei) a avea orgasm. verb tranzitiv aisăriicradinbiboanță

a se lua de cur și a sări în sus expr. (vulg.) a nu face nimic, a lenevi, a trândăvi verb tranzitiv aseluadecurșiasăriînsus

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului șai

șai   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular șai șaiul
plural
genitiv-dativ singular șai șaiului
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z