șa definitie

SĂU, SA, săi, sale, pron. pos., adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când este pronume, când stă, ca adjectiv, pe lângă un substantiv nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Pron. pos. (Înlocuiește numele unui obiect posedat de cel despre care se vorbește, precum și numele acestuia) Costumul meu se aseamănă cu al său. 2. Adj. pos. Care aparține persoanei despre care se vorbește sau de care această persoană este legată printr-o relație de proprietate. Cartea sa. 3. Pron. pos. (La m. pl.) Familia, rudele, prietenii etc. persoanei despre care se vorbește; (la m. sg.) soțul persoanei despre care se vorbește. Au venit ai săi la mine. 4. Adj. pos. Care arată o dependență, o filiație, o înrudire etc. cu persoana despre care se vorbește. Sora sa. 5. Pron. pos. (La f. pl.) Treburile, preocupările, obiceiurile, spusele persoanei despre care se vorbește. Dintr-ale sale nu-l poate scoate nimeni.Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe-a sa = a rămâne (sau a fi) așa cum vrea el. 6. Adj. pos. Care este spus, făcut, suportat etc. de cel despre care se vorbește. Durerea sa. [Reg. și fam., enclitic: -so, -su, -si] – Lat. *seus. *sa (= suus, sua). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume său

său2 (al ~) pr. m., pl. ai săi, g.-d. álor săi; f. sg. a sa, pl. ále sále, g.-d. álor sále articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume său

său1 / al său adj. pr. m. (prietenul său / un prieten al său, al său prieten; prietenului său / unui prieten al său), pl. săi / ai săi (prietenii săi / niște prieteni ai săi, ai săi prieteni; prietenilor săi / unor prieteni ai săi); f. sa / a sa (prietena sa / o prietenă a sa, a sa prietenă), g.-d. sále / a sále (prietenei sale / unei prietene a sale), pl. sále / ále sále (prietenele sale / niște prietene ale sale, ale sale prietene; prietenelor sale / unor prietene ale sale) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume său

său, s.n. – 1. Ceară. 2. Grăsime animală, seu: „Său și rășină-o-nfocat” (Papahagi 1925: 253). – Lat. sebum. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume său

-său/-su (fam., pop., numai după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-său/frate-su; lui frate-său/lui frate-su); f. -sa (soră-sa), g.-d. -sii (soră-sii) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume său

2) săŭ, sa pron. posesiv de pers. III, pl. săi, sale, și (Munt. vest, Olt) sele (lat. sŭus, sŭa, trecut pin forma pop. *sous; it. suo, sua, pv. sieu, son, soa, sa, fr. son, sa, sp. suvo, su, sa, pg. seu, sua). – Acest pronume a dispărut din limba vorbită, care l-a înlocuit cu al luĭ, al ĭeĭ, al lor: țara luĭ, a ĭeĭ, a lor. Numaĭ cu numele de rudenie se întrebuințează la singular ca enclitic: tată-su, frate-su, mamă-sa saŭ (ob.) mă-sa, soră-sa, nevastă-sa, gen. dat. lu tată-su, mă-siĭ, soră-siĭ, neveste-siĭ. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume săŭ

1) săŭ V. seŭ. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume săŭ

seŭ (vest) și săŭ (est) n., pl. urĭ (lat. sêbum și sêvum, seŭ; it. sevo, pv. cat. seu, fr. suif, sp. pg. sebo. V. sebaceŭ). Grăsime de vacă saŭ de altă vită: lumînare de seu. Fig. Avere, putere: a avea seŭ (În est și a avea săŭ la rărunchĭ). V. bleaz, cirviș, osînză, slănină, untură. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume seŭ

său n. 1. grăsimea rumegătoarelor, în special a vacii: lumânare de său; 2. fig. avere: sameni a avea său la rărunchi CR. [Lat. SEBUM]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume său

său pr. posesiv: fratele său. [Lat. SUUS]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume său

SĂU, SA, săi, sale, pron. pos., adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când este pronume, când stă, ca adjectiv, pe lângă un substantiv nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Pron. pos. (înlocuiește numele unui obiect posedat de cel despre care se vorbește, precum și numele acestuia) Costumul meu se aseamănă cu al său. 2. Adj. pos. Care aparține persoanei despre care se vorbește sau de care această persoană este legată printr-o relație de proprietate. Cartea sa. 3. Pron. pos. (La m. pl.) Familia, rudele, prietenii etc. persoanei despre care se vorbește; (la m. sg.) soțul persoanei despre care se vorbește. Au venit ai săi la mine. 4. Adj. pos. Care arată o dependență, o filiație, o înrudire etc. cu persoana despre care se vorbește. Sora sa. 5. Pron. pos. (La f. pl.) Treburile, preocupările, obiceiurile, spusele persoanei despre care se vorbește. Dintr-ale sale nu-l poate scoate nimeni.Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe-a sa = a rămâne (sau a fi) așa cum vrea el. 6. Adj. pos. Care este spus, făcut, suportat etc. de cel despre care se vorbește. Durerea sa. [Reg. și fam., enclitic: -so, -su, -si] – Lat. *seus, *sa (= suus, sua). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume său

Altéța Sa loc. pr., g.-d. Altéței Sale (abr. A.S.); pl. Altéțele Lor articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume altețasa

conj. I. (Ca semn al conjunctivului) Să fii cuminte. II. (Semn al conjunctivului și, în același timp, conjuncție subordonatoare) 1. (Introduce o propoziție subiectivă) E bine să pleci. 2. (Introduce o propoziție predicativă) Pare să fie un om cumsecade. 3. (Introduce o propoziție atributivă) Nu-i mândră să-mi fie dragă. 4. (Introduce o propoziție completivă directă sau indirectă) Puteam chiar să nu mai fiu acuma. 5. (Introduce o propoziție finală) A ieșit să-i întâmpine. 6. (Introduce o propoziție consecutivă) Am râs să leșin. 7. (Introduce o propoziție condițională) Ar fi fost prins să nu fi fugit. III. (În loc. conj.) Măcar să... (introduce o propoziție concesivă) Nu mă duc, măcar să mă omori. Numai să... (introduce o propoziție condiționată) Îți poate fi de folos, numai să vrea. Până să... (introduce o propoziție temporală) Până să ajungă el, fata ajunsese acasă. Pentru ca să... = a) (introduce o propoziție finală) Învăț temeinic pentru ca să reușesc la examen; b) (cu valoare copulativă) A plecat mulțumit, pentru ca să se întoarcă peste o oră din nou nedumerit. Fără să... = a) (introduce o propoziție modală) A plecat fără să verse o lacrimă; b) (introduce o propoziție concesivă) Fără să-mi fi spus cineva, am bănuit adevărul.Lat. si. invariabil să

conj.1. (Înv.) Dacă (funcție condițională); să ești tu (Coresi). – 2. Pentru a (indică finalitatea) unde-i mîța, să ne vadă? (Alecsandri). – 3. Semn al conjunctivului. – Mr., megl. să, si, istr. se. Lat. sῑ (Pușcariu 1491; Tiktin; V. Grecu, Arhivele Olteniei, IV, 18). Cu al doilea sens, se poate substitui prin ca să. Funcția condițională a dispărut în sec. XVII. Cf. săva. invariabil să

s-o1 conjcț. + pr. (s-o ducă) invariabil so

s-o2 pr. + vb. aux. (s-o duce) invariabil so

!ca (...) să conjcț. invariabil ca

conjcț. (în tempo rapid s-: s-adun) invariabil să

1) să, din maĭ vechĭu se (lat. sê. V. sine). 1. pron. refl. de pers. III: se preface că e bolnav. 2. pron. impersonal: nu se vede nimic. – În limba vorbită nu se zice astăzĭ de cît să. Asta se vede și maĭ bine în eliziune: s’a dus (ca m’a dus). Dacă s’ar zice se, cum se zicea pînă în sec. 17, nu s’ar maĭ face eliziune, ci contracțiune, și atuncĭ s’ar zice se-a dus (ca te-a dus), cum se zicea pînă în sec. 17. Literatura noŭă l-a reluat pe se. invariabil să

2) să conj. (din maĭ vechĭu se [Ap. Vor.], lat. si, pop. se, dacă; it. vfr. pv. pg. se. Cp. cu vecin din vicinus). Dacă (Vechĭ). Exprimă o condițiune saŭ o presupunere în propozițiunĭ subordonate: să fi știut, aș și plecat. Servește la formarea conjunctivuluĭ: știe ce să facă. Arată un ordin: a poruncit să plecăm. Arată un scop și poate fi precedat și de ca: Mă uĭt (ca) să văd. De ce te uițĭ ? Ca să văd. Înlocuiește infinitivu (care aproape a dispărut din limba populară și familiară): știe să'noate, știe să scrie (în nord știe a'nota saŭ știe'nota, știe a scrie saŭ știe scrie). invariabil să

conj. 1. exprimă o condițiune, o presupunere: să am, ți-aș da; 2. servă a forma conjunctivul: nu știu ce să fac; 3. indică un ordin, un scop (subînțeles ca): spune-i să plece, ochi aveți să vedeți; 4. înlocuiește infinitivul (dispărut în graiul popular): nu știe să scrie. [Vechiu-rom. să, dacă = lat. SI]. invariabil să

conj. I. (Ca semn al conjunctivului) Să fii cuminte. II. (Semn al conjunctivului și, în același timp, conjuncție subordonatoare) 1. (Introduce o propoziție subiectivă) E bine să pleci. 2. (Introduce o propoziție predicativă) Pare să fie un om cumsecade. 3. (Introduce o propoziție atributivă) Nu-i mândră să-mi fie dragă. 4. (Introduce o propoziție completivă directă sau indirectă) Puteam chiar să nu mai fiu acuma. 5. (Introduce o propoziție finală) A ieșit să-i întâmpine. 6. (Introduce o propoziție consecutivă) Am râs să leșin. 7. (Introduce o propoziție condițională) Ar fi fost prins să nu fi fugit. III. (În loc. conj.) Măcar să... (introduce o propoziție concesivă) Nu mă duc, măcar să mă omori. Numai să... (introduce o propoziție condiționată) Îți poate fi de folos, numai să vrea. Până să... (introduce o propoziție temporală) Până să ajungă el, fata ajunsese acasă. Pentru ca să... = a) (introduce o propoziție finală) Învăț temeinic pentru ca să reușesc la examen; b) (cu valoare copulativă) A plecat mulțumit, pentru ca să se întoarcă peste o oră din nou nedumerit. Fără să... = a) (introduce o propoziție modală) A plecat fără să verse o lacrimă; b) (introduce o propoziție concesivă) Fără să-mi fi spus cineva, am bănuit adevărul. – Lat. si. invariabil să

*pấnă să loc. conjcț. invariabil pânăsă

*măcár să adv. + conjcț. invariabil măcarsă

în loc să loc. conjcț. invariabil înlocsă

!péntru ca... să loc. conjcț. (pentru ca el să înțeleagă) invariabil pentrucasă

șa (șéi), s. f.1. Piesă de harnașament. – 2. Curmătură. – 3. Os din spinarea găinii. – 4. (Pl.) Parte a spinării din regiunea lombară. – Var. șea.Mr., megl. șauă, șao, pl. șali. Lat. sĕlla (Pușcariu 1490; REW 7795), cf. it., prov., cat. sella, fr. selle, sp. silla. Pl. poate fi și șele, pentru primele trei sensuri; pentru al patrulea, se folosește numai șale. Der. șelar, s. m. (persoană care face și vinde șei), cu suf. -ar (după REW 7796, din lat. sĕllārius); șelărie, s. f. (loc unde se fac și se vînd șei); șeuaș (var. șăuaș), s. m. (cal înșeuat); înșeua, vb. (a pune șaua pe cal); înșela, vb. (a înșeua; a amăgi; a trăda, a fi infidel; refl., a greși); înșelătură, s. f. (amăgire, trișare); înșelășag, s. n. (Mold., amăgire); înșelăciune, s. f. (amăgire, fraudă); îmșelător (var. înșelăcios), adj. (care înșală, amăgitor). Mulți cercetători fac două cuvinte distincte din înșela „a înșeua” și înșela „a amăgi” și-l derivă pe ultimul din sl. mŭšelŭ „cîștig” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 148; Weigand, Jb., XIII, 110; Pușcariu, Dacor., VI, 327-32; DAR); cf. v. bg. mšel „amăgire”; dar trecerea semantică pare explicabilă, căci în rom. numeroși termeni exprimă ideea de „a înșela” prin cea de „a-și pune ceva nepotrivit”, cf. potcovi, încălța, pune ipingeaua, papugiu, potlogar etc. (mai multe ex. la Spitzer, Mitt. Wien, 139; Skok, Archiv. sl. Phil., XXXVII, 83; Spitzer, Dacor., III, 651), și la fel sb. nasamariti, cu cele două sensuri (Rosetti, III, 99). substantiv feminin șa

șa f., pl. V. maĭ jos (die șea, lat. sĕlla, scaun, care vine din *sedla d. sĕdére, a ședea; it. pv. cat. pg. sella, fr. selle, sp. silla. V. șed, sedelcă). Un fel de așternut de pele de o formă specială care se pune pe cal și se leagă cu chinga și pe care încalecă călărețu. A bate șaŭa (ca) să priceapă ĭapa, a face aluziune ca să priceapă cineva. Pl. Mijlocu spinăriĭ, partea spinăriĭ la șoldurĭ (care corespunde cu locul unde se pune șaŭa pe cal): mă dor șalele de atîta greutate. – În Munt. vest șea, pl. șele și șeĭ (ca mantale, măntăĭ). În vest șale (ca șade, șase, șapte) cu înțelesu de „mijlocu spinăriĭ”. În est numaĭ șele. substantiv feminin șa

șa s. f., art. șáua, g.-d. art. șéii; pl. șei substantiv feminin șa

șa f. V. șea. substantiv feminin șa

ȘA, șei, s. f. 1. Piesă de hamașament confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. ◊ Expr. A pune șaua (pe cineva) = a supune, a stăpâni (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. 2. Suport triunghiular din piele, din cauciuc sau din material plastic, care se montează pe biciclete, motociclete etc. 3. Os din spinarea găini. ◊ Șaua turcească = scobitură în grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate; curmătură. Șaua dealului. [Var.: șea s. f.] – Lat. sella. substantiv feminin șa

șea f. 1. (pl. șele) un fel de scaun ce se pune în spinarea calului pentru înlesnirea călărețului: încălecai p’o șea și vă spusei dumniavoastră așa ! e sfârșitul stereotip al basmelor; 2. pl. V. șeale. [Lat. SELLA]. substantiv feminin șea

a pune șaua (pe cineva) expr. 1. a exploata (pe cineva). 2. a constrânge (pe cineva) să facă ceva. substantiv feminin apuneșaua

sa2 (a ~) v. său2 (al ~) temporar sa

sa1 / a sa v. său1 / al său temporar sa

-sa v. -său / -su temporar sa

sa pron. posesiv. V. săŭ 1. temporar sa

2) săŭ, sa pron. posesiv de pers. III, pl. săi, sale, și (Munt. vest, Olt) sele (lat. sŭus, sŭa, trecut pin forma pop. *sous; it. suo, sua, pv. sieu, son, soa, sa, fr. son, sa, sp. suvo, su, sa, pg. seu, sua). – Acest pronume a dispărut din limba vorbită, care l-a înlocuit cu al luĭ, al ĭeĭ, al lor: țara luĭ, a ĭeĭ, a lor. Numaĭ cu numele de rudenie se întrebuințează la singular ca enclitic: tată-su, frate-su, mamă-sa saŭ (ob.) mă-sa, soră-sa, nevastă-sa, gen. dat. lu tată-su, mă-siĭ, soră-siĭ, neveste-siĭ. temporar săŭ

SĂU, SA, săi, sale, pron. pos., adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când este pronume, când stă, ca adjectiv, pe lângă un substantiv nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Pron. pos. (înlocuiește numele unui obiect posedat de cel despre care se vorbește, precum și numele acestuia) Costumul meu se aseamănă cu al său. 2. Adj. pos. Care aparține persoanei despre care se vorbește sau de care această persoană este legată printr-o relație de proprietate. Cartea sa. 3. Pron. pos. (La m. pl.) Familia, rudele, prietenii etc. persoanei despre care se vorbește; (la m. sg.) soțul persoanei despre care se vorbește. Au venit ai săi la mine. 4. Adj. pos. Care arată o dependență, o filiație, o înrudire etc. cu persoana despre care se vorbește. Sora sa. 5. Pron. pos. (La f. pl.) Treburile, preocupările, obiceiurile, spusele persoanei despre care se vorbește. Dintr-ale sale nu-l poate scoate nimeni.Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe-a sa = a rămâne (sau a fi) așa cum vrea el. 6. Adj. pos. Care este spus, făcut, suportat etc. de cel despre care se vorbește. Durerea sa. [Reg. și fam., enclitic: -so, -su, -si] – Lat. *seus, *sa (= suus, sua). temporar său

mắ-ta (-sa) (pop.) s. f. + adj. pr., g.-d. mắ-tii (-sii) temporar măta

mắ-sa v. mắ-ta temporar măsa

mámă-sa v. mámă-ta temporar mamăsa

!Măría Sa (înv.) loc. pr., g.-d. Măríei Sále; pl. Măríile Lor temporar măriasa

!Domnía Sa loc. pr., g.-d. Domníei Sále; pl. Domníile Lor temporar domniasa

!Eminénța Sa loc. pr., g.-d. Eminénței Sále, pl. Eminénțele Lor temporar eminențasa

!Cuvioșía Sa (-vi-o-) loc. pr., g.-d. Cuvioșíei Sále; pl. Cuvioșíile Lor temporar cuvioșiasa

!Luminățía Sa (înv.) loc. pr., g.-d. Luminățíei Sále; pl. Luminățíile Lor temporar luminățiasa

!Înălțímea Sa (înv.) loc. pr., g.-d. Înălțímii Sále; pl. Înălțímile Lor temporar înălțimeasa

!Excelénța Sa loc. pr., g.-d. Excelénței Sále; pl. Excelénțele Lor temporar excelențasa

!Maiestátea Sa/Majestátea Sa loc. pr., g.-d. Maiestắții Sále/Majestắții Sále; abr. M.S.; pl. Maiestắțile Lor/ Majestắțile Lor temporar maiestateasa

Majestátea Sa v. Maiestátea Sa temporar majestateasa

!Cucernicía Sa loc. pr., g.-d. Cucernicíei Sále, pl. Cucernicíile Lor temporar cucerniciasa

*Panevghenía Sa (înv.) (Pa-nev-/Pan-ev-) loc. pr., g.-d. Panevgheníei Sále temporar panevgheniasa

!Preasfințía Sa (Preas-fin-/Prea-sfin-) loc. pr., g.-d. Preasfințíei Sále; abr. P.S.S.; pl. Preasfințiile Lor, g.-d. Preasfințiilor Lor temporar preasfințiasa

!Magnificénța Sa (livr.) loc. pr., g.-d. Magnificénței Sále; pl. Magnificénțele Lor temporar magnificențasa

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului șa

șa   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular șa șaua
plural șei șeile
genitiv-dativ singular șei șeii
plural șei șeilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z